Wikipedia

Rezultatele căutării

miercuri, 21 iunie 2017

HAI-HUI PRIN ARDEAL (III) Sighișoara.

HAI-HUI PRIN ARDEAL (III) Sighișoara

Suntem așteptați la pensiunea superbă, cu vedere spre Dealul Cetății, scăldat de ultimele raze solare. Duș și hai să vedem Sighișoara ! 



Ajungem la Catedrala Ortodoxă Sf. Treime în stil neo-bizantin (1937), „- Mâine, aprindem o lumânare pentru ziua de azi !”, trecem Târnava Mare și intrăm într-o hărmălaie de nedescris. Doar erau Zilele orașului !

Concertul serii era în plină desfășurare. O luăm prin mulțime, tarabe cu mici, delicatese și valuri de bere, spre obiectivul nostru.

 Colina ne aștepta în liniștea serii, întunericul punând tot mai mult stăpânire peste bătrâna cetate. Undeva, lângă Sighișoara, se găsea postul de pază militară romană Sandava ridicat pe locaul unei cetăți dacice (anul 100). În decursul secolelor, Sighișoara a cunoscut marea năvălire tătară din 1241, pe când cetatea încă nu era fortificată. 
Construcția zidului cetății (950 m) a început abia în 1350. 


 Cetatea a avut 14 turnuri (care aparțineau fiecare câte unei bresle) și 4 bastioane. Au rezistat timpului, 9 turnuri și trei bastioane, dintre care cel mai reprezentativ este Turnul cu Ceas (Turnul Orelor).
Ei, bine, acesta ne aștepta tăcut, poveștile știute fiind nenumărate. Între 1431 și 1435 Vlad Dracul a stat la Sighișoara, așteptând momentul prielnic de a urca pe tronul Țării Românești. Totodată, stăpânea aceste regiuni în numele lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. În 1600, cetatea este atacată de trupele conduse de unificatorul Mihai Viteazul.




 Pătrundem în Piața Cetății. Totul este iluminat perfect.
În dreapta Biserica Monastirii (1298). Mai întâi, dominicană, astăzi biserică evanghelică luterană. Vizavi, Casa Vlad Dracul, unde aprigul domnitor și-a bătut Ducatul de Argint. Se pare că în această casă s-a născut urmașul său, mult invocatul Vlad Țepeș. De mulți dintre contemporanii mei. Nu-i pot contrazice !

 În capătul străzii zărim Biserica Romano-Catolică Sf. Iosif (1894) ridicată pe locul celei franciscane. 


 La Primăria Sighișoarei, stil renascentist, toate luminile din interior sunt stinse, angajații fiind la concertul din vale !   
De jos, nu se mai aud demult zgomotele concertului și ale petrecerii. E timpul să coborâm. Ceasul arată că e timpul pentru odihnă. 
      Numai că uitasem să luăm cina ! Cam târziu, dar nu poți dormi flămând.


O zi plină de emoții și întâmplări de poveste ! 
Am trecut și peste asta. Ce va fi, va fi ! 
Am să strig iar - Asta-i viața ! E și mâine o zi.” (Voltaj)


Pornim de dimineață, spre centrul orașului. Intrăm la Sf. Treime, pentru a ne reculege și ține promisiunea făcută cu o seară înainte. Este o construcție superbă, impresionantă, care îți dă o mare liniște sufletească. 










În perioada interbelică, Sighișoara a fost reședința județului Târnava Mare. 
Azi, municipiul are o populație de cca 28.000 locuitori, Centrul istoric fiind inclus în patrimoniul mondial UNESCO.
Partea de jos a orașului arată din ce în ce mai bine, deși mai sunt încă clădiri ce așteaptă să fie recondiționate și văruite. Numeroase cafenele, restaurante așteaptă să-ți îndeplinească dorințele gastronomice sau bahice. N-am ezitat și am luat micul dejun tot la cochetul Concordia cu servicii ireproșabile.


 Turnul cu Ceas (64 m), cu cinci niveluri, este brandul Sighișoarei. 
Datează ca și majoritatea celorlalte din sec. al XIV-lea, având rol de protecție asupra porții principale a cetății. 
Până în 1556 a adăpostit Primăria, iar de la sfârșitul secolului al XIX-lea a devenit muzeul de istorie. Parterul, alcătuit din piatră de râu cu pereți groși de 2,30 m, asigură răcoarea exponatelor pe timp de vară.

Ceasul dă măsura timpului, la fiecare sfert de oră, împreună cu păpușile (zeițele Păcii, Dreptății și Justiției, doi îngerași Ziua și Noaptea, doi toboșari și călăul) ce reprezintă zilele săptămânii. 
Cocoșul din vârf vestește sighișorenii asupra stării vremii.

Cum să nu faci o poză cu străjerii cetății ?









Revedem, la lumina zilei, clădirile din jur, impresia nemafiind la fel cu cea din seara precedentă. Magia nopții și-a spus cuvântul !

 Văzusem în Piața Cetății, Turnul Cizmarilor. Ridicarea sa, aici în buricul târgului, să fie oare urmare a lobby-ului făcut de partea feminină a cetății !?! 
Revedem Casa cu Cerb, cu hotel și restaurant, Casa Venețiană, (sec. XVII) cu ale sale ferestre în stil gotic venetian, acum  sediul Forumului Democrat German, Școala de Muzică Miron Neagu, Sighișoara are o fanfară a orașului. Casa cronicarului local Georgius Krauss este o pensiune ale cărei camerelor sunt decorate cu frescă și mobilier medieval.   




O luăm pe calea number one a Cetății, Str. Școlii, ce duce la Scara Acoperită (1642). Câte șase, câte șase până sus. Între ele a șaptea mai lată (6 zile lucrătoare + duminica de odihnă). Total - 176 de trepte. 
Cred că era un fel de punct de control sau drumul prin „purgatoriu” al credincioșilor spre biserică și al elevilor spre școală de sus !


Ca la orice cetate medievală, breslele și-au pus amprenta asupra arhitecturii și la Sighișoara. Și astăzi, tot serviciile sunt cele care fac ca multe orașe din lume să prospere. Cele 19 bresle ale meșteșugarilor, cu statut official din 1376, au ridicat turnuri care le confirmă personalitatea. „Concurența între bresle era acută, iar cea dintre breslele din diferite orașe era de-a dreptul crâncenă. De exemplu, dacă lăcătușii din Brașov aduceau la târgul din Sighișoara „lacăte și broaște proaste", lăcătușii sighișoreni aveau dreptul să le confiște.” Pesemne, pe atunci, nu exista șpaga, cea care face ca în supermarketurile românești să pătrundă mărfuri de o calitate îndoielnică. Breslele au fost desființate în 1884.





Clădirea Liceului Teoretic Joseph Haltrich (1619), în zi de weekend, cu ușile închise. Normal ! Îmi închipui ce condiție fizică au elevii și cadrele didactice ! Apropo ! Sighișoara a avut, până la cel de-al doilea război mondial, o orchestră simfonică. Între oaspeții acesteia s-a numărat compozitorul Johannes Brahms.
Biserica din Deal (1522) domină zona. Este o biserică evanghelică, unde există singura criptă din Transilvania cu 60 de morminte ce se poate vizita. Brrr !...




Zăbovim ceva vreme, la umbra deasă a copacilor, urmărind activitățile a mai multor echipaje de cercetași, scouteri, pe care i-am întâlnit peste tot. Cu planurile orașului în mâini, căutau „comorile” plante cu grijă de supervisorii care au organizat concursul. În cvasitotalitate, străini !





Cobor cu Ilinca pe un drum lateral, soția cu Ștefania reluând sportul extrem al coborârii scării acoperite. 
Drept răsplată, vedem Turnul Aurarilor, apoi pe cel al Cositorarilor. Cel din urmă se leagă prin Galeria Arcașilor de Turnul Tăbăcarilor.
La Turnul Fierarilor (1631), unde e sediul Asociației Artiștilor Plastici Alma Mater Castrum Sex, sunt recreate vremuri demult apuse. Mai sunt Turnul Croitorilor, cel al Cojocarilor, unde e sediul Fundației Mihai Eminescu, Turnul Măcelarilor ... Parcă simțim ceva prin stomac !







Nu se putea să nu trecem și ziua pe la Primărie. Aseară era liniște desăvârșită. Acum, cred că se odihneau pentru seara ce urma ! 
Grea e viața de primar la Sighișoara !



Revenim în piață, unde stă singuratic bustul lui Petofi Sandor (1823-1849), poet slovac, recunoscut ca poet al ungurilor, ce moare la 26 de ani. 
Înecat pentru dreptate !



Nu știm cum a trecut timpul ! Coborâm la Concordia. Arhiplin, dar acum aveam relații ! Nu trec cinci minute și o aversă stinge arșița zilei. Asta e ! 
Unii au noroc, alții aleargă prin ploaie în căutarea unui adăpost. 

Ieșirea soarelui după scuturarea energică a norilor, ne găsește refăcuți pentru o ultimă tură prin orașul de jos. Poze la Lupa Capitolina. Știți acea lupoaică cu cei doi întemeietori ai Romei, Romulus și Remus, turnată în bronz, probabil în secolul al V-lea î.Hr., undeva pe valea fluviului Tibru.
Originalul este păstrat în Museo Nuovo din Palazzo dei Conservatori din Roma, copii găsim în mai toate orașele României și ale Europei.
Unii „istorici” afirmă că ar fi chiar lupoaica dacică !... Mai știi ?!? 
Probabil de aceea imperatorul Marcus Ulpius Nerva Traianus, cuceritorul Daciei, o ține cu atâta tandrețe în brațe pe treptele Muzeului Național de Istorie a României din București ! 


Trecem prin piața ce se pregătea de o nouă seară incendiară. Pe ritmuri sacadate, Cotabiță și prietenii săi, repetau cu boxele la maximum, nu scap prilejul să mă răcoresc cu o bere-două, nepoatele având alte preferințe.
Ne luăm rămas bun de la cetate !
E ora plecării ! Mulțumim gazdelor. Gara, aflată la doi pași, ne așteaptă. 
Era să ne urcăm în trenul spre … Copșa Mică. Noroc cu vigilenta mea ardeleancă ! Doar eram pe teritoriul ei ! Al nostru avea întârziere. Normal !   
Cale lungă, drum de fier, târziu în noapte ! A fost minunat !

Pe data viitoare !
















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu