vineri, 30 octombrie 2015

ACEȘTI GOLANI CARE CONDUC O ȚARĂ !



ACEȘTI GOLANI CARE CONDUC O ȚARĂ !
 
1 băse = 100 de iohani” este una din ultimele mitocănii ale premierului României.  Programul de denigrare a președintelui țării devine tot mai virulent. Ponta, simțindu-și sfârșitul aproape, utilizează, ca și Băsescu, mojicia la cotele cele mai înalte. Oare de ce hărțuirea morală de la locul de muncă, deși reglementată prin lege, nu se pedepsește ?
*
Ca să nu rămână mai prejos, vicepremierul României, un general făcut pe puncte, declară senin „Nu este problema mea care era VITEZA coloanei.”. Fluturând „interesul național”, omoară un coleg și nici nu catadixește să coboare din mașină să vadă ce i s-a întâmplat. Îmi amintesc de o paradă de 14 iulie la francezi când un parașutist s-a lovit la aterizare. Imediat, însuși președintele Franței s-a deplasat la locul accidentului, parada trecând pe planul al doilea. Apropo, Oprea ar fi folosit des și elicopterele Armatei ! ” Desigur, tot pentru „interesul național” ?
Sursele spun că milionarul Gabriel Oprea a avut doar anul acesta 1.500 de „misiuni urgente”, în multe însoțit de consiliera ALP.
Să sperăm că nu va apuca aniversarea jubileul de 2.000 de ieșiri în trombă pe străzile Capitalei pentru a băga în sperieți participanții la trafic ! „E mai complicat decât credeam ! Oprea şi amanta erau urmăriţi de coloana soţiei lui Oprea !” a declarat un alt golan, jurnalist de investigație. Trec coloane, trec !  Suberb ! Avem umor cu carul !...

*
Elena Udrea vine în Parlamentul din care trebuia să plece de bună vreme și declară ritos: „Sistemul a decis că Elena Udrea trebuie băgată din nou la beci. Vor mai face politică și vor mai candida în alegerile de anul viitor doar cei agreați de Sistem.” Personal, cred că tot Sistemul Cripto-Mafiot trebuie băgat la beci ! „Dacă eu scriu denunțuri, îi așteaptă multă pușcărie” declarație care demonstrează clar că este complice la furturile colegilor ei. Un șantaj golănesc în văzul tuturor și nimeni nu se autosesizează ! Și tot din puțul gândirii udreniene: „Suntem singura țară care avem un prim-ministru pus sub acuzare. Nu contest ce e acolo. Dar punerea sub acuzare în timpul mandatului nu este normală.” Serios ?
Madam Udrea, în Marea Britanie, ministrul Energiei, Chris Huhne, şi-a anunţat demisia la scurt timp după ce Parchetul a afirmat că va fi cercetat. Asta-i diferența între o țară civilizată și una manelistă !

*
Parlamentul. Cu zeci și zeci de penali. Când scriam despre statul mafiot român, încă mai speram să nu am dreptate 100%. Acum, după votul în cazul Udrea  reținere - DA, arestare - NU, am certitudini. Un parlament de golani. Lași. Cu biluțele la vedere ! Goale, goale ! Vid de cea mai bună calitate ! 

*
Traian Băsescu, fost bișnițar, despre care Miron Cozma afirmă: „Traian Băsescu mi-a dat trenuri ca să aduc minerii la București”, „Băsescu mi-a dat trenuri și m-a pus să semnez pentru ele”. Cu toții știm asta, doar Justiția se face că nu știe ! Văd că fostul Demis național și „șef de stat” își tot dă cu părerea la problemele țării. Se face că nu știe că nu mai este îndrituit să facă asemenea analize. Știe, dar golanul, tot golan ! O nouă cugetare tembelă tipic băsesciană la B1: „Șeful unui stat (Putin - n.n.) face o amenințare directă la adresa României și Poloniei, iar Iohannis nu răspunde nicium.” Dacă un nebun aruncă o piatră în baltă, de ce trebuie ca România și Polonia să se inflamenze ? Nu-i mai bine să-l ignori ? Neamțul a procedat corect.
*
Președintele Johannis a aprobat, fără ezitare, urmărirea adevăraților golani din Piața Universității, care au pus la cale reprimarea postdecembristă a  protestatarilor prin aducerea, în mod repetat, a minerilor: Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu și Victor Atanase Stănculescu. Ei completează echipa de contrarevoluționari (sic!) a lui Ion Iliescu, care s-au autoinstalat la conducerea țării. În Duminica Orbului !
*
Zilele astea, la Bucureşti, legendarul procuror Antonio Di Pietro, care a orchestrat vasta operaţiune anti-corupţie Mani Pulite, a vorbit despre cum a rupt pactul omertei, destructurând mafia italiană. Poate au învațat și ai noștri procurori câte ceva !
Hans Klemm, noul ambasador SUA la Bucureşti: „Dacă nu se furau banii publici, se construiau rapid autostrăzi în România.” Văd că Unchiul Sam știe mult mai bine cum stau lucrurile în România decât Justiția. Română ! 

N.B. Știți care e marele secret al escrocilor ? Sunt credibili. Când te trezești e prea târziu. Ți-au tras, deja, țeapa ! Toate astea într-o țară în care avioane străine aterizează fără ca nimeni să aibă habar. Noroc că nu erau bombe la bord ! Doar cu piei de animale. Pentru renumiții pantofi Guban ?  

DEX: golan - om de nimic.
Toate bune ?



Sergiu Găbureac

VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,

gsm_as@yahoo.com,  Tel.0731 936.615
Bucureşti - 39
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună.



joi, 22 octombrie 2015

Coana Joițica rediviva !

 



Prin februarie curent am scris tableta reluată mai jos din motive pe care o să le decelați singuri.
 

Coana Joițica rediviva !
 

 „Alarmă ! Udreniana a aruncat clasa politică în aer !  Fals ! Fals ! Fals ! Clasa politică s-a aruncat singură în aer. În ciuda fumigenelor, lansate timp de cincinale bune (egalând dictatura ceaușistă), honorabilii și-au tot prins grenade defensive la centură.
Vă amintiți „bilețelul roz” ? A fost premonitoriu, dar cine să fi înțeles la acea vreme mesajul transmis în direct ? La ora amurgului !
Acum, tot l-am aniversat pe Ion Luca Caragiale ! A amintit cineva de el ?!?
Să fim serioși ! Nimeni nu se mai ocupă de momente și schițe. Personajele lui nenea Iancu bântuie pișicherul politic mai ceva ca acum un secol și ceva.
Elena ot Pleșcoi, această Mașa-Hari, a turnat, de fapt, lucruri, pe care o Românie întreagă le știe / intuiește de ani buni. În lipsa mogulilor, strânși, mai toți, în simpozion la mititica, doar unii jurnaliști tot cad pe spate. Rostogolesc știrile, ce curg pe tomberon, transformându-le în bombe informaționale nou-nouțe. Numai că sunt fuzee second-hand !
Sigur, dacă nu e neutralizată rapid, Elena pre mulți îi va îngropa-n tribunalele patriei ! Cu siguranță, vor apărea noi bilețele. Cu numere de înregistrare, ștampile și semnături ale colegilor de rețea. Lista e lungă. Am mai spus. Cam 150-200. Iar plevușca se duce spre cei 14.000 de ”specialiști” din rețelele județene, urbane și rurale.
Până la urmă, Justiția independentă va da soluțiile finale în destructurarea sistemului cripto-mafiot. Construit sub zâmbetul malefic al lui Iliescu !
În 2-3 ani vom afla și sentințele ! Boborul crede că unora n-o să le vină niciodată rândul, mai ales, reginei balului. Demisul național.
Răbdare ! Totul se plătește ! 
Am fost informați că suedezii au pușcării goale ! La standarde europene. Vă rog guvernanți numai cheltuiți bani aiurea cu noi pușcării în România ! Tot ne amenedează CEDO la greu deoarece alde Becali nu are perna moale !
Concluzia. Italienii se dovedesc mici copii în materie de rețele mafiote. Au ce învăța de la dâmbovițeni&provincia ! Toată Evropa e cu ochii pe noi ! Iar am făcut-o de oaie ! Oare nu cu protecția ei și a unchiului Sam s-a dezvoltat un SCM-ul ? Problema care se pune, avem noi un Cattani ? Sau alde Coldea !?!
În semn de solidaritate cu zecile de senatori și deputați corupți, întreg Parlamentul ar trebui să-și prezinte demisia ! E o situație unică pe Terra !
Profund indignată, Elena-Gabriela Udrea promite lansarea, pe blogul personal, a serialului politic: „Uite șpaga, nu e șpaga !” Ea vine pe linia Obrenovici - Lupeasca - Elena Ceaușescu. Cu frunză sau fără frunză ?
Țara așteaptă, cu sufletul la gură, episodul pilot.
Până una-alta, dacă e marți, udreniana se prezintă la Secția 2 ! Poliție.
La Psihiatrie, mai prin toamnă !
GSM la 6.02.2015 

ULTIMA ORĂ ! (actualizată)
 
În spatele scenei, îmi susură lelea Safta, se pregătesc, din nou, cătușele Zwarovski și o zeghe Armani !... + foehnul. Mi-a decodat și semnificația cutremurelor, fără număr, din zona Vrancea de anul trecut !... Semne ! Cine să le ia în seamă ?
- Se pare că, în curând, vom importa senatori și deputați !, mi-a zis cu năduf.  E o soluție !...
Tătucului Iliescu, cel cu crimele la Revoluție și la finalul manifestației anticomuniste din aprilie - iunie 1990, i-a sunat poștașul la ușă lăsându-i citația. Chemat pentru „crime împotriva umanității” !
O fi grav ? Cam peste 20 de ani de Beci Domnesc pentru sutele de crime comise ! Ce să-i faci dacă i-a plăcut puterea ! Lui și echipei de contrarevoluționari care au distrus o țară.
Greșelile se iartă, păcatele, însă, se ispășesc ! Aici, pe Terra ! Nu pleacă nimeni până nu plătește !
Alt criminal: „Este vorba doar de patru morți în condițiile unor evenimente violente ...” Da, dom'le Voican, a fost vorba doar de patru morți (?) în Piața Universității, dă-i în măsa, NU ? Numai pentru vorbele astea meriți să fii împușcat de familiile celor uciși. Nu ți-e rușine, lichea ordinară ?
La recentul Congres PSD s-ar fi auzit dialogul: - Te-ai lepădat de comunism ! - M-am lepădat !, a urlat o sală cu peste 4.000 de participanți la exorcizare.
Vom vedea efectele de bumerang, cât de curând.
Părintele Calistrat predică pe Facebook. „Nu îți cere nimeni să bați mătănii până faci aprindere pulmonară și nici să faci închinăciuni până faci tasare de coloană. Degeaba îți scad colesterolul și greutatea dacă nu îți scad răutatea, mânia și invidia, lăcomia pântecelui, mândria, desfrânarea și iubirea de arginți.”  Parcă ar predica în pustiu ! 

Toate bune !




Sergiu Găbureac

VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,
gsm_as@yahoo.com,  Tel.0731 936.615
Bucureşti - 39
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună.
 

vineri, 16 octombrie 2015

FIII și NEPOȚII




FIII și NEPOȚII

Bine, domnule, nu pot să nu-ți dau dreptate în mare parte ! Îi tot dai cu Sistemul Cripto-Mafiot din România. Cu Iliescu sunt lămurit și eu. E produs 100% moscovit. E și normal să servească cauza. Dar ceilalți ?

Sincer să fiu și eu m-am întrebat, deseori, cum a fost posibilă constituirea unor asemenea rețele uriașe de tip mafiot ? Cum a putut fi devalizată România în toți acești ani ? Cum nimeni dintre parlamentari nu a ieșit, „cu pieptul dezgolit”, să devoaleze hoțiile săvârșite sub nasul lor urmat de „masele populare” ? Cum mass media, declarativ de atitudine, nu a disecat nonstop nașterea Sistemului ce conduce de 25 de ani România ? Aparent democratic !

Răspunsuri de suprafață s-au dat cu sutele. Legende circulă cu miile. Nici nu ar trebui să mai scriu despre acest subiect. Și, totuși, sunt cetățeni care nu cunosc țesătura de interese a celor care sug țara la greu, clamând „interesul general”. Unii analiști avansează ipoteza că de fapt suntem o țară de hoți ! De aceea nimeni nu iese prin piețe, nimeni nu protestează ! Așa să fie ?

Să o luăm metodic. Ce s-a întâmplat cu Securitatea regimului totalitar ? Teoretic a fost scoasă din toate structurile autorităților locale și naționale. Teoretic ! Ce s-a întâmplat cu linia I a regimului totalitar ? Teoretic, a fost pusă pe linie moartă. De Armată nu zic nimic pentru că ea a fost păcălita Sistemului. I s-a pus în spate multe din nereușitele Contrarevoluției (sic!) române, deși autorii morali au fost alții.

Să nu credeți că toți cei scoși din circuitul „democratic” se zbat în sărăcia celor peste 60% din populația României ! Nu, ei au pensii îndestulătoare și afaceri prospere. Cum a fost posibil ? Nimeni nu se întreabă !

Să luăm două nume care au făcut carieră în perioada postdecembristă.

Petre Roman. Tatăl, Valter, general-maior. „După ce Republica Spaniolă a fost înfrântă în 1939, Valter Roman s-a refugiat in Franța, apoi s-a reîntors în URSS. Acolo a condus, pentru o perioadă, departamentul emisiunilor în limba română la Radio Moscova, unde  i-a avut în subordine pe Ana Pauker, Leonte Răutu și Iosif Chișinevschi. În timp ce Ana Pauker s-a reîntors în România îmbrăcată în uniforma sovietică, Valter Roman s-a reîntors pe un tanc sovietic, ca locotenent-colonel în cadrul Divizia Horia, Cloșca și Crișan, constituită din prizonieri de război români aflați în URSS, care au ales să treacă de partea inamicului (crimă de înaltă trădare pe timp de război) sub comanda generalului Mihail Lascăr. A fost decorat în 1945 în Uniunea Sovietică cu ordinul Steaua roșie. În același an, sub ocupație sovietică și sub noul regim dominat de comuniști, a fost în gradul de general-maior în armata română.

Un an mai târziu, în 1946, Valter Roman a fost numit șef al Direcției de Educație, Cultură și Propagandă a Armatei, iar între 1947-1951 ocupă postul de șef al Direcției Superioare Politice a Armatei. În 1951 devine membru al CC al PCR și ministru al Poștelor și Telecomunicațiilor (până în ianuarie 1953, când a fost înlăturat funcții odată cu îndepărtarea grupului Luca-Pauker-Georgescu). Din 1954 până la moarte, 1983, a fost director al Editurii Politice, susținând că ar fi fost marginalizat de regim.(apud surse de încredere)

E de prisos să dezvoltăm ce rol important a avut Petre Roman în perioada postdecembristă, acum scos de Sistem pe linie moartă.

Adrian Năstase. Tatăl, Marin, „a fost ofițer în Armata Regală a României, scos din armată după instaurarea regimului comunist în România. Înscris în Partidul Comunist Român, Marin Năstase a devenit student la Politehnica din București, iar ulterior absolvirii facultății și-a susținut doctoratul în disciplina fizicii izotopilor radioactivi. În anii 1970 Marin Năstase a devenit director în Ministerul Învățământului. Din căsătoria lui Marin Năstase cu Elena Dragomirescu au rezultat doi copii, Adrian și Dana. Cei doi au copilărit în Colentina, după care întreaga familie s-a mutat în Cartierul Primăverii, recunoscut drept cartierul elitei comuniste de la acea vreme.” „În 1994, prin Ordinul nr. 235 dr. ing. Marin Năstase este avansat la gradul de colonel (r).” (apud surse de încredere)

Cum a evoluat politic Adrian Năstase se știe. Alături sau împreună cu: Nicolae Văcăroiu, Sergiu Nicolaescu, Călin Popescu-Tăriceanu, Theodor Stolojan, Viorel Hrebenciuc, Mircea Geoană, Vadim Tudor, Sorin Oprescu, Mădălin Voicu, Monica Macovei, Valeriu Stoica, Attila Verestoy, Adrian Păunescu, George Becali, Traian Băsescu, Dan Voiculescu, Gabriel Oprea, Adrian Videanu, George Copos, Marean Vanghelie ... ca să-i nominalizez pe cei mai vizibili. De mulți boborul a și uitat fiind retrași prin diferite cotloane bine retribuite.  

Toți cu părinți de bază în sistemul totalitar (cadre de partid, securiști, armată, turnători, specialiști, șmenari, complici ai regimului ceaușist etc.).

Câțiva revoluționari de la Timișoara au sesizat pericolul, imediat după Contrarevoluția din 22 Decembrie 1989, ora 18,30, prin care s-a confiscat, de fapt, Revoluția Română.  Celebrul punct 8 al Proclamației a fost mult vehiculat în acești ani. Prin ignorarea lui, drumul spre democrație a fost deturnat pe așa zisa cale „a treia” a democrației de către Ion Iliescu și contrarevoluționarii lui.   S-a construit o democrație cu tinerii fii și fiice, nepoți și nepoate de nădejde ale conducătorilor PCR și a structurilor coercitive.

Metoda clasică „Dosarul alb / dosarul negru” a funcționat și după 22 decembrie 1989 cu aceeași eficiență antedecembristă. Au fost puși în funcții de decizie oameni slab pregătiți profesional, pătați, șantajabili, imorali asupra cărora s-a pus presiune în elaborarea de legi, luarea de decizii care au favorizat furturile, dându-le, de multe ori, aparența de legalitate.

Mass media a fost cumpărată / creată la pachet (ziar+post radio+post tv), astefl încât liniile de manipulare în masă funcționează nonstop.

Cvasitotalitatea „câinilor de pază ai democrației” latră / schelălăie doar pentru anumiți stâpâni !

Astfel, s-a ajuns să avem un premier unicat, cu zeci de abateri de la lege și morală, miniștri, care mai de care mai incompetent; să avem cel mai penal Parlament din lume, cu aproape o treime de urmăriți de procurori pentru tot felul de fapte cu iz penal, unele de-a dreptul găinării de Ferentari. În patru cuvinte, o adevărată contraperformanță politică ! Nu mai pun lumină pe rețele locale de tip mafiot fără număr, unele uluind opinia publică cu afaceri necurate de sute de milioane de euro.

 În astfel de condiții, nu te mai miri de ce s-a întâmplat în cei 25 de ani !

P.S. Concluzia celor de la BERD: Iliescu și comuniștii lui au distrus România are acoperire deplină. Și ăia încă nu știu totul ! Sau or fi știind mai multe decât știm noi, boborul ?!


Toate bune !



Sergiu Găbureac

VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,
gsm_as@yahoo.com,  Tel.0731 936.615
Bucureşti - 39
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună.




 

marți, 6 octombrie 2015

STATUL ROMÂN - STAT MAFIOT ! (I)




                                                                                             Mai bine nu citiți ! De ce să vă afecteze conștiința ? 

STATUL ROMÂN - STAT MAFIOT ! (I)

 A început noul sezon politic. Toamnă-iarnă. E normală o analiză a scenei politice românești, așa cum o vede țugulanul din Piața Universității. Implicat, plin de speranță, în evenimentele din decembrie 1989.
Semnele mafiotismului în România sunt vechi. Chiar de pe timpul dacilor, dacă tot susțin unii exaltați că am fi urmașii acelor triburi cu trăsături comune ! Deși, la câți au stat migratorii peste noi cu sutele de ani, miram-aș !
În timpurile pe care le trăim, mafiotismul este resuscitat după celebra vizită, din mai 1971, a „iubitului conducător” în țările asiatice. Frățești ! Mai trec patru ani și se încheie programul de modernizare a României, declanșat în 1960. Cu finanțare și susținere Occidentală ! Industria lor poluantă este transferată la prețuri, mici-mici, pe plaiuri mioritice. Puțini mai știu aceste adevăruri.
În cei patru ani și jumătate, sub pretextul declanșării energiilor național-naționaliste, se pun la cale proiecte industriale megalomanice, falimentare, puțini specialiști îndrăznind să atragă atenția asupra ineficienței lor economice.
În 1975, echipa de tip mafiot, deja constituită în jurul primului analfabet, ridicat la grad de „geniu al Carpaților”, trece la acțiune. Între conducere și popor se ridică un zid bine securizat de serviciile secrete (intern și extern). Mass media, atât cât exista, cânta pe o singură voce.
Deși exista a nemulțumire difuză, chiar și în rândul „aparatului de partid”, ea era abil controlată, rarii tovarăși care își exprimau nemulțumirea, ori se retrăgeau, ori erau retrași. Unii, erau chiar „sinuciși”. Vezi Virgil Trofin, Petru Enache. Alții trimiși la muncă în teritoriu. Vezi Ion Iliescu. Cârtitorii din rândul maselor, declarați nebuni, iar reclacitranții internați prin ospicii. Încet-încet se constituie rețelele mafiilor locale. Firește, de partid și de stat ! Rețele politico-economice, comerciale, culturale, sportive ...
Descurcă-te, române ! a fost sloganul anilor 1975-1989. Bunurile alimentare și materiale curente dispar de pe piață, creându-se și multe crize locale artificiale (pentru sporirea profitului). Aprovizionarea, cu aceleași produse, se făcea prin spate ! Adică, ți se făcea o favoare ! Capturarea unei jumătăți de baton de salam era o mare victorie, găinile din rezerva de stat congelate de cinci ani ți se păreau un deliciu, coada de o oră la ce s-a băgat părea socializare de cartier ... Relațiile interumane de tipul „nu știi pe cineva ” la primărie, la spital, la școală, la telefoane, magazine ... erau la ordinea zilei. Da, da, și la biblioteca publică îți trebuia o relație pentru a citi ultima carte bună ce fulgerase prin librării. Încă se mai citea !
De informat, nimeni nu se informa ! Doar persoanele în formare (elevi, studenți) obligate de cursul vieții. Ca și acum. Pe acest fond al „epocii de aur” serviciile publice s-au degradat cu viteză cosmică. Pachetul de kent, ajuns în anii '80 la nivel de cartuș, sticla cu ceva tare și nessul Amigo erau cheia rezolvării oricărui serviciu. Cât de mic.
Nu se mai bea nici măcar o bere din prietenie ! Doar din pur interes.
România era din plin pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate. Nici nu bănuiam ce ne mai așteapta în anii plății datoriei externe (1980-noiembrie 1989). Una din cele mai mari greșeli ale analfabetului din Carpați. A neglijat, premeditat, retehnologizarea industriei și agriculturii, timp de 10 ani, suficient ca întreaga economie românească să se prăbușească. Puțini înțeleg acest lucru simplu. De fapt, în 1989 România era, deja, pe ... drumuri ! Bineînțeles, cu ajutorul și largul concurs al structurilor mafiote comuniste tot mai adânc înrădăcinate peste tot.  
Revoluția anticomunistă, stabilită de cei mari, a fost la nivelul întregii Europei de Est. Fiecărui popor i s-a dat libertatea să-și aleagă singur căile de înlăturare a structurilor totalitare și pedepsirea vinovaților. S-a acționat funcție de inteligența colectivă a fiecărui popor, înglobat cu forța în fostul „lagăr comunist”. Cum a fost, am trăit cu toții !
Nu întâmplător, am rămas ultimii în gestionarea acestei mari oportunități. Pe care am ratat-o din plin în Duminica Orbului. România nu avea o masă critică revoluționară ce ar fi trebuit creată de intelectualitate și studenți. Eram doar o masă de descurcăreți, veșnic cârtitoare, greu de amorsat. S-a încercat la Iași. Unde fusese Iliescu !?! Degeaba ! S-a mers la Timișoara. Unde fusese Iliescu !?! Degeaba ! Abia când armata și securitatea au început să tragă în revoluționarii cărora li se dăduse arme (sic!) s-a aprins fitilul Revoluției ! Cine a avut vreodată o armă în mână, chiar și de jucărie, știe ce beție instant te apucă ! Crime peste crime ! Cele mai multe premeditate de FSN-ul ilegalist !
Mă puteți contrazice, tov. Ilici ?
Eram în plin film de Sergiu Nicolaescu. Unii spun că așa a și fost ! Convingerea mea e alta. Pe fondul unei revoluții autentice, pornită din dorința sinceră a înlăturării structurilor comunisto-mafiote, contrarevoluționarii lui Ion Iliescu, proveniți din elemente de nădejde din liniile a II-a, a III-a, a IV-a, a V-a din fostele structuri ale statului totalitar (partidul unic, armată și securitate) au intervenit organizat și la ordin, după evacuarea lui Ceaușescu de la Comitetul Central. A fost suficientă câte o mână de contrarevoluționari, sub acoperirea banderolei tricolore, pentru fiecare județ.
Confiscarea Revoluției s-a încheiat pe 13 ianuarie 1990. Apare, oficial, FSN. Urmașul PCR. La Revoluție nu mai puteai veni decât dacă aveai acordul comitetului oamenilor muncii de la instituția / fabrica / uzina la care lucrai, unde, deja, exista tovarășul care veghea ca „revoluția” să învingă !?! Cu Bucureștiul a fost puțin mai complicat, dar prin trădări repetate, la nivelul grupărilor de revoluționari s-a rezolvat.
Geaba, proteste ! Geaba „FĂRĂ COMUNIȘTI !” Geaba Piața Universității !
Mineri, împreună cu cei îmbrăcați ca ei, au realizat înconștient (!) idealurile noii mafii românești. Minierii au dispărut, au rămas doar acoperiții ! Unii bine ascunși, și-n zilele noastre, prin posturi grele. 
În 31 iulie 1990, prin desființarea CPUN-urilor dispar și puținii revoluționari. Legitimați de acțiunile lor din zilele 14-23 decembrie 1989.
De reținut ! Țara a fost predată noilor structuri alese „democratic” fără nicio pierdere. Revoluționarii sunt istorie, ca masă critică revoluționară și factor evolutiv, odată cu legea de mituire și cumpărare a tăcerii. Au fost împrăștiați, premeditat, în zeci de organizații, controlate, rând pe rând, de fratele FSN, care dădea case, credite, pământ, magazine ... mulți foști revoluționari fâcând pactul cu diavolul, dovedindu-și lipsa de caracter și condiția de mafiot pe linie politică, ajungând în structurile de vârf ale Puterii centrale (Guvern, Parlament, Președinție) sau locale (consilii și primării). 
Au rămas doar câteva voci, ușor de ridiculizat prin asmuțirea poporului împotriva lor prin mass media de partid. Revoluționari = Profitori ! Mulți români sunt încredințați și acum că revoluționarii sunt marii profitori ai Revoluției ! De fapt, marii profitorii ai Revoluției române au fost contrarevoluționarii ! Gașca lui Iliescu capătă proporții monstruoase.  
În scurt timp, în România strucuturile administrative sunt „stabilizate”. Totul părea atât de normal, încât trecerea la un nou nivel de organizarea a mafiei comuniste românești a fost floare la ureche. „A treia cale” propusă de Ion Iliescu capătă contur. „Nu ne vindem țara !” Noi „aleși” își marcaseră, deja, teritoriul. Cunoscuți și recunoscuți, inclusiv de slugile din justiție / poliție / servicii. Bișnițari, care își lua „dreptul” și asigurau securizarea jafului național. Furturile, privatizările și retrocedările ilegale se țineau lanț. Flota dispare, economia cât de cât performantă este privatizată, contra șpagă grasă, marilor concernuri străine. Est și Vest. Nu interesa pe nimeni. Statul român intră în disoluție.
Cheia lui Constantinescu (1996-2000) a fost un episod trist al neputinței conștiinței colective a românilor. Manipularea grosieră a intrat în funcțiune, iar Emil a fost învins de Sistemul Cripto-Mafiot (SCM). Cu țigarete, fără țigarete !... Și, din nou, minierii !
Regele, părea o speranță reală. Însă, „omul de tip nou”, sub conducerea vajnicului FSN, a respins oferta. Europeană. Regele a fost pus pe fugă de însuși „democratul” Ion Iliescu.
Distrugerea țării atinge a doua culme în timpul guvernării arogantului Năstase. La orgă, de fapt, tot Ion Iliescu&echipa ! Atât de variate ajunseseră structurile mafiote în România, încât de întrebai, dacă nu cumva și tu faci parte din vreo rețea și nu conștientizezi.
Să nu vă închipuiți că a fost foarte ușor pentru Iliescu și ciracii săi. Dacă s-a ajuns până la chemarea trupelor sovietice, a minierilor, a îmbrăcării propriilor securiști în minieri, a uciderii a sute de oameni, crime fără sens de nimeni judecate ... înseamnă că a existat o masă importantă de români, care s-a opus cu adevărat instalării regimului Iliescu. Știam cine sunt !
Marile puteri ne-au lăsat să ne descurcăm. Ăsta e un adevăr, pe care unii vor să-l coafeze. E mult mai ușor să dăm vina pe alții. Asta am tot făcut de-a lungul istoriei noastre milenare. Adevărul fiind de fiecare dată altul. Ca și acum. Rușii erau în corzi. Nu se puteau amesteca pentru că așa a fost înțelegerea. La Malta !?! Să nu fi sesizat Occidentul că la noi, de fapt, nu a fost comunism, ci un sistem comunisto-mafiot pe fondul îndobitocirii românilor ? E drept, Occidentul a dat numeroase semnale, dar ne-a lăsat să hotărâm ce vrem noi. Poporul. Când au văzut ce turmă dezorientată și manipulată suntem, au acceptat intrarea noastră în U.E. (2007), deși nu eram deloc pregătiți. Practic s-au speriat ce se întâmpla pe fondul „democrației originale” a lui Iliescu. Emigraseră, deja, milioane de români.
A fost perioada în care structurile securiste, specializate în maniplare, s-au dezvoltat exponențial. Apar zeci de partide „democratice” infiltrate cu zeci de oameni de tip nou de „bună credință”, ziarele erau pline de jurnaliști de atitudine, care serveau a treia cale, apar zeci de posturi de radio și televiziune curat „independente și de atitudine”. Cu cațavenci dornici de ascensiune politică. 99% dintre ele fiind ale Sistemului Cripto-Mafiot, servind și diverse clanuri mafiote colaterale. De rezervă ! Cine știe cum bătea vântul !?!
Mimarea democrației, este arma secretă a sistemului mafiot român. Criteriile seculare a scării valorilor sunt ignorate, pe scenă fiind promovați, premeditat, analfabeți infatuați. șantajabili, ușor de manipulat. Mârlânia și grobianismul invadează societatea românească. Totul se tabloidizează. Nimeni nu se opune. Revoluționarii sunt ca și inexistenți. Conștiința multora fusese cumpărată !
Imoralitatea domnește peste tot !
Sistemele civilizatoare ale societății, în special, sănătatea și învățâmântul, intră în sevraj. După primele crize de la sfârșitul anilor '70, apar, generații după generații, de români zombi, oameni de tip nou” creați în „epoca de aur” și după. Impotenți economic, reduși educațional, cu o sănătate precară, aduși la limita subzistenții, devin nostalgici firești ai regimului defunct. Apar câteva milioane bune de români, incapabili să se descurce în condițiile economiei de piață. Alte milioane își depășesc condiția de legumă și iau calea străinătății, reușind să se impună în condițiile concurenței acerbe, trimițând acasă miliarde bune de dolari / euro. Așa s-a menținut România ani buni, devenind, însă, tot mai vulnerabilă. Moral, psihic, economic.
Românii sunt îndemnați, prin exemplul oferit de conducători, să fure, să mintă, să distrugă, să înșele, să încalce legile.
Nu străinii au făcut asta, ci „aleșii” români, care au jucat pe piața social-politică românească cu dublă măsură. Traseismul politic în timpul jocului, altă invenție diabolică, a distrus și ultima fibră morală. Este permis orice !
Trădarea tradițională a devenit o virtute, onoarea fiind trimisă la cimitir !...
Ne-am manelizat, tabloidizat, idiotizat ! În masă !...
 
P.S. Celelalte episoade în postările de mai jos.

Toate bune,






Sergiu Găbureac

VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,
gsm_as@yahoo.com,  Tel.0731 936.615
Bucureşti - 39
Informația, o problemă ?
O rezolvăm împreună.