PROMENADĂ BÂRLĂDEANĂ (I)

PROMENADĂ BÂRLĂDEANĂ (I)

Dau curs unei invitații de a scrie despre un oraș din inima Moldovei. Despre Bârlad au scris alţii. Mult mai bine decât mine. Pentru ei toată recunoştinţa !
Nu am vocaţia cercetătorului acribic, în ciuda laudelor primite pentru unele dintre cărţile scrise până acum. Nu o să aflaţi, de pildă, din aceast omagiu, adus Bârladului şi locuitorilor săi din toate timpurile, că se găseşte, încă, amplasat pe a treia planetă de la Soare, la întretăierea paralelei 46^o 14’ latitudine nordică cu meridianul 27^o 42’ longitudine estică. Sau că este situat la înălţimi cuprinse între 89 (la Prodana) şi 172 de metri (la Staţia Meteorologică) deasupra nivelului mării. Aşa cum se afla la mii sau sute de metri sub nivelul Mării Sarmatice acum 5-7 milioane de ani. Nu o să mai aflaţi, că bârlădenii stau pe depozite pliocene (Meoţian, Devonian, Dacian, Neoţian, Ponţian sau Levantin), cuaternare sau de alt gen, ce constituie Platforma sau Podişul Bârladului.
Nu o să aflaţi, pentru a nu ştiu câta oară, că Bârladul face parte din frumosul Podiş Moldovenesc. Sau că până la Vaslui, concurentul neloial din perioada dictaturii, sunt mai puţin de 50 de km, iar până la Bucureşti, unde răsare soarele pentru toţi românii, sunt fix 283 km. Și vreo 400 de metri.

Ceea ce ştiu, cu siguranţă, este că actualul proiect civilizator de pe Terra, care se derulează de mai bine de 8.000 de ani, a inclus şi acest ţinut dăruit de Dumnezeu cu multă lumină şi căldură. În ciuda crivăţului siberian, care nu este străin moldovenilor berladnici dintre Colinele Tutovei.

Nu voi repeta nici că vara a fost, uneori, prea cald (39,7 ^o C la 30 iulie 1936) şi iarna, tot uneori,  extrem de frig (-30,5 ^o C la 25 ianuarie 1942). Sau că ne aflăm la 149.600.000 kilometri de Soare, iar Luna e la doar 356.000 de km ! Asta, când vrea să fie mai departe de noi, pământenii, pentru a nu se amesteca chiar în toate secretele şi visele noastre !

Valea Albastră ! Trestiana ! Cuibul Vulturilor ! Horoiata ! Sohodău ! Jeravăţ ! Negrileşti ! Periana ! Ţugueta ! Simila ! Sună a science-fiction cu reverberaţii paleo-astronautice. Dar nu de aici se revendică, oare, Ion Hobana, cu diminutivul său Star Trek-ian,  Lela !?

Apa a spălat, ciclic, zona, făcând ca lucrurile să pară, deseori, ca la începutul lumii ! Ciudat pentru o localitate aflată pe Valea Seacă ! Sau numele are un tâlc care ne scapă nouă, pasagerilor pământeni !? În rest, e plăcut să trăieşti la Bârlad, mai ales când salcâmii învăluie oraşul lui Tache, Ianke şi Cadâr. Plecaţi spre alte zări. E superb aici când teiii şi Luna plină te fac să rătăceşti pe străzi cu sufletul plin de acel ceva nedefinit, răsdiscutat de filosofii lumii, atât de bine prins în versurile lui G.G. Ursu, unul din marii romantici locali:  „Au înflorit salcâmii la Bârlad, / Voi tineri, prindeţi clipa să nu zboare, / Oraşul e-o legendă de ninsoare / Cât florile pe caldarâm nu cad.”

Nu voi descrie vânturile năbădăioase, cu repetate vijelii de vară, iscate din senin, sau inundaţiile anuale de care ne mirăm de fiecare dată, jurându-ne, mai nou bianual, în rând cu babele: „aşa ceva n-am mai văzut, de când mama m-a făcut !”  De parcă 70-80 de ani ar reprezenta ceva la scara timpului !?!

Nu mă voi ocupa cu dezlegarea tainelor naturii, de evoluţiile sau involuţiile de acum cinci-patru-trei-două sau un miliard de ani. E greu pentru noi, bieţi oameni cu soft şi hard limitate la o existență  de numai 120 de ani (Biblia, Facerea 6/3). Limitare aplicată după ce prototipurile inițiale, matusalemice,  şi-au cam făcut de cap. Rămâi contrariat cum fiecare semen contribuie, cu sârg şi dulce inconştienţă, la propria scurtare şi îngreunare a segmentului de viaţă hărăzit. Puțini știu că de la primul prototip al actualei civilizaţii, Adam, şi coasta / consoarta sa, Eva, fără de care existenţa bărbaţilor, sunt silit a recunoaşte, nu ar fi avut nici un rost, ne despart, conform specialiştilor, doar vreo 80 de generaţii !

Mă voi referi, cu precădere, la ultimii 116 ani de existenţă ai Bârladului. La cum au trăit şi ce-au mai făcut străbunicii, bunicii şi părinţii noştri. Despre ce-am făcut noi, ştim prea bine ! Cu siguranţă, vor vorbi alţii !
Dacă va fi cazul !?!

Voi readuce la lumină, prin imagini, evenimente, fapte mari sau mai mici, tot mai puţin cunoscute. George Tutoveanu (Gheorghe Ionescu), creator de şcoală literară bârlădeană, ridicată la rang de Academie, şi Stroe Belloescu, ne-au dat misiunea păstrării memoriei oraşului. E o datorie, mai mult decât o onoare, să pot scrie despre înaintaşi şi să mă alătur celor care au făcut-o deja. Spre bucuria mea. Cuvinte au mai fost puse pe hârtie, amestecate cu talent sau fără, prin multe scrieri ale timpului.
Filme, cu Bârladul antebelic, nu am cunoştinţă să se fi turnat.

Noroc cu editorii de cărţi poştale ilustrate, care au avut preocupări pentru păstrarea imaginii unor străzi, biserici, instituţii, case, oameni... Majoritatea au fost librari sau fotografi civili ai oraşului. Unii, cu un simţ artistic evident.

Geaba cuvinte !

Dacă n-ai dovada, care va-să-zică, nu exişti !

     Fără a fi excesiv de subiectiv, afirm că ilustratele de Bârlad fac parte din zona de vârf a cartofiliei clasice româneşti datorită, în primul rând, unui mare editor local, librarul Nicolai A. Petroff, colecționar și adevărat profesionist în domeniu.

Imaginile rămase, peste timp, ne arată un Bârlad european. Pentru acele timpuri ! Orice comparaţie, între ieri şi azi, ne arată cât de mult a pierdut aşezarea moldavă, ca multe altele, prin construirea societăţii de tip nou. Conform hachiţelor unui despot şi ale primilor secretari. O raită prin lagărele de beton ale Bârladului este suficientă.
Pentru cine vrea să vadă !?

Bârlădenii comunişti, urmași sau contemporani lui Gh. Gheorghiu-Dej și N. Ceaușescu, au realizat marea performanţă de a-şi demola, între anii 1950 și 1989, centrul istoric. Adevărata moștenire lăsată de înaintași, care ar fi constituit un atractiv obiectiv turistic. Cum se întâmplă prin toată Europa.

De fapt, lucrarea de față este un omagiu adus celor care au trăit pe aceste plaiuri, un semn de preţuire faţă de cei prezenţi, care se străduiesc să îndulcească zonele sever mutilate şi mai ales să pună în valoare acel potenţial necesar bucuriei şi plăcerii de trăi. Uneori, chiar cu preţul demolării unor construcţii din epoca totalitară, care ascund, premeditat, dovezile perene ale civilizaţiei locale de dinaintea implantării celulelor de beton. Cum ar fi deschiderea spre Biserica Sf. Ilie din zona pieței agro-alimentare. Sau reconstituirea porţiunii de stradă cu celebrele băcănii ale lui Tache, Ianche şi Cadâr de la Podul Pescăriei. De-aş fi miliardar, aş reface întreg centrul istoric. Aşa cum au procedat şi procedează multe administraţii ale unor oraşe, foste în lagărul comunist. Azi europene. Unde sunt frumoasele clădiril de sfârşit de secol XIX, început de secol XX, care ne-ar aduce rădăcinile mai aproape. Atmosferă pe care doar ilustratele o mai pot sugera.

   Orice localitate are o stradă sau uliţă mare ce străbăte urbea de la un capăt la altul. O uliţă, la început, nu neapărat mare ca mărime fizică, ci extrem de importantă pentru toţi locuitorii. De-a lungul ei se află amplasate, de regulă şi în zilele noastre, cele mai importante edificii publice: biserica, primăria, biblioteca, cinematograful, teatrul, poliţia, magazinele, piaţa publică; bănci, cafenele, băcănii, sedii de ziare, studiouri foto, restaurante etc.   

   De fapt, strada mare este calea rutieră care vine dinspre o aşezare şi continuă spre alta. În jurul ei  se înfiripă, se dezvoltă o localitate.  Pe o astfel  de stradă bate inima oraşului. Nici în cazul Bârladului nu s-a făcut excepţie. Cel de al doilea oraş al Moldovei era, în 1932, cu cei peste 26.000 de locuitori., pe locul 23 în România. Cu timpul, se trece de la Strada Mare la Stada Principală. După 1881, capătă o identitate clară fiind numită, aşa cum merita, Strada Regală.
   Normal a fost să fie, odată cu instaurarea Republicii Populare Române, Strada Republicii. Aşa cum în zilele noastre, ar trebui să fie denumită Strada Republicii a III-a ! Asta  pentru a fi respectat adevărul istoric, dacă tot nu am revenit, încă, la ... Regală ! Dar abia acum trec cei 25 de ani prezişi de marele guru, necesari atenuării reflexelor totalitare şi a gândirii, tot mai puţin, nostalgice.

 Strada Regală, era cu adevărat regală ! Pentru vremurile de atunci. Se întindea, ca şi acum, de la frumoasa grădină publică și impunătoarea Școală Normală Principele Ferdinand, până la unităţile militare din sudul oraşului sau invers pe o distanţă de circa cinci mii de metri.






   Era, ca şi acum, cea mai bine întreţinută stradă a oraşului. Pietruită, fie cu bolovani de râu, fie cu piatră cubică, apoi, odată cu evoluţia generală a societăţii, asfaltată. Măturată şi stropită la fiecare sfârşit de saptămână, Strada Mare era pregătită pentru marele spectacol ce se derula în fiecare week-end ! Iarna, primăvara, vara sau toamna, sâmbăta şi duminica după amiază era cea mai frecventată zonă a oraşului. Aşa erau și sunt timpurile europene !    Vara, mai spre seară, nu era bârlădean sau oaspete, care să nu o străbată. Măcar pe porţiunea centrală. Pentru a se plimba, pentru a afla noutăţile târgului, pentru a mai vedea ce se poartă în lume sau ce frumuseţi ale urbei au trecut la vârsta majoratului ! Pentru a bea cu familia sau cu amicii o bere însoţită de micii tradiţionali, fleicile cu miros îmbietor sau de nelipsitele alune în coajă. Într-o oră-două, chiar dacă locuiai la Moara lui Ştefan Chicoş, ajungeai, încet-încet, până la grădină oprindu-te, deseori, în faţa vitrinelor sau prin cafenelele, cofetăriile sau restaurantele timpului, admirând rochii, coafuri sau pălării. Ca la ... Paris sau Viena !

Memoria hârtiei reţine şi renumita, în epocă, cârciumă cu grădină de vară a lui Macarie de la intersecţia cu Strada Petru Rareş sau cizmăria de lux Costică Petrea. Aveau pe aici frumoase case, justiţiarii timpului Tenea, Colea, Nechifor, Tănăsescu, Udrea, C-tin Dimpol, Ioan şi Costică Pastia, Ion Toderiţă, Ştefănescu, Corciovă, Neacşu sau Partenie nume sonore în procesele, la fel multe ca şi-n ziua de azi.

Ca o punte peste vremuri, tot pe aici s-a redeschis judecătoria oraşului în blocul tineretului ridicat în anii ‘50.

Urmează alte case de vază ale Bârladului, azi demolate, o mare pierdere arhitectonică pentru peisajul urban, locuite de nume de rezonanţă precum Vrânceanu, Uglea, Melinte, Macarovici sau Grigore Vasiliu alias Sf. Sisoie (pentru pletele-i inconfundabile), fruntaş local al Partidului Liberal, cu a sa soţie, celebră Zoe locală, Tupineta. Grigore Vasiliu a rămas în memoria scrisă şi orală a oraşului prin epocalul dialog cu fraţii Ghiţă şi Neculai Neştian, aflaţi la începutul carierei de profesor, proaspăt sosiţi în oraş: „- Pe unul din voi îl iau în în partid şi-l fac om ! Dar numai pe unul ! Hotârâţi între voi care va fi acela. - Coane Grigore, ia-l pe frate-meu că tot e prost, şi altfel n-ajunge nimic !”,  a zis viitorul mare latinist Ghiţă Neştian, care a rămas savant  şi nu prea bogat.  În  timp ce Neculai  a fost  întâi primar, apoi prefect, deputat, senator, dar la fel de prost  ! Nici azi, de multe ori, lucrurile nu stau altfel ! În aceste case de la numărul 169, se afla sediul Şcolii Profesionale de Fete.

Intrăm puţin în Parcul Prefecturii, azi al Teatrului Victor Ion Popa, cu cele două rotonde în care se află amplasate busturile marilor scriitori români: Mihai Eminescu, George Coşbuc, Al. Vlahuţă şi al bunului său prieten B. Şt. Delavrancea, Ion Creangă, I. L. Caragiale, Garabet Ibrăileanu, George Topîrceanu şi Ioan Slavici.

Toate realizate, în 1956, la inviţiativa lui Marcel Guguianu, cel care avea să-şi cucerească celebritatea mondială câteva decenii mai târziu. La 11 octombrie 1973, a venit în parc V. I. Popa (bust realizat încă din anul 1943 de artista Florica Hociung).

După ce vandalii de tip nou le-au agresat, în 1990, cu greu busturile din acest parc au putut fi restaurate, cel al Luceafărului poeziei româneşti nemaiputând fi recuperat. Pentru a şterge ruşinea, la 22 mai 1994, dr C-tin Teodorescu donează un bust Mihai Eminescu (opera sculptorului Ion Irimescu din 1922). Mai mult, maestrul Marcel Guguianu donează o creaţie personală Eminescu, bust dezvelit la 15 iunie 1999. Asta pentru a-i recompensa pe bârlădenii, care ştiu să preţuiască valorile neamului, multe născute, formate sau care au trăit ani buni la Bârlad.

Nu ştiu câte localităţi se pot mândri cu trei sculpturi, așezate în locuri publice, dedicate nemuritorului poet !

Sergiu Găbureac

VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,

http://www.facebook.com/sergiu.gabureac.3,

gsm_as@yahoo.com,  

Tel.0731 936.615 - 0752 975.130

Bucureşti - 39

Informația, o problemă ?
O rezolvăm împreună.