Wikipedia

Rezultatele căutării

duminică, 14 decembrie 2014

25 de ANI - VREMEA NEMERNICILOR




25 de ANI - VREMEA NEMERNICILOR


Dragilor,

Acum, știm cu toții ce a fost, de fapt, în decembrie 1989. Atunci, însă, nu știam. Eram convinși că doborâm comunismul din România.


Nu numai pe Ceaușescu și camarila lui. Cum se tot insinuează ! Ne-am implicat responsabil, fără condiții și nu ne gândeam la recunoștință. Ulterioară.
Am aflat, apoi, că a fost o mare Revoluție Est-Europeană. Ca la 1848. Organizată de forțe mondiale, ca urmare a încetării pactului de la Yalta și conform celui de la Malta !
Faptul că n-am dat cinstea pe rușine, în momentul culminant, cu fuga din sediul Revoluției la zvonul / parola „- Vine coloana de securiști de la Bacău !” arată, din plin, calitatea noastră de revolutionari. Atunci, au rămas, în acea noapte de pomină, mai puțin de 30 de persoane. La Piatra-Neamț. Unele cu misiune clară.
Frica i-a făcut pe câțiva, după ce au luat arme pentru apărarea sediului, să fugă lăsînd armele pe scările clădirii. O frică normală, ce nu poate fi condamnată.
Un tânăr imberb declară azi, ritos, pe facebook, că adevărații revoluționari sunt doar cei din 21 decembrie. Alții spun că cei din 16. Le pun o întrebare.
Dacă țara nu rezona, a doua zi, în zeci de localități din toate provinciile, înlăturând rapid structurile totalitare, uneori cu jertfe de sânge, ar fi reușit revoluționarii bucureșteni, controlați îndeaproape de cei mascați în feseniști ?
Ce-au făcut revoluționarii bucureșteni după ce au preluat Puterea ? I-au dat-o rapid lui Iliescu, care a contribuit la crearea sistemului cripto-mafiot de care nu am scăpat nici astăzi !
A plătit Iliescu&Co pentru uciderea a sute de oameni nevinovați după preluarea Puterii ? Pentru uciderea gratuită a ceaușeșilor ! Doar în interesul personal al grupului său.
Au plătit decidenții, aleșii naționali și locali, pentru toate furturile, jafurile și distrugerea României, ținând-o pe loc cincinale întregi ? Timp de  25 de ani, în România, nu s-a schimbat ceva în mod fundamental. În realitate, România a involuat în multe domenii. Învățământ, sănătate și mai ales în plan moral !
Sistemul cripto-mafiot (comunisto-securist), infiltrat pe Stânga și pe Dreapta e, încă, puternic. 
Corupția e generalizată. Mârlănia este la ea acasă !


De vină suntem și noi, revoluționarii ! Nu doar boborul.
Aici e o marea problemă !
Justiția are enorm de lucru în recuperarea bunurilor jefuite.
E timpul ca vremea nemernicilor să se încheie.
Cred că o Revoluție, începută acum 25 de ani, se va încheia în anii ce urmează ! Atunci vom fi cu adevărat europeni !
Apropo, aniversăm Revoluția, nu o comemorăm !  Pentru simplu fapt, că e o bucurie că ne-am eliberat de comunism ! Poate pentru alții să fie o tristețe !
Cât despre cei uciși nu putem spune decât Pios omagiu !
Cine plătește crimele comise ! Cele mai multe în mod gratuit !
Cu multă sănătate ca să le putem face pe toate !

N.B. Când se va finaliza dosarul Revoluției ? Cine i-a omorât pe cei de dinainte și, mai ales, pe cei de după evacuarea și arestarea lui Ceaușescu în acea zi de 22 decembrie 1989.
De ce a fost ucis Ceaușescu atât de repede ?
Cine a organizat evenimentele din 13-15 iunie 1990 ?
Cine a organizat mineriadele ?
Cine a organizat sistemul cripto-mafiot, care a distrus o țară și un popor, de care nu mai scăpăm ?
Întrebări legitime de la care așteapt un răspuns de ani și ani de zile.


pe surse
Moştenirea lui Traian Băsescu
 
1. Societatea românească divizată în mod premeditat.
2. Mârlănia, hoția, șmecheria, minciuna și imoralitatea ridicate la rang de virtuți.
3. Constituţia a devenit jucăria preferată a preşedintelui.
4. Explozia interceptărilor. Analiza rapoartelor SRI din perioada 2007 - 2012 relevă că mandatele de interceptare puse în aplicare de SRI s-au triplat în şase ani, de la puţin peste 10.000 de acte autorizate în 2007 la peste 36.000 în 2012.
5. Din bugetele SRI, STS, SPP şi SIE rezultă aproape 15 mii de agenţi. Asta înseamnă un agent la fiecare 1250 de români. SRI a ajuns să aibă de patru ori mai mulţi angajaţi decât are serviciul intern de informaţii al Germaniei !
6. Raport UE: România, cea mai coruptă ţară europeană, cu oamenii cei mai săraci şi mai needucaţi. Corupția și imoralitatea sunt generalizate.
7. Datoria externă a României a crescut în ultimii 10 ani cu 80 de miliarde de euro, de la 21 la 101 miliarde euro.
8. Potrivit studiului PISA 2012, aproape 40% dintre elevii români au dificultăţi cu citirea şi înţelegerea unui text. Analfabetismul a atins cote alarmante la nivelul populației adulte.
9. România este ţara din Uniunea Europeană cu o rată de sărăcie de 41,7 la sută. Înaintea României se află doar Bulgaria, cu o rată de 49,3 la sută. Peste 2 milioane de români au părăsit România. În ultimii şase ani, 15.000 de medici au părăsit România.
10. Potrivit datelor Organizaţiei Europene pentru Cooperare şi Dezvoltare, românii au cea mai scăzută speranţă de viaţă dintre toţi locuitorii Uniunii Europene, sistemul de sănătate fiind cel mai slab din Europa. În mandatul lui Traian Băsescu, România a fost condamnată la CEDO pentru încălcarea dreptului la viaţă.

 „Dacă vrei să distrugi o naţiune, în primul rând loveşti în sănătate şi educaţie."

VREMEA NEMERNICILOR cuprinde, în 384 de pagini, tablete din toate domeniile activității umane. Puncte de vedere personale asupra perioadei posdecembriste, traversată, greu, de cvasitotalitatea poporului român.
Îndulcitorul, sub forme de pilule, a fost preparat, pe lună plină, de Lelea Safta.
REVOLUȚIA la PIATRA-NEAMȚ un punct de vedere al unor participanți activ. 
 
Toate bune !


Sergiu Găbureac
gsm_as@yahoo.com, 
Tel.0731 936.615 - 0752 975.130
Bucureşti - 39

Informația, o problemă ?
O rezolvăm împreună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu