joi, 24 septembrie 2015

MOȚIUNEA de CENZURĂ



MOȚIUNEA DE CENZURĂ

 

N.B. O moțiune de cenzură are rolul de a atrage atenția asupra unor grave derapaje pe scena politicii făcute de adversarul politic aflat la Putere.
Aici nu e vorba, însă, de guvern în ansamblul său, ci de o persoană toxică (super penală) care face rău imaginii României. Activitatea Guvernului României e un lucru separat de activitatea premierului plagiator, falsificator de acte, Victor Ponta. 
Este o situație unicat în lume !
Pe termen scurt partidul / coaliția îl poate salva pe Victor Ponta, pe termen lung va avea numai de pierdut. Să vedem cum va judeca Sistemul Mafiot !
Constat că textul moțiunii Partidului Național liberal cuprinde multe din doleanțele alegătorilor:
 

Alege între România și Ponta, un premier compromis.
Demite-l pe Victor Ponta ! 

Domnilor președinți ai celor două Camere ale Parlamentului,
Doamnelor și domnilor senatori și deputați ai României !
 


Parlamentul este primul for democratic care are datoria să reprezinte interesele poporului român și să sancționeze situațiile în care puterea nu mai guvernează pentru cetățeni.
Am cerut convocarea Parlamentului pentru a discuta despre cum vrem, dar în primul rând despre cum doresc românii să arate România, mâine. Constatăm cu toții că suntem singura țară din lume în care există un prim-ministru inculpat trimis în judecată, aflat încă în funcție.

Își permite România să fie reprezentată la nivel de prim-ministru de un inculpat trimis în judecată? Cetățeni, politicieni, ne mai permitem să tolerăm minciuna, corupția și impostura actualului prim-ministru? Sunt întrebări la care trebuie să răspundem acum! Cei mai mulți concetățeni au făcut-o deja, au semnat pentru demiterea lui Victor Ponta, în sondajele de opinie își exprimă nemulțumirea față de un asemenea premier, după ce l-au respins la prezidențiale.

Partidul Național Liberal a decis să depună, de îndată, această moțiune de cenzură împotriva Guvernului pentru că situația actuală, cu un premier trimis în judecată, compromite o națiune întreagă. În orice altă țară din UE premierul și-ar fi dat demisia în momentul următor începerii urmăririi penale, adică acum mai bine de trei luni de zile.

În acest moment, România are un prim-ministru care în orice cancelarie europeană este privit doar ca un inculpat. Au apărut chiar exemple concrete de miniștri luați în derâdere de omologii lor din cauza acestui politician, care se vrea de neînlocuit. Toți oficialii europeni știu că Victor Ponta se află în boxa acuzaților. PNL este partidul care apără prezumția de nevinovăție, dar această prezumție nu poate fi folosită ca pretext pentru discreditarea totală a poziției de prim-ministru.

Așadar, stimați parlamentari, dragi români, Victor Ponta trebuie să plece din fruntea Guvernului, pentru că:

• un premier acuzat de fals în înscrisuri nu poate semna acte normative ale României;
    • un premier acuzat de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată nu poate gira bugetul României;
• un premier aflat în fața judecătorilor pentru spălarea banilor nu poate avea pe mână taxele și contribuțiile românilor;
• un premier acuzat de fapte legate de corupție nu va putea garanta românilor un scrutin corect în 2016;
• un astfel de premier va negocia cu FMI doar de pe treptele tribunalului, între două înfățișări.

În ciuda propriilor sale laude, acest prim-ministru lasă o economie cu probleme structurale, plină de incertitudini. Guvernul Ponta este guvernul care a tăiat masiv investițiile și a blocat construcția de autostrăzi, de noi spitale și școli. A făcut praf marile privatizări, abandonându-le, bineînțeles, în mari anchete de corupție.
Vă cerem astăzi, doamnelor și domnilor senatori și deputați, să puneți capăt, în al doisprezecelea ceas, acestei situații rușinoase în care ne aflăm.

Domnule Gabriel Oprea, vrem să ne spuneți tuturor, acum, care este interesul național care reclamă menținerea lui Victor Ponta cu prețul decredibilizării acestei țări. Puneți în balanță promisiunea făcută lui Ponta și interesul acestui popor. Ce alegeți ?!

Domnule Liviu Dragnea, vorbeați recent de resetarea clasei politice, de o nouă politică. Sprijinindu-l pe Ponta, nu faceți decât să vindeți iluzii românilor. Menținerea PSD la guvernare nu poate fi un scop în sine. Nu mai confundați România cu partidul! Dacă vi-l doriți pe Ponta și nu puteți scăpa de el, folosiți-l la PSD, dar nu la Palatul Victoria. PSD-ul ce alege, România sau Victor Ponta ?!
Dacă sunteți alături de Ponta, sunteți complicii lui. Dar în această situație sunteți poate chiar mai vinovați decât el. Distrugeți iremediabil imaginea României, imaginea noastră. Uitați-vă în presa internațională! Cu un astfel de precedent toxic, arătăm ca un stat care tolerează corupția sau care acceptă corupți la vârful celor mai importante instituții.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați, vă cerem să analizați cu înțelepciune și în folosul României. Cei care v-au votat și v-au trimis în Parlament nu v-au cerut să țineți în funcția de premier un inculpat urmărit penal. Dacă veți vota împotriva acestei moțiuni de cenzură, veți trăda speranța românilor care mai cred că viitorul aparține celor cinstiți.
Este timpul ca din banii cetățenilor să nu mai plătim dezonoarea. Ne aflăm acum, mai mult ca oricând, în situația în care aveți obligația să spuneți că vă pasă de această țară.

Dacă veți fi de acord cu demersul nostru, înseamnă că veți considera că Romania este mai importantă decât interesul PSD de a guverna oricum, inclusiv cu un prim-ministru inculpat trimis în judecată.

Votul de astăzi îl acordați pentru sau împotriva decenței, corectitudinii și responsabilității în exercitarea funcției publice. Numai așa putem reclădi o Românie demnă, și aceasta este posibilă numai fără Victor Ponta.”
21 septembrie 2015

P.S. Vom afla pe 29 septembrie 2015.
Ne vom face din nou de râs în fața lumii civilizate ? 

Toate bune ?




Sergiu Găbureac

VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,

gsm_as@yahoo.com,  Tel.0731 936.615
Bucureşti - 39
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună.
 

 

joi, 17 septembrie 2015

STATUL ROMÂN - STAT MAFIOT ! (IV)


                                                                                                                                                                           Mai bine nu citiți ! De ce să vă afecteze conștiința ?

STATUL ROMÂN - STAT MAFIOT ! (IV) 

Mijloacele pe care le utilizează Sistemul Cripto-Mafiot, susurând perfid „ai lor sunt mai bandiți ca ai noștri”, nu duc decât la o corupție și mai mare. Însoțită de toate ingredientele specifice Italiei anilor '50-'60: crime, sinucideri și „sinucideri”, violuri, violențe de neimaginat ce duc într-o singură direcție - destructurarea societății românești. Revedeți La piovra !...
Mahalagismul a pătruns în toate instituțiile statului. România s-a îmbolnăvit de stilul băsisto-pontist. Se vorbește la nivel parlamentar și guvernamental în stil golănesc, cu apucături de fante și țață de ghetou. Observați cum vorbește primul ministru. Pus pe miștocăreală nonstop ! Totul e o mocirlă, în care mafioții se simt ca peștele în apă. Au inventat regi falși, împărați etnici, să nu cumva Republicuța lui Iliescu să aibă dureri de cap ! O republică, a III-a, născută cu forcepsul de o mână de mamoși criminali ! Nu doar comuniști.
În aceste condiții, votul nu are valoare în România. Aproape că nu mai are cine conștientiza valoarea acestui gest normal, democratic. Votul a devenit o marfă ! O pungă, o bancnotă ...
La partide noțiuni ca onoare, patriotism, omenie, cinste, curaj nu prea mai există. Ele sunt ridiculizate zilnic la oră de vârf în emisiuni de râs perpetuu, fiind bătaia de joc a tuturor. Despre reformarea lor nici vorbă. În partide au ajuns să se înscrie jnapanii și analfabeții. Liderii politici emit gogorițe cât casa în spiritul „exprimării libere” și a „interesului național” fără a da socoteală pentru „declarațiile politice” iresponsabile !
Se promovează tot felul de zvonuri și dezinformări pe posturile tv și nimeni nu se sesizează ! România Tv și B1 fiind campioane ! Mă și mir că am avut parte de caniculă și nu de îngheț polar ! Mai nou, Antena 3. Le înțeleg jocul intereselor imobiliare, dar (însă, totuși) ... TVR a ajuns bunica sindicală a televiziunilor. Trebuie restructurată din temelii. Două canale sunt arhisuficiente. Unul de știri și unul cultural-sportiv. Este ca un megacombinat de pe timpul lui ceașcă. Cu mii de salariați, inexistent ca audiență și, din punct de vedere financiar, o gaură neagră.
Avem o Românie în care minciuna e peste tot stăpână și peste toate ! Maneliștii lipesc bancnote pe fruntea autorităților sau invers ! Polițiștii și procurorii sunt bătuți în văzul lumii. Se dă foc la mașini, case, vile ! Sunt uciși rapid incomozii ! „Te fac eu !”, e la ordinea zilei.
Se lansează teme pentru proști, câtă frunză și iarbă, fără pic de jenă: Roșia Montană, uriașa datorie a Germaniei către România, rușii ne fac praf în două ore, sfârșitul lumii vine cu precizie elevețiană în fiecare trimestru, ungurii ne iau gâtul, seceta / inundația după anotimp calamitează țara, vine cutremurul devastator, gazele de șist ne ucid, virusul atacă fulgerător, meteoritul, vin scumpirile, năvălesc imigranții ... Stafia legionarismului plutește amenițător, în timp ce stafia, care s-a dovedit mult mai nocivă, a comunismului este protejată cu grijă ... Să nu cumva să se supere, bunicuța !
Apropo de imigranți. S-au mai făcut importuri de acest gen de-a lungul timpului. Vezi anii '60 și '90, din secolul trecut, ca să dau cele mai recente valuri. Nu vă faceți griji ! Cele câteva sute de mii (?!?) de imigranți vor fi asimilate și integrate. La fel cum s-au petrecut lucrurile și atunci ! Populația Europei e în scădere vertiginoasă. E nevoie de ei. Toți vom avea de câștigat !
La noi, parcă am fi în povestea cu ilegaliștii ! Nu vin imigranții la sărăcie, Victoraș ! Într- țară în care doar de salarii se vorbește și dezvoltare ioc nu vine nimeni. Au aflat și ei ce purtător doar de vorbe ești și cum ai ridicat nivelul de trai în trei ani de guvernare ! Cu încă 12 miliarde datorie externă și creșterea deficitului. La ce să vină ? Doar, dacă vor fi livrați cu forța ! Cu acestă ocazie, însă, am constatat câți rasiști am printre prietenii mei pe Facebook ! M-am debarasat de ei. Așa cum nu-mi plac nici cei, care nu recunosc meritele adversarului. Atunci când sunt !
Așadar, se dezbate orice, de la ce mănâncă marea vedetă analfabetă, până la locația în care și-a petrecut concediu nu știu de matracucă politică ! Aflăm, cu stupoare, tot ce fac politicienii noștri penali. În închisori. „Atenție ! Urmează imagini video șocante ! Se scriu cărți științifice !” Una la 28 de zile ! Einstein, mic copil !
În ce țară, mass media se mai uită la un politician, care și-a înșelat electoratul, nevasta, familia, sancționat fiind și cu închisoarea ? Peste el se așterne colbul ! La noi, a ajuns să fie mai important decât parlamentarul onest. E chemat în fiece seară sub lumina reflectoarelor ! Apar la tv ziariși-pușcăriași, fără nicio jenă ! Sau jurnaliști, care ieri îl pupau pe x de pe Dreapta și azi pe y de pe Dreapta. Ne zâmbesc candid, nici usturoi n-au mâncat ! Nu m-ar mira ca violatorii de la ... sau de la  ... să apară la Capatos&Co.
Să ne explice, aplicat, cum au procedat. Pe canapeaua lui Măruță sau în platoul Simonei, lui Ionescu, Trandafir sau Brancu, marii promotori ai subculturii românești.
Președintele, atipic pentru România, tace și lucrează ! Asta nu convine deloc sistemului mafiot. Sistemul vrea băsisme la ore de maximă audiență. Chiar o bună parte a boborului vrea un președinte tip secretar general PCR. Dacă vreau să aflu ce face președintele intru pe site-ul Administrației prezidențiale. În rest, Johannis să facă declarații publice de două ori pe an, așa cum fac toți președinții similari din Europa. Sau în situații excepționale. În rest să tacă și să facă. Mă săturasem până peste cap de javra de Băsescu, care debita numai prostii în fiecare seară, întreținând o atmosferă de scandal permanentă. Văd că și din poziția de cadavru politic latră continuu ! Dar nu este el de vină, așa s-a născut, așa moare, ci mass media cocalară.
Sistemul Cripto-Mafiot, simțindu-se tot mai în nesiguranță, deschide permanent noi fronturi împotriva neamțului. Există o campanie furibundă derulată de SCM prin România Tv, alte televiziuni, sute de site-uri și postaci, de discreditare a lui Johannis. Campania, declanșată în luna mai, lansează sute de aberații. A lovind mișelește în soția lui (persoană privată), crezând că-l vor putea decredibiliza. Neamțul nu răspunde la provocările ordinare ale premierului-gargaragiu și echipa lui superpenală. Vezi aberația defrișărilor de la Neptun !  Ce rost ar fi avut să taie plopii fără soț la final de sezon ? Este întreținut un bâlci generalizat, falsificându-se la greu realitatea.
Ăștia să fie câini de pază ? În niciun caz ai democrației !
În schimb, alt individ, plagiatorul Ponta, siluitor la greu al legislației și al bunului simț, devenit mai nou mercenar tehnocrat (sic!), își construiește discursul politic pe o uriașă minicună. Susține că a fost votat de peste 5 milioane de români. Fals ! În 2013, nu s-au votat persoane, ci un proiect politic numit USL. Acel proiect a fost votat de milioane de români. Nu, Ponta, nu, Antonescu ! Îți puneai o pătură USL pe cap, candidai și erai ales ! Atât de mare era mânia proletară !
Numai că, USL a de-ce-dat ! Mai bine zis, a fost „sinucis” de mafioți. Astfel, guvernul USL a devenit ilegitim. Ca și parlamentul USL. Normal, trebuiau organizate alegeri anticipate ! Nu ajungeam la panarama politică fără de sfârșit de azi ! Antonescu, celălalt lider USL a făcut pasul normal și s-a retras. Ponta, însă, nu poate demisiona, pentru că nu îl lasă „colegii” !?!
Adică, sistemul mafiot nu te lasă, frate !?!  Cred că-l va ajuta DNA-ul !
Plagiatorul culege roadele așa-zisei crize economice provocată, artificial, tot de Sistemnul Cripto-Mafiot. Degeaba se laudă că a scos țara din criză ! În realitate, demult trebuiau dublate și chiar triplate salariile în România. În ritmul ăsta vom ajunge țară europeană la Sf. Așteptă !
Cum poate Victor-Viorel Ponta să se plimbe cu un mort în brațe și să clameze că aplică programul decedatului ? Scoțând din mânecă un USL 2.0. Tipic mafiot ! Prin trădare multiplă. Inventând partide artificiale. Ce caracter trebuie să ai, să susții că ești de Stânga și să aplici măsuri de Dreapta ? Parcă am fi în Țara Minunilor ! Cum vin alegerile, cum apar fluvii de bani ! Cum trec, cum fluviile redevin subterane !...
 
Cererile Pieții Universității 2012 au fost complet ignorate ! Care Românie europeană ? Vise, ciumpalaci, vise ! Nicio reformă a guvernului, a parlamentului, a partidelor ...  doar Justiția hâr-mâr !... Pe alese ! Nu ne atingem de băsism ! O fi ordin de la Unchiul Sam cum vorbește lelea Safta ?! Îl aștept pe noul ambasador. O fi la fel de corupt ca anteriorul !?!
Însuși SCM ne susură că șeful Opoziției e Băsescu, colegul de nădejde al plagiatorului ? Mixtul „naționalism de tavernă cu interesele Sistemului”, aruncat recent pe piață, este inhalat tot mai mult. Televiziunile de casă cad în transă, când „javra ordinară” deschide gura ! Nu e el, apare udreniana ! Wow !
În ce țară am ajuns să trăim ? O țară în care, la Ziua Marinei, vorbește, mai întâi, ministrul de interne și apoi ministrul armatei ! Foarte tare !
România nu e colonie, cum insinuează unii, ci sclava propriilor mafioți ! Pentru că așa vrem noi, români analfabeți, neinformați, plini de ifose ...
Un target de 50-60% ! Ușor de mituit și manipulat. Până când ? Numai Dumnezeu știe ! Factorii civilizatori, răniți mortal, agonizează visând doar salarii. Nimeni nu coștientizează că trebuie minimum 20 de ani de funcționare normală, ca sistemele civilizatoare să-și revină și să producă efecte.
Au dispărut conducătorii carismatici, onești, cu dragoste față de poporul român, pe care să-i ascultăm măcar un mandat ? Care să propună un program de dezvoltare pe 10-15 ani pentru România. Iar orice guvern să-l aplice necondiționat. Cu măsuri de Dreapta sau de Stânga. Nu contează ! Rezultatul să fie: locul 7 în Europa. Adică, măcar locul nostru natural !
Deocamdată, DNA&Co dă spectacole în piață, fără dovezi în multe cazuri, doar pentru a domoli poporul, tot mai înfuriat de șmecheriile sistemului mafiot. Hoțiile miilor de „specialiști” perindați pe la butoanele decizionale, naționale și locale, de unde s-au volatilizat zeci de mii de miliarde de euro se oficializează zi de zi ! S-a luat măsura construirii a două noi închisori cu o capacitate de o mie de locuri ! Foarte puțin !
Nu dau vina, ca mulți manipulați, pe străinătate ! România e condusă de mafioții noștri, pe care cu mintea noastră cea încețoșată și cu mâna dornică de sacoșe&acadele, i-am ales. Asta e trista realitate ! De 25 de ani este vremea nemernicilor http://issuu.com/emanuelpope/docs/14.12_gsm_carte_vremea_nemernicilor !
Bâlciul continuă ! Sistemul Cripto-Mafiot trage, mediatic, în Opoziția anemică cu toate armele din dotarea manipulării deșănțate ! Zvonuri, minciuni, apocalisme, amenințări, insinuări, otrăvuri letale sunt vărsate în cantități enorme, zi de zi, pe toate canalele. Sunt activate mii de conserve / agenți de influență prin mijloacele de transport în comun, piețele țărănești, aglomerații, rețele de socializare ... În timp ce datoria statului român crește ! Iar deficitul numai Dumneazeu la cât a ajuns !?
Unde sunt marile angajamente și proiecte: amendarea Constituției, lupta pentru reunirea neamului românesc, reforma administrativă, descentralizarea, reformarea Parlamentului (maximum 300 de membri), a partidelor (eliminarea traseiștilor și a lichelelor), reforma sistemului de sănătate, a învățământului ...? Nu mărunțișuri de adormit prostimea, cu suta de lei, care oricum se făceau, ci reforme profunde. De 25 de ani, trăim cu speranța.
„Cea mai infidelă amantă este speranţa. Te înşeală zilnic şi, totuşi, trăieşti cu ea toată viaţa.", spunea Turgheniev. Dar mulți o vor de soție ! Chiar și unii din Piața Universității. (sfârșit)
 
 Toate bune,

 



 


Sergiu Găbureac

VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,
gsm_as@yahoo.com,  Tel.0731 936.615
Bucureşti - 39
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună. 

luni, 14 septembrie 2015

ȘCOALA de la BALCIC




ȘCOALA de la BALCIC 

Trei zile de dezbateri și meditație pe țărmul de vis de la Balcic.

Seniorii liberali români (OPV3), din mai toate județele țării, și-au dat întâlnire la cursurile organizate de Partidul Național Liberal - OPV3 Nați, copreședinte Lucrețiu Tudoroiu, în cadrul Școlii de vară-toamnă.
O întâlnire extrem de utilă în perspectiva evenimentelor politice, sociale, culturale în derulare.
Dezbaterile s-au axat pe organizarea și pregătirea alegerilor locale și parlamentare din 2016. Cele patru segmente liberale - tineret, adulți, seniori și venerabili - sunt chemate să-și pună în valoare inteligența și strategiile pentru a convinge electoratul de ce programul politic liberal propus e serios, credibil și, mai ales, are cine să-l aplice. Candidați pricepuți și onești.
Într-o țară în care se simte tot mai mult o acută lipsă de pușcării pentru „aleșii”, care au jefuit țara timp de 25 de ani,
e nevoie de o reformă profundă a tuturor partidelor.
Dreapta politică românească, virusată cvasiletal de trimișii special ai Sistemului Cripto-Mafiot pe Dreapta, echipa Băsescu&complicii,
trebuie să renască precum pasărea Phöenix.
După ce din PDL au plecat mai toți democrații lui Băsescu&Udrea, rămânând cei cu convingeri adevărat liberale, s-a pus în aplicare
programul de unificare a tuturor forțelor autentice de Dreapta.
Nu e un obiectiv ușor de realizat, având în vedere tensiunile existente de-a lungul timpului, dar pentru cei cu educație nu e chiar atât de greu de înfăptuit.
Desigur, mai sunt multe conserve / mine, plantate încă din anii 90, care vor exploda la comanda stângii mafiote, dar se vor găsi, cu siguranță, metodele de aplanare rapidă a viitoarelor conflicte previzibile.
Deja, etapa de selectare a viitorilor candidați e pe cale de finalizare. Oricum, candidații, care vor fi aruncați în arenă, vor fi forfecați de mass media și adversarii politici. Chiar dacă vor fi imaculați, tot se vor insinua tot felul de mizerii. Cu atât mai mult, ei trebuie să fie extrem de bine pregătiți, cu un CV care să arate calitățile lor de buni gospodari, oameni onești și pricepuți în mânuirea cuvântului liberal (principii, doctrină, programe).
Un accent deosebit trebuie pus pe viitorii consilieri locali. De regulă, se scoate țap ispășitor primarul, dar adevărații vinovați sunt consilierii. Ei decid, de fapt, cum trebuie condusă o localitate și nu primul secretar de partid. Ca pe timpuri ! Mulți primari uită că numai suntem înainte de 1990 ! Primarul execută, nu dictează, chiar dacă are drept de inițiativă ! Consiliul local conduce !
S-a insistat mult pe eliminarea nepotismului și a nemurismului în ocuparea funcțiilor publice, precum și a amatorismului în politică și administrație. Să se ceară părerea membrilor comunității la demararea marilor proiecte.
La Balcic s-a vorbit despre viitorul proiect de țară, despre reunirea neamului românesc, despre comunicare în toate planurile, inclusiv online; s-a discutat despre reforme amânate de 25 de ani: revizuirea Constituiției, care să nu mai dea loc la interpretări interminabile, reforma administrativă, care să destructureze definitiv rețelele de tip mafiot create în cei 25 de ani postdecembriști; descentralizarea, care să descătușeze inițiativele economice liberale la nivel local; reașezarea europeană a sistemului de sănătate și cel educațional. Importantă este și instaurarea moralității în relațiile politice, eliminărea limbajului vulgar specific celor cu o educație precară de tip becalian, udrenian, pontian sau băsescian.
Seniorii liberali, care reprezintă segmentul cel mai stabil al Partidului Național Liberal, cu influențe puternice de natură familială asupra tineretului și adulților, cât și cu o bogată experiență de viață, au multe competențe de ordin politic și profesional. Calitatea lor de buni consilieri nu poate fi ignorată, merită să fie exploatată de cei care vor candida, orice sfat e bine să fie luat în seamă.
„Cine nu are bătrâni, să-i cumpere” spune o străveche vorbă românească. Iar pe liberali nu-i putem bănui de lipsa inteligenței și a experienței, mai ales la nivelul seniorilor liberali. Avem exemplul venerabilului Mircea Ionescu-Quintus și a altor seniori, precum și recunoașterea, prin cuvintele pline de substanță, din mesajul doamnei Alina Gorghiu, copreședinta PNL,
adresate la deschiderea școlii.
Vizitarea domeniului regal de la Balcic ne-a întărit credința că prin noi înșine vom reuși să refacem unitatea României de odinioară și să o aducem pe calea dezvoltării rapide a economiei spre binele tuturor, astfel încât toate instituțiile statului să funcționeze la parametrii Uniunii Europene. Să terminăm cu distrugerea premeditată a țării, cu hoțiile fără de număr și să asanăm mocirla imoralității în care se scaldă actualii conducători, cât și o bună parte a electoratului, care se complace în minciună, înșelăciune și o viață gregară.
Repet, nu va fi ușor, întrucât Sistemul Cripto-Mafiot, în ciuda acțiunilor în forță ale Justiției, este, încă, extrem de puternic atât prin rețele de tip mafiot în toate județele țării, cât și prin mass media înființată special sau aservită (televiziuni, posturi de radio, presă, agenți de influență pe rețelele de socializare ...), care promovează cu insistență scandalul, delațiunea, imoralitatea, apocalismul, nonvalorile, limbajul trivial, dezinformarea isterică ...
E timpul, ca liberalii români să-și demonstreze capacitățile organizatorice,
pe care le au.

Toate bune,


 



Sergiu Găbureac
VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,
gsm_as@yahoo.com,  Tel.0731 936.615
Bucureşti - 39
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună. 

duminică, 13 septembrie 2015

E NEVOIE DE O SINGURĂ VOCE




E NEVOIE DE O SINGURĂ VOCE

 Chiar uitasem cum se desfășoară o întâlnire a revoluționarilor români. Am crezut că spiritul combatant a intrat în acord cu civilizația europeană. Însă, noi am rămas români ! Nu ne dezmințim, trădarea fiind la ea acasă. Primul eșalon a trădat chiar în zilele Revoluției, odată cu apariția contrarevoluționarilor conduși de Ion Iliescu. Era 22 decembrie, ora 17. La 18,10 contrarevoluționarii și-au arestat propriul conducător suprem, evacuat și protejat până atunci de forțele special desemnate. Apoi, judecat sumar și împușcat. Contrarevoluția s-a derulat rapid prin activarea cadrelor din liniile 2, 3, 4 pregătite din timp pentru preluarea puterii. Dar în luna ianuarie 1990. Numai că o mână de zănatici, de prin diferite orașe ale țării, le-au luat-o puțin înainte.
Vă amintiți, între 16 și 22 decembrie, ora 12,09, Ceaușescu a ucis 159 de oameni. Echipa lui Iliescu, când a văzut că pierde controlul a fost nevoită să ucidă de șase ori pe atât. După ora 12,09. Total 1.116 morți și 4.089 răniți. Oricum, pe 13 ianuarie 1990, revoluționarii au fost, în mare parte, neutralizați. Mai trebuie adăugate crimele regimului Iliescu până prin anul 2004. Și după.
Nici până la această dată criminalii nu au răspuns pentru faptele lor, iar ceilalți decidenți (parlamentari, miniștri, funcționari, primari, consilieri) pentru distrugerea și jefuirea României în cei 25 de ani de la instalarea Sistemului Cripto-Mafiot Român în toate structurile statului. Naționale și locale. Inclusiv în multe asociații ale revoluționarilor, unde de la o mână de revoluționari s-a ajuns la sute de membri !
De fapt, recenta ordonanță 95/2015, de care se face atâta caz, reprezintă recompensarea celor cu rol determinant în reușita contrarevoluției române !...  
Când mafioții au aflat de convocarea Congresului extraordinar al BNR la Ploiești, contrarevoluționarii cu cei cumpărați de-a lungul timpului, pe unii chiar în ultimele 48 de ore, s-au strâns în aceeași zi, la aceeași oră la ... Sibiu. Se știe tipul acesta de acțiune securistă paralelă. Metoda a fost practicată des în perioada postdecembristă. Unde credeți că s-au dus reprezentanții Guvernului Ponta și ai SSPR ? 
De fapt, duminică s-au ales apele. Prin diversiunea făcută „revoluționarii” sub acoperire. s-au demascat. Drum bun, lichelelor !...
Ce nu înțeleg revoluționarii români ? Atâta timp cât nu va fi o singură organizare, cu filiale în locurile unde Procuratura României a confirmat mișcările revoluționare și pe baza confirmărilor     s-au eliberat certificate de revoluționar, revoluționarii vor fi permanent hărțuiți și hăituiți. Permanent va defecta un președinte de asociație, va fi băgată zâzanie. Va fi pusă o asociație contra alteia ș.a.m.d. Iar revoluționarii vor sta prin umbra zidurilor și piețe făcându-se de rușine cu mâna întinsă !
În afară de drepturi și sancțiuni cu nemiluita, la Ploiești nu prea am auzit dezbaterea marilor probleme cu care se confruntă România. Așa s-a întâmplat și în iarna lui 2012, când prin Piața Universității din București, puțini revoluționari bucureșteni am văzut. Unde sunt cei peste 7.000 de revoluționari bucureșteni ? Îi vom vedea pe 21 curent ?
În 2012, au venit repetat grupuri de revoluționari din alte orașe ale țării: Galați, Deva, Brașov, Timișoara, Sibiu ... Cum s-au manifestat revoluționarii de-a lungul anilor, față de jefuirea României ? Din păcate, mulți au fost și sunt umăr la umăr cu jefuitorii, făcând averi uriașe ! Am cerut, în reptate rânduri, să se posteze pe site-ul SSPR toate drepturile acordate revoluționarilor prin Legea 341 republicată. Sunt drepturi acordate din bani publici și poporul are dreptul să știe pe ce și cum se cheltuiesc banii lor. Să știe cum au evoluat deținătorii de certificate de revoluționar. Ce au făcut pentru țară după Revoluția confiscată din decembrie 1989.
Nu am auzit nimic la Ploiești despre proiectul de țară, despre reunirea neamului românesc, despre reformele profunde, care se tot amână de 25 de ani; descentralizare, reforma administrativă, revizuirea Constituției, reforma în sănătate, învățământ etc. etc.
Am auzit câte ceva despre comportamentul mafiot al unor revoluționari, ajunși prin funcții decizionale sau la conducerea unor asociații de revoluționari. Cam târziu !
Văd că mai sunt unii care cred că în orașul lor a fost o revoluție mai revoluție decât în altă localitate. S-a făcut o analiză, care să arate data și ora la care s-a înlăturat regimul totalitar și revoluționarii au preluat efectiv puterea ? Asta în timp ce prin alte orașe se tot murea și era haos ! Unde s-a acționat inteligent și unde prostește ? Cine a avut rol determinant ? Cei care înlăturaseră structurile comuniste și conduceau efectiv orașul și județul sau cei care se luptau cu nevăzutul ?
Nu, domnilor, încetați cu asemenea prostii. Toți cei care s-au implicat voluntar în înlăturarea structurilor totalitare au avut un rol determinant !
Culmea, am auzit o voce care cerea, la Ploiești, ca BNR să devină partid politic, ceea ce intră în totală contradicție cu spiritul revoluționar. La Revoluție nu s-a venit cu asociația, cu fabrica sau instituția. S-a venit în nume personal. Alții au venit cu echipa ! Asta au făcut-o, dragă colegule, contrarevoluționarii. Contrarevoluționarii sunt, de fapt, singurii beneficiari ai Revoluției Române prin crearea Sistemului Cripto-Mafiot, ocupând, cu aripile sale, atât Stânga (PSD-Ponta), cât și Dreapta (PDL-Băsescu) eșicherului politic românesc. Amândoi sunt din aceeași gașcă, doar aparent fiind dușmani de moarte ! Teatru, marca Moscova.  
Și la Ploiești au fost contrarevoluționari infiltrați, dar dorința lor de spargere a Congresului a eșuat, existând oameni lucizi în prezidiu și la distanță. Am mai văzut și mulți îndrăgostiți de a se auzi vorbind. La vederea microfoanelor ieșindu-le ochii din cap. Cu urlete și vorbe goale nu vom rezolva nimic ! Văd că și pe rețele de socializare, limbajul unor indivizi lasă mult de dorit. Ceea ce îmi întărește convingerea că mârlanii nu au cum fi revoluționari. Poate ciolănari ! Dragilor, suntem în 2015, nu în anii '90 !
Acum, asistăm la o oarecare reașezare a eșicherului politic. Nu trebuie să fim pasivi, ci să ne implicăm. Să se facă auzită vocea revoluționarilor. Să atragem atenția la derapajele politice.
 
În concluzie ! Vocea unitară a revoluționarilor nu are cum să se audă atâta timp cât vom fi împrăștiați în zeci de asociații și împilați unii împotriva celorlalți ! Am propus reunirea tuturor asociațiilor într-una singură cu filiale. E singura soluție corectă. Înființarea asociațiilor a fost făcută premeditat pentru a putea fi controlate și manipulate permanent.
Abia atunci vor avea greutate și credibiltate acțiunile și punctele noastre de vedere față de distrugerile la care, încă, asistăm, la nerespectarea legilor sau față de hoțiile petrecute în localitățile și județele pe care noi le-am eliberat, totuși, de regimul totalitar și le-am predat fără nicio pierdere la 31 iulie 1990 aleșilor națiunii.
Sper că noua conducere, puternic refrișată, să conștientizeze acest lucru !

Toate bune,




Sergiu Găbureac

VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,
gsm_as@yahoo.com,  Tel.0731 936.615
Bucureşti - 39
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună.