Wikipedia

Rezultatele căutării

joi, 18 august 2016

REGALIȘTI versus REPUBLICANI PROLETCULTIȘTI


REGALIȘTI versus REPUBLICANI PROLETCULTIȘTI

 

Am lăsat să treacă tristul eveniment al înmormântării celei de a patra regine a României. Ana. Omagiu !

Comentariile viscerale ale republicanilor proletcultiști, analfabeții României de mai bine de 70 (șaptezeci) de ani, mă determină să scriu această tabletă.

Pornesc de la realitățile zilei. În prezent, Uniunea Europeană, este alcătuită din douăzeci si unu de republici, șase regate și un mare ducat. Nu întâmplător marele ducat Luxemburg și cele șase regate (Olanda, Suedia, Danemarca, Belgia, Marea Britanie și Spania se află în primele 12 state cu cel mai mare venit pe cap de locuitor. De la 78.395 euro la 31.963. Asta în 2013 !
România are un PIB de 11.917 euro/locuitor pe locul al 27-lea, deși, ca populație e pe al 7-lea loc, iar ca suprafață pe locul 9 !  
De ce ne aflăm în această situație știm cu toții ! Proasta guvernare începând cu anii 70. Nu discutăm de perioada cât am fost sub ocupația directă a sovieticilor. Atunci România a fost jefuită de sovromuri la drumul mare, sub pretextul plătirii daunelor de război, deși se clama pe toate drumurile marea prietenie româno-sovietică !  A urmat perioada de relansare economică cu planul pe 15 ani (1960-1975), după care a urmat prăbușirea. Principala  cauza fiind megalomania „marelui conducător” și, mai ales, a neglijării industriei și agriculturii după 1980 pentru a se plăti datoria externă. Greșeli fatale.  
În 1989 a expirat înțelegerea de la Yalta și țările cuprinse în lagărul sovietic și-au recăpătat libertatea deplină. Însă, anii regimului totalitar au lăsat amprente adânci în toate statele foste socialiste.
În funcție de educația din familie și cea asigurată de stat, popoarele au optat democratic spre diverse doctrine politice, evoluția fiind pe măsura inteligenței alegătorilor din acele țări.  Slovenia și Cehia au ajuns să se plasează pe locurile 16-17 în Uniunea Europeană. 
Revoluția din România a fost înăbușită rapid prin Contrarevoluția echipei Iliescu, reușind să convingă poporul, prin manipulări grotești de tip securist, că poate exista o a treia cale. Iluzorie. Nici comunistă, nici capitalistă. Astfel, s-au pus bazele unui stat de tip mafiot, cu rețele în toate domeniile de activitate și în toate județele. Acest sistem a făcut ca România se evolueze foarte greu, nereușind nici peste 26 de ani să-și reia locul normal în Uniunea Europeană.
  Ce s-ar fi întâmplat dacă România ar fi revenit la sistemul monarhic consitituțional ? În primul rând, ar fi fost asigurată o stabilitate politică, care ar fi permis o dezvoltarea economică rapidă. Legătura cu statele Uniunii Europene și celelalte țări ale lumii ar fi fost mult ușurată. Credibilitatea Casei Regale fiind de departe peste credibilitatea regimurilor Iliescu&Băsescu, ceea ce ar fi avut uriașe efecte benefice în toate privințele: economic, financiar, social, cultural.
Sistemul mafiot ar fi fost, cu siguranță, ținut sub un control sever, devalizarea și distrugerea țării nu s-ar fi produs la o asemenea scară dezastruoasă. 
Sistemul monarhic constiuțional, nu ar fi permis ca luptele politice să ia proporții caragialești, cu prilejul alegerilor prezidențiale.
Reîntregirea țării ar fi cunoscut pași importanți, și nu sabotată sistematic de politica iliesciană de temporizare a reunirii neamului românesc.
Regalitatea înseamnă noblețe, nu mârlănie proletcultistă.
Republicanii să meargă în țările cu regim monarhic și să vadă uriașele diferențe, care ne separă ! Iată un articol pentru republicanii proletcultiști ! http://www.caleaeuropeana.ro/sangele-albastru-la-putere-in-ue-cat-de-bine-traiesc-europenii-sub-monarhie/
Tragedia constă, însă, în faptul că marea majoritatea nu știu să citească. Iar dacă unii știu să citească, nu înțeleag ceea ce citesc. Comentariile par de prisos într-o republică proletcultistă cu 42% analfabeți funcțional.
Așa că mai bine să se voteze la fel ca în ultimii 70 de ani și să trăim în coada Europei civilizate, cârcotind non stop pe marginea șanțului ca lelea Safta !

 Toate bune!



Sergiu Găbureac 
gsm_as@yahoo.com,  Tel.0731 936.615
Bucureşti - 39
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu