Wikipedia

Rezultatele căutării

sâmbătă, 21 octombrie 2017

PSD contra PSD ! Se ridică tudosienii !



Se ridică tudosienii !  

Sigur, nu-i poți pune pe toți pesediștii în oala mare a FSN-ului, din care s-au născut, la ordin, zeci și zeci de partide satelit, cu scopul de a curate terenul pentru mastodontul cu picioare de lut din zilele noastre.
Au fost și mai sunt între membrii uriașului partid, oameni raționali. Spun „au fost”, întrucât mulți membri lucizi au fost „sfârtecați” atunci când au sesizat matrapazlâcurile celor puși doar pe distrus și vandalizat țara.
Mulți au fost neutralizați chiar la nivel national, ca să nu mai vorbesc de reducerea lor la tăcere prin județe unde rețele de tip mafiot acționează fără nicio teamă de a fi vreodată destructurate. Rețelele sau dovedit a fi mână în mână chiar cu organele statului puse să vegheze la legalitatea activităților publice și mass media locală. Au propriile ziare, posturi de radio și, mai ales, televiziune. Ceea ce se întâmplă la nivel local, e asemănător cu ceea ce se întâmpla în Italia anilor ‘60. Las Fierbinți, serialul copie palidă a realității româneștii, și altele, de același gen, sunt barometrul prostituției politice in nuce, practicată de mai toate partidele.
Curtea de Conturi a României într-un recent raport, prilejuit de încetarea mandatului echipei Văcăroiu (PSD), arată că țara a fost prăduită de autorități locale cu peste 12-13.000.000.000 de lei. Miliarde și miliarde sifonate din banul public ! Dar, Nicolae Văcăroiu afirmă că cele mai multe prejudicii sunt comise cu bună știință chiar la nivel guvernamental. 
Iată unde a ajuns caracatița românească !
Un pesedist declara săptămâna asta: Ne-am pierdut credibiltatea. Nu mai știm să redăm încrederea românilor. Se știe. În PSD sunt lupte interne de mari proporții. Ele nu transpar în public, întrucât toți, cei cu musca pe căciulă și reformatorii, sunt conștienți că scoaterea lor în public ar duce la implozia partidului. Recentele episoade PSD contra PSD scot, însă, la lumină tot mai mult teama marilor granguri de tăvălugul Justiției și chiar de propriii membri reformatori ai partidului, conștienți că așa nu mai merge.
Liderii actuali PSD&ALDE, lăsăm la o parte calitatea lor de penali și alte acuze justificate, dau în fiecare zi probe uluitoare de rupere totală față de ceea ce se întâmplă cu adevărat în țară.
La împlinirea a o sută de zile al celui de-al doilea guvern al coaliției PSD&ALDE cu UDMR în coadă, care și-a demolat primul guvern la nici șase luni (premieră planetară), bilanțul aplicării la virgulă a propriului program de guvernare e năucitor !
Au ajuns să-și modifice propriile promisiuni la fiecare 24 de ore. După ce ani întregi ne-au făcut capul calendar cu Legea salarizării, acum amână aplicare la calendele grecești. Săptămâna asta, au pus la sertar și mult mediatizata Lege a pensiilor. „Vai, pensiile românilor !?! E gata, e gata ! Noi noutăți privind pensiile românilor ! Mai mulți bani pentru bieții pensionari ! etc. ”Uite-o, nu e !  
Ziarist: - Cum ați renunțat la Legea pensiilor, dle Tăriceanu ? - Cu grijă ! răspunde hlizându-se al doilea om în Statul Român. Brusc manechinul și-a dat seama că „ar fi însemnat să fim nerealişti”. Serios ?
Da, când liderii partidele oponente și specialiștii spuneau că mărirea salariilor și pensiilor sunt nesustenabile, de ce le dădeați cu tifla și lansați zilnic gogoșile cu „banii în buzunarele românilor”. 
Atunci erați creatori de literatură sf ?!? Acum avem creșteri de prețuri și inflație ! E bine ? Nori negri se adună la orizonturile roșii.
Reformatorii PSD îl sprijină tacit pe Tudose. Acest lucru se vede deja cu ochiul liber. Vor și ei deratizare. E doar o chestiune de timp. Cei doi lideri de partide și mafioții lor vor fi înlăturați spre binele propriilor partide și pentru imaginea țării. 
Minciunile sfruntate vehiculate de luni întregi au, totuși, picioare scurte.
Se ridică tudosienii !

ULTIMA ORĂ

Descoperire uluitoare făcută, tot noapte, de Tudorel, Ministrul Justiției. Aproape 4.000 de pușcăriași vor fi eliberați ca efect al „măsurilor compensatorii din cauza condiţiilor grele din penitenciare”. Amintesc că Statul cheltuieşte, lunar, 2.400 de lei pentru un deţinut pe hrană, hrană, pază, transport, curent, educaţie și agrement.
Pe același principiu poate acționa și ministrul sănătății, „eliberând” din spitale pacienții, unde condițiile sunt mult mai proaste !
Până atunci ieșirea, în multe cazuri, se face din păcate pe poarta Sf. Petru.

Toate bune ?





Sergiu Găbureac 

gsm_as@yahoo.com,  Tel.0731 936.615
Bucureşti - 39

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu