Wikipedia

Rezultatele căutării

luni, 17 noiembrie 2014

SE-NCHIDE CERCUL !






SE-NCHIDE CERCUL !


Asta-i viața ! Când s-a anunțat venirea coloanei de securiști de la Bacău, din miile de indivizi aflați în fața și în interiorul „Casei Albe” de la Piatra-Neamț, au mai rămas vreo 30 de oameni ! Inclusiv, cei sub acoperire au părăsit instantaneu clădirea. O parte din cei care luaseră arme le-au lăsat pe scări și au fugit. Cu frica ne te joci ! A doua zi au revenit cu sutele. După ciolane !
Mai am o singură remarcă la cele întâmplate acum 25 de ani.  Cei implicați voluntar în conducerea orașului și a județului (CPUN), între 22 dec 1989 și 31 iulie 1990, au predat la cheie, fără nicio distrugere tot ce-și asumaseră să păzească și să coordoneze în Piatra și județul Neamț.
O fi fost Revoluție la Piatra-Neamț ? Da, a fost, ca în multe orașe din România, doar că a fost confiscată, perfid, printr-o lovitură de stat. Prost regizată de gașca lui Iliescu, contra celorlalte găști de partid (Mizil, Verdeț ...) și mai ales împotriva revoluționarilor. Abia peste ani s-a văzut manipularea grotescă. Când era prea târziu. Mulți revoluționari au fost cumpărați, ulterior, la bucată și înmulțiți cu falșii revoluționari. Profitori, fără pic de conștiință.
Lovitura cea mai grea pentru democrația românească a fost infiltrarea grupării Băsescu pe Dreapta politică. Individ susținut, ciudat, de unchiul Sam și doamna U.E. ! Un nenorocit ce a virusat însăși fibra morală a poporului român ! Javra TB o să dispară în curând și, cu siguranață, va fi judecat pentru multiplele megaescrocherii și dosare ascunse prin sertarele justiției !    
De Ignat 2014, se închide cercul Revoluției Române !
Mita cu 100 de lei nu a funcționat ! Cum se mai repetă istoria !?!
De la Iliescu a plecat distrugerea țării ! Iliescu&echipa trebuie judecați și condamnați pentru lovitura de stat și confiscarea speranțelor românilor !
 Echipa lui a pus bazele sistemului fesenist cripto-mafiot de proporții naționale. Cu ramificații până în ultima comună a patriei. Sistem pe care Băsescu l-a perfecționat mișelește ducând România în mocirlă, contribuind la jefuirea fățișă a banului public și la decăderea morală a societății românești.
Când totul părea pierdut pentru biata Românie, în ciuda unei mașinării propagandistice mai bune decât a Partidului Comunist Român, s-a întâmplat trezirea românilor. Aroganța, minciuna, cinismul, lichelismul, corupția celor cățărați în vârf au fost puse la zid.
Văd că unii o tot dau cu tinerii, care au făcut și au dres ! Statisticile  alegerilor abia încheiate contrazic acest clișeu vehiculat la fiecare schimbare ! Așa s-a spus, pe nedrept, și în Decembrie 1989. Meritul este al tuturor românilor, indiferent de etnie, vârstă, sex și religie, cu inima tânără și conștiința vie !
Pentru o Românie Europeană !
Majoritatea liderilor noștri politici miros cumplit a Jilava ! Pe lângă ei, alți 14.000 de feseniști ciolănari. Specialiști în dezinformare, șmecherii și furăciuni ! De fapt, sunt cei din liniile 2, 3, 4 ale PCR și securității ceaușiste ! Și urmașii lor. Odrasle croite după chipul și asemnănarea părinților. Hoți și trădători de țară. Indivizi care ne-au sfidat și ne-au îngropat adânc speranțele timp de 25 de ani.  
Zeci de dosare, ascunse prin sertare, așteaptă să fie finalizate. Altele noi să fie deschise. Justiția are enorm de lucru ! Răul trebuie tăiat din rădăcină !
Monstruosul FSN, autorul loviturii de stat din decembrie 1989 se va dezintegra ! Gurul Brucan a avut dreptate ! Ne-au trebuit 25 de ani ! Ani grei, plini de suferință pentru milioane de români. Dezinformați și manipulați cinic.
Ion Rațiu, Radu Câmpeanu, Corneliu Coposu ... au fost răzbunați !
VOTUL a fost mai puternic decât GLONȚUL ! Lincoln a avut dreptate !  Românii au verificat, în sfârșit, acest adevăr ! Diaspora a dat semnalul. Cei din țară l-au amplificat ! FSN-ul devine istorie ! O pagină de istorie fetidă, plină de guzgani ! Șobolanii roșii părăsesc corabia ! Închideți granițele ! Altfel vor fi mari probleme în recuperarea lor fizică și a bogățiilor țării jefuite.
Proiectul USL a fost un proiect foarte bun. De aceea, am fost de acord cu el în Piața Universității. L-am susținut până la primele semne clare de acaparare de către șobolani ! România putea ajunge de acum doi ani la ziua de azi, numai că pesediștii l-au transformat pe Ponta de atunci în șobolanul de astăzi.
Aducerea lui la vot cu duba a fost un semn ! E greu cu înțelesul !
Vehiculul ACL și-a îndeplinit obiectivul ! Azi, ACL-ul nu mai există ! Normal.
Speranța moare ultima ! N-a murit. Minunea a avut loc ! Resetarea s-a produs la nivel national. Da, Dumnezeu e vionovatul ! Cum a zis păcătosul Dragnea.
Ponta este, în esență, un mercenar politic !  Cine i-a dat mai mult, acolo s-a dus ! Așa au făcut mulți ciolănari ai României postdecembriste. Inteligenți, dar lichele !...
Am vrut ca Ponta să râmână prim ministru. Și, iată, voia mi s-a împlinit !
A cere demisia guvernului Ponta, acum, e o mare prostie ! Lăsați-i să li se vadă neputința ! Nu faceți greșeli ca în 1990. Săptămâna asta vreau să văd bugetul ! - Victoraș, treci la aplicarea promisiunilor electorale !  Ai o iarnă la dispoziție ! De nu, aut !
Speranța moare ultima ! N-a murit. Minunea a avut loc !
Mulțumesc, Doamne ! Mulțumesc gândului bun dat alegătorilor români !
Nu s-a votat împotriva lui Ponta, cum șoșotesc casandrele ! S-a votat pentru programul lui Johannis ! Un program simplu. Să ne luăm România înapoi ! Panzerul Johannis rămâne o șansă pentru viitor. Plagiatorul Ponta a fost ultima șansă pentru trecut.
Societatea românească va cunoaște reforme radicale. În mai toate planurile. Să ieșim, în primăvară, cu o Românie curată !
Fără ură, fără judecăți pripite și mult mai solidari cu adevărul !

NOTA BENE

Cei care au pierdut cel mai mult, în aceaste zile, sunt cei de la Antena 3, care s-au prostituat în stilul cel mai prostesc cu putință. Mai tare decât România TV, postul de casă al PSD&ciolănarii săi sau B1 cu alți ciolănari.
Jurnaliști, procurori în direct ! 
Ăsta să fie rolul câinilor de pază ai Democrației ?
Televiziunile de știri din România, mass media trebuie să se reformeze profund, să-i elimine pe toți pupincuriștii de partid ! Avem nevoie de o presă morală, neutră și obiectivă ! Nu de ziariști lăutari avem nevoie ! Să cânte după comanda clientului !  Păcat de ei ! Unii nu sunt deloc  proști. Doar lichele !
Cum s-au pretat la asemenea manipulări și minicuni sfruntate ?
Cum au putut „institutele” de sondare a opiniei publice să ne prostească până în ultimul moment ?  Doar-doar !
Ce au sperat ? Sunt întrebări care așteaptă un răspuns.

Mulțumesc tuturor celor care au înțeles mesajele mele, publicate în reviste din țară și din străinătate sau  redistribuite de prieteni în virtual, pe timpul celor doi ani de la izbucnirea protestelor din seara zilei de 13 ianuarie 3012 din Piața Universității București. Poate, uneori, am fost cam dur dar à la guerre comme à la guerre ...


În curând, mă voi întorce la cele lumești ! Reunirea neamului românesc e următorul mare obiectiv al multor români. Proiect pe care tatăl meu, preotul Dumitru, l-a susținut o viață și pe care îl voi susține cât voi trăi. Vă mulțumesc !  


Toate bune !




Sergiu Găbureac
     VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,
gsm_as@yahoo.com,  
Tel.0731 936.615 - 0752 975.130
Bucureşti - 39
Informația, o problemă ?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu