duminică, 29 iunie 2014

VREMURI CARTOFILE







VREMURI CARTOFILE
120 DE ANI DE LA EDITAREA PRIMELOR CĂRȚI POȘTALE ROMÂNEȘTI

Decenii întregi, perioada antebelică a României a fost trecută sub tăcere sau prezentată, voit, deformat. Viaţa de zi cu zi a românilor, din prima jumătate de secol XX, nu convenea deloc propagandei comuniste din toate etapele regimului.
După 1989, interesul pentru ceea ce au făcut părinţii şi bunicii noştri a crescut permanent. A devenit o chestiune personală reconstituirea trecutului până la a treia, a patra spiţă … fiecare căutându-şi rădăcinile retezate de apariţia dosarelor, fără de care nu te puteai mişca în societatea românească postbelică. Dosare umilitoare şi care au silit pe mulţi să-şi renege originile. Devenisem, mai toţi, ca apostolul Petru în celebra noapte a trădării lui Iisus ! Cum să nu devii, când directivele KGB-iste produceau efecte pe toate canalele, inclusiv Dunăre-Marea Neagră I, pline de oasele celor „vinovaţi”. Doar pentru că aveau origini nesănătoase sau opinii diferite (sic!) faţă de ale proletcultiştilor. 
Vânzători de ţară şi neam.
S-a ascuns, sub tăcerea nostră vinovată, tot ceea ce a realizat acea generaţie trecută prin trei-patru războaie, din care două mondiale. Acea generaţie care a făcut, printre altele, România Mare ! Realitatea, economică şi socială, a acelor ani a fost puternic distorsionată, noii generaţii inoculându-i-se „adevărul” că numai odată cu venirea la putere a partidului unic, impus de şenilele răsăritene, 
România a început dezvoltarea fără egal în întreaga sa istorie ! 
Minciuni pe care mulţi, cu minte puţină şi fără o informare minimală, le mai cred şi azi !
Iartă-i, Doamne, că nu cunosc drumul spre ... arhive, biblioteci și colecțiile de ilustrate !

Vederile aduc, cu fiecare zi, noi imagini ce reconstituie, vizual, viaţa de altădată a aşezărilor României. Rămânem, deseori, uimiţi redescoperind o lume românească tipic europeană. Adânc îngropată în uitare. O lume care dezvăluie realităţi ce dau noi dimensiuni timpurilor de început de secol XX. Ceea ce intrigă, la cercetarea atentă a ilustratelor româneşti, este modernitatea României de atunci. Este vorba, bineînţeles, de o analiză în plan sincronic. Cu ochii noştri vedem că România era, de fapt, în graficul dezvoltării generale a lumii. Ţinea pasul cu Europa de atunci, diferenţele nefiind sesizabile în plan arhitectonic, vestimentar, comportamental, alimentar, comercial, cultural, sportiv sau în privinţa dotărilor stradale, a transportului, a iluminatului public, a organizării parcurilor şi a spaţiilor publice …


Privind ilustratele vechi, începem să ne dăm seama cât de multe am pierdut noi, românii. Conștientizează acest lucru mai ales românii, care au vizitat sau care muncesc în Uniunea Europeană. Şi sunt vreo câteva milioane bune ! Dar și cei care vin abia acum în contact cu imagini vechi ale localităților noastre înainte de experimentul Comunism. De aceea, alcătuirea cataloagelor locale ale emisiunilor / edițiilor de cărţi poştale ilustrate, precum și a monografiilor sau albumelor cartofile, devine o obligație morală, deoarece ele constituie dovada de netăgăduit a evoluţiei civilizaţiei poporului român. Ele sunt documente iconografice de o mare valoare documentară multiinformaţională: istorică, etnografică, științifică, culturală ... 
Primele forme organizatorice, în România, după boom-ul înregistrat la începutul secolului trecut, încep să-şi facă simţită prezenţa cu prilejul aniversării Centenarului cărţii poştale ilustrate româneşti, din 1994, când, la Piatra-Neamţ (1-10 octombrie) au avut loc ample manifestări, prima Expoziţie Naţională de Cartofilie ocupând un loc central. Lucrurile au evoluat rapid, la al II-lea Simpozion Naţional de Cartofilie (1995, Piatra-Neamţ) editându-se şi primul Anuar al cartofililor români. Aprobarea de către Congresul Federaţiei Filatelice Române (1996) de a fiinţa Comisia de cartofilie, condusă de subsemnatul între1996 și  2000, a făcut ca mişcarea cartofilă să cunoască organizarea unor adevărate circuite cartofile în plan teritorial: Bacău, Botoșani, Constanța, Piatra-Neamț, București, Timișoara, Cluj-Napoca, Focșani, Iași, Câmpulung Muscel ... 
Apoi, a apărut Carto-Clubul Român cu o bogată activitate de-a lungul anilor.
Realizarea lucrărilor de referință cartofile constituie, de fapt, contribuţia capitală a colecționarilor români la istoria vizuală a României moderne. Despre care ştim, încă foarte puţine lucruri. Obiectiv urmărit continuu de Comisia Literatură și Cercetare (FFR). Aniversarea celor 120 de ani de la editarea primelor cărți poștale ilustrate românești este și un prilej de bilanț publicistic (vezi p. 5-10),  multe lucrări cartofile aflându-se în diferite faze de lucru.


Cuvinte, multe cu iz subiectiv, găsim prin multe cărți, dar imagini s-au păstrat extrem de puţine. Din unele localităţi nu avem niciuna, pe simplul motiv că nu a avut cine să le facă. 
Aşa au fost timpurile !
O imagine ţine locul a zece mii de cuvinte” 
şi mare dreptate a avut cel care a făcut afirmația.


Lansarea noii lucrări cartofile, dedicate aniversării a 120 de ani de la editarea primelor cărți poștale ilustrate românești și a celor 665 de ani de la întemeirea Țării Moldovei, va avea loc la Piatra-Neamț.


Ne vedem la Piatra-Neamț pe 4 și 5 iulie 
la marea sărbătoare a cartofililor români ! 

Toate bune,





Sergiu Gābureac

VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,
gsm_as@yahoo.com; gsm.ass007@gmail.com,
Tel.0731 936.615 - 0752 975.130
Ai o problemă cu informația ?
Poate o rezolvăm împreună !

joi, 26 iunie 2014

E mare jale !






E mare jale !

 Tocmai de ziua nașterii lui George Orwell, autorul celebrelor romane Ferma animalelor și 1984 s-a votat declaraţia prin care se cere demisia lui Traian Băsescu. Adoptată de Parlament cu 344 de voturi și 17 abțineri !... Niciun vot împotrivă !!!!!
Există o explicație. Pentru că s-a votat conform conștiinței fiecăruia, PMP și PDL au dat ordin de neprezentare. Nu te pui cu conștiența fiecăruia ! Dacă defectează vreun patriot ?... Așa că mai bine stai, fluturând bilețelul roz tăricenian, cu poștărița Udrea, pe pustiile holuri ale Parlamentului !
Oare ce poți avea în cap când se fac afirmații de tipul: Voiculescu a montat totul ?
Adică, Varanul i-a pus pe cei doi băsești să joace în filmul său rolurile compromițătoare din care acum nu mai au ieșire ?!
Te pomenești că și celalalte manopere sunt tot marca Felix: incendierea celor 38 de vapoare și poluarea portului Rouen (1981), dispariția flotei, autoatribuirea casei din Mihăileanu, vânzările anterioare, spălările de bani, mega afacerea Nana, banii negri din campaniile electorale sau cei de la nunta de neuitat ...
Sigur că Antena 3&Co au exploatat mediatic la maximum evenimentele. Era absolut normal să o facă, dar de aici până la punerea în scenă de către cineva anume e cale lungă.
Văd că dona Koveși a dat în judecată Antena 3. 
Se pregătește Lotul A3 !?! Pe alt canal. Siret-Bărăgan. Foarte bine ! Așa trebuie rezolvată orice dispută ! Doamna LCK are însă, deja, o problemă. Pe lângă multe altele. Cere daune în euro !?  Probabil s-a scăpat, fiind obișnuită cu banii de la alde Bercea !
Cei nouă, de la CCR, s-au făcut arheologi ! Pe zi ce trece descoperă ceea ce noi, oameni simpli din popor, am descoperit de ani buni. Băsescu nu are imunitate ! Sau Moraru ne-a tras pe sfoară, ca, între timp, să se prescrie potlogăriile prezidentului ?
E clar ! În cazul Bercea Mondial, șeful de stat / Demisul național, e complice. Știa. Nu există niciun dubiu. A declarat-o cu propria-i guriță. Geaba lepădarea de frate ! Nu are decât o singură soluție. Demisia !
Aștept cu nedisimulată satisfacție lansarea romanului, la Librăria Jilava, în septembrie !
Sunt convins că serviciile secrete nu l-au informat pe „șeful statului” nici cum a ajuns fiica, Eba, europarlamentar ! În schimb, pentru buna purtare, i s-au dat lui Bombonel încă șase luni ! Ca să termine și următoarea carte.

Ultima oră !

a. Vineri, se semnează Acordul de asociere cu U.E. ! Din nou R. Moldova dă lecții R. România ! Președintele Timofti dă mandat premierului Leancă de reprezentare și semnare la Consiliul European. Băsescu, nu și nu, se duce el, că e mai bun decât Viorel-Victor ! Că a luptat de la '48 și dăi, și dăi ! Laudă-mă gură ...
A doua zi după semnarea acordului de asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană, pe 28 iunie, guvernul României se va reuni pentru a adopta proiectul de lege privind ratificarea acordului. Apoi, Parlamentul se va reuni in sesiune extraordinară pentru ratificare. Astfel, Romania va fi prima dintre țările UE care vor ratifica acordul de asociere al Moldovei cu UE. Intrăm în normalitate !
b. Am auzit că vor fi postate toate lucrările de doctorat pe internet. Vă dați seama ce distracție urmează !?! Mai ceva decât paranoia colaborării cu securitatea !
c. Începe Congresul PNL ! „De voi candida la președinție, pre mulți am să popesc !” Adevărul e că îi simt lipsa ! Niciun discurs inteligent și incisiv prin politichia românească ! Cât despre fuziunea PNL-PDL cred că va fi o mare fâsâiune ! (nu am găsit un alt cuvânt)

Toate bune,



Sergiu Gābureac
gsm_as@yahoo.com; gsm.ass007@gmail.com,
Tel.0731 936.615 - 0752 975.130
Bucureşti- 39

Informatia, o problemă ?
O rezolvăm împreună.

vineri, 20 iunie 2014

ÎNCEPUTUL SFÂRȘITULUI !







ÎNCEPUTUL SFÂRȘITULUI !

„- Te-ai lepădat ?
- M-am lepădat !
- Te-ai lepădat ?
- M-am lepădat !
- Te-ai lepădat ?
- M-am lepădat ! Nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu-mi ... ! Hă, hă ...!”

Sub luminile reflectoarelor !
Pe covorul roșu spre ... Jilava !?!
Năstase nu va fi singur !
„- Ne iertați, domnu' Mircea, așa a zis șeful cel mare ! Să pară Justiția independentă. V-am dat celula cea mai bună. Am adus saltea Dormeo !”

N.B. Demisul național, lepădându-se de fratele Mircea, a crezut că va scăpa. A uitat un amănunt. Esențial. Când Justiția independentă se face că nu vede, intervine cea divină. Așa a fost și așa va fi ! De când lumea și Pământul. 

Toate bune,

Sergiu Gābureac
gsm_as@yahoo.com; gsm.ass007@gmail.com,
Tel.0731 936.615 - 0752 975.130
Bucureşti- 39

Informatia, o problemă ?
O rezolvăm împreună.

joi, 12 iunie 2014

MINGE de MECI





MINGE de MECI

A treia româncă, din toate timpurile într-o finală ! La Roland Garros ! Turneu de gradul 0. Pentru mine nu mai conta rezultatul finalei. Eram mulțumit cu rezultatul de joi. Dar, de ce să nu recunosc, speram la o finală fabuloasă. Și a fost ! Am trăit meciul la maximă intensitate emoțională. Simona nu a câștigat pe teren. Poate nici nu e timpul !  A câștigat, însă, milioane de inimi.
Sharapova, bine clădită fizic, nu e o femeie frumoasă. Răutăcism. Sigur, înălțimea de girafă (alt răutăcism mic, mic), constituie un avantaj. În tenis. Pe de altă parte, nici înălțimea de 1,69 m nu e de neglijat. Pe stradă, Simona e chiar o fată înaltă. Dacă avea 1,55 m, cât au majoritatea, ce ar mai comenta analiștii de toate orientările ? În lumea tenisului feminin înălțimea mică este un handicap, însă Simona are atuuri ce o pot face invincibilă. Drumul îi este deschis. Are o fereastră de zece ani în fața ei.
A fost o finală pe cinste ! Adversara, Sharapova, a tremurat și gemut din toate mădularele. 
Totul este, deja, istorie. „Glorie învingătorilor, onoare învinșilor !”
În schimb, televiziunile și rețelele sociale au luat foc. Unii insinuează că Simona nu a făcut nimic pentru țară, ci doar pentru ea. Alții afirmă, revoltați, că țara nu a făcut nimic pentru Halep. Raţionamente extremiste. Din punctul meu de vedere. Am crezut, dintotdeauna, că atunci când facem ceva pentru noi înşine, implicit facem și pentru ţară. Ca să fiu și mai bine înțeles, orice plătitor de impozite face ceva pentru ţară. Problema e cu ceilalți semeni, care constituie subiectul dramelor și dramoletelor. Exploatate politic și mediatic, în funcție de interese. Ce nu vor putea fi rezolvate niciodată !
În cazul marilor performeri. simpla purtare a tricolorului, văzut de milioane şi milioane de privitori contribuie la promovarea imaginii ţării. La care se adaugă alte realități economice, sociale, deloc de neglijat. Depinde cine le valorifică !  Nici afirmația contrară, Statul nu a făcut nimic pentru Simona, nu are suport. Simona (n. 27.09.1991 - zodia Balanței) a beneficiat, de bine de rău, ca toți copiii României, de sistemul de învățământ românesc. Constanța fiiind constant pe primele locuri în țară în domeniul învățământului. De Stat ! După școala gimnazială a urmat Liceul cu Program Sportiv Nicolae Rotaru din Constanța. La Stat. Gratuit. Dacă ar conștientiza, unii, ce avantaj capital este ăsta !?! Decisiv !
A avut șansa să-și manifeste și să-și dezvolte liber pasiunea pentru tenis. Nu cred că Statul i-a interzis lucrul ăsta ! De fapt, nu înțeleg de ce trebuie ca Statul să fie în toate !?! Parcă am în Conu Leonida față cu reacțiunea
Prof. Ioan Stan, absolvent ICF 1967 este cel care a descoperit-o pe Simona (avea puțin peste patru ani), pe când venea cu mama după fratele ei, Nicolae, ce urma lecții de tenis. A lucrat doi ani cu Simona, la Club Castel din Mamaia. „Simona a fost şi rămâne un copil bun. Am încercat să-i transmit ceva din spiritul meu. I-am interzis să mai arunce racheta şi să comenteze nereuşitele.   I-am spus mereu că pe teren ai nevoie de un comportament superior. Trebuie să-ţi respecţi adversarul. Să ai un Dumnezeu, să te temi şi să dai dovadă de smerenie. Să fii umil. Să rămii cu picioarele pe pământ şi să nu exacerbezi victoria”. Au urmat antrenorii Nicuşor Ene (de la 6 la 10 ani), Daniel Dragu (de la 10 ani la 14 ani), de la 14 ani la Clubul Idu din Mamaia cu Bogdan Panzichi, Liviu Panait şi Radu Popescu. La 17 ani, Simona (antrenor Firicel Tomai) a fost campioană la Roland Garros (2008).
Un rol decisiv l-au jucat, cum este normal, părinții. Mama, Stania, și tata, Stere, fost fotbalist, știind ce înseamnă performanța într-o profesie liberală.
Simona era dezamagită după meci, dar n-avea de ce", a declarat însuși belgianul Wim Fissette, actualul antrenor al marii tenismene.
Așa că e bine să punem surdină unor astfel de afirmații. Repet, extremiste. Cu uite Statul, nu e Statul ! Cleveteală, pe diferite tonuri, tonalități și partituri, a unor cârcotaşi. Amatori sau profesioniști.
Bref ! Românii au făcut istorie la ediția actuală de la Roland Garros ! Mai multe calificări, trei semifinale, două finale, din care una câștigată ! Să ne bucurăm de fazele de neuitat ale finalei Halep - Sharapova.
Nu s-a ajuns întâmplător la acest bogat bilanț. Cei doi monștri sacri ai tenisului, Năstase și Țiriac, pot fi mulțumiți cu asemenea urmași.
Mulțumesc, Simona, mulțumesc Florin, mulțumesc celor două Ioane !
Să privim clasamentul WTA: 1. Serena 2. Li Na 3. Halep 4. Radwanska 5. Sharapova 6. Kvitova 7. Jankovic 8. Azarenka 9. Kerber 10. Cibulkova. Avem cinci românce, din totalul de 23, în primele o sută de tenismene. Din lume.
Urmează Wimbledonul ! Un bun prilej pentru Simona să demonstreze antrenorului, ce o vede ajungând până în sferturi, turneul fiind pe iarbă, și cârcotașului de serviciu, al postului rtv aservit, ce poate o țărăncuță !
Servește, Halep !...

- Sharapova, vrei dulceață ?
- Nu, gem.

DE LA PARTIDE 

Constat, fără să mă mir, că primii aleși la congresul noii formațiuni băsiste Pere, Mere și alte Poame, din tramvaiul 55, sunt doi cunoscuți traseiști.
Udreniana a prestat pe la PNLPDPLDPD-L → apoi înființează, cu transfugii lui Băsescu, PMP. Să nu uităm, Elena este avocatul care l-a scos, temporar, din rahat pe Demisul național în procesul casei autoatribuite din strada Mihăileanu.
Și viitorul președinte al României (?), celălalt Diaconescu („Sunt candidatul lui Traian Băsescu”), urmează un traseu la fel de sinuos. Crescut de PCR → Asociația Studenților Comuniști (1980) continuă, firesc, în PSD → se transferă la noul UNPR → ajunge ministru în guvernul Unguent 00 → este recuperat de Cotroceni ca_consilier prezidențial → și în final parașutat în PMP, cu sarcină prestabilită.
Gașca PMP-istă cuprinde și alte nume sonore: Hoțul din Paris, Omul bicicletă, Trei doctorate (fără diplomă de bacalaureat !), Eba de Bruxelles, Puiul Grill, Vechilul de la Nana ... lista fiind lungă. Ăsta, da, partid nou (6,2%), cu oameni reșapați + 345.973 de voturi. 
Nici nu s-au strâns bine și sună zvonul fugii din partid !
În curând, alt partid de strânsură ! Tot pe Dreapta. Pe Stânga nu-i voie ! Manechinul Tăriceanu a găsit câteva loaze    ce-și vând sufletul !?! Nou-nouți, noi ! Spre noi victorii !
Să fiu Antonescu, m-aș întoarce și pre mulți i-aș popi ! 
Văd că și UDMR mișcă în front !?! Vine canicula ! De partid.
E timpul comp(l)oturilor !?!

N.B. Dacă încep să gândesc prea mult, intru în panică. (Pamela Anderson)



Sergiu Găbureac
     VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,
gsm_as@yahoo.com; gsm.ass007@gmail.com,
Tel.0731 936.615 - 0752 975.130
Bucureşti - 39

Informația, o problemă ?
O rezolvăm împreună.

joi, 5 iunie 2014

Marea debarcare







MAREA DEBARCARE


Boborul jubilează ! Să nu uităm că și evreii l-au ales pe Baraba.

Așa se întâmplă când judeci după impresii și manipulări securiste și nu după rezultatele concrete. Amicul Ciuvică (specie de cucuvea) îi dă înainte cu scenariul sf Antonescu - Băsescu, în loc să vadă, de fapt, scenariul real Ponta - Băsescu. Tare de tot ! Încep să cred că eu am semnat pactul de coabitare ! „Antonescu a fost trădat !” Cum să nu știe Ponta despre întreaga țesătură, din moment ce a participat la ea ? Dar, cine să vadă evidențele ?

Concluzia e aceeași. Datorită, pentru șobolanii din cauza, echipei Antonescu, Partidul National Liberal are acum zestrea cea mai mare de primari, consilieri, parlamentari, inclusivi euro, din toate timpurile. Postdecembriste. Antonescu și-a făcut datoria, să vină alt lider care să ducă performanțele mai sus ! 
Deontologii nu scot un cuvânt despre zestre !

„Liberalul” Dinu Patriciu, coleg cu „liberalul” Tăriceanu, coleg cu „liberalul” Cataramă și Valeriu Stoica și alții și alții, plantați din start prin PNL, ies, acum, la rampă. Cu lacrimi de crocodil ! Vor trebui să rupă ceva ! E ordin ! Ioan Ghișe, unchiul Vanea, vrea să fie președintele liberalilor !?! Mai bun ar fi de purtător de cuvinte ! Nu le uită. Le are pe tricou.

Deja, Sistemul cu televiziunile aservite se aruncă pe Johannis. Interimarul. Cu fel de fel de declarații rupte din context. Ce-a făcut în ultimii cinci ani (a vândut copii, s-a culcat cu Bianca, a deturnat fondurile Primăriei Sibiu, are șase case ...), zvonuri infantile (se unește cu băsiștii, schimbă denumirea brand a partidului, prea e neamț ...), știri incendiare (noi dovezi că este omul lui Băsescu, Johannis - calul troian al Demisului, Klaus - pionul javrei, neamțul ne vinde țara, a furat startul ș.a.m.d.).

Vai, vai, vai !  Ce ne facem, soro !?! ... Ai ! Ai ! Ai !

Ei, dacă ne-am putea explica atitudinea românilor, față de Antonescu și liberali în ultimele luni !?! E greu cu înțelesul ! 
Vorba lui George Gobel „Dacă n-ar exista electricitatea, ne-am uita la televizor la lumina lumânării !”

Atitudinea sistemului cripto-comunist de pe Stânga și Dreapta (sic!) e de înțeles, dar a concetățenilor nu prea ! Fereastra pentru democratizarea reală a României s-a închis din nou ! Ne-am înfrânt !?!

Ar fi de tot hazul să iasă Ponta - președinte și Băsescu - prim ministru !

PMP-ul udrenienei se bagă și el în vorbă, deși nimeni nu-l bagă în seamă ! Ca și Unguent 001. Am înțeles că mâine, pompiștii au congresul în tramvaiul 55 ! Tot e tras pe dreapta de un an de zile. Să vedem cine va fi vatmanul !?! Cine plătește curentul, știm cu toții.

Senzațional, Dan Diaconescu-PP face mariaj cu ciocoiii lui Ponta ! Doar așa o va găsi pe Elodia !?! Primind funcția de ministru pentru Relația cu Românii de Pretutindeni !  
Ptiu ...


N.B. Cum sa ajungi în rai când 5 din cele 7 păcate sunt hobby ?

Bilă, în comunism s-a construit o Românie prin autodistrugere. Nu știu dacă înțelegi cum vine chestia asta. Acum trăim exact urmările distrugerii națiunii în plan moral și mental. În epoca de aur. Mulți cred că uzinele sunt totul ! Prostii ! România și-a dat singură cu stângul în dreptu' dintr-o ambiție prostească a lui Ceaușescu. A vrut să plătească toată datoria, neglijând retehnologizarea industriei, pe care a transformat-o, astfel, într-un morman de fiare vechi. La fel s-a întâmplat în toate domeniile. Nu contest că și FMI avea anumite interese.

Dragă Bilă, educația e totul ! Numai educația duce le evoluție. Industria, agricultura, comerțul, turismul, cultura ... sunt adiacente, vin de la sine. Dacă există educație !

 Și o știre reconfortantă. A treia româncă, din toate timpurile într-o finală, la Roland Garros ! Pentru mine nu mai cotează rezultatul acestei finalei. Sunt mulțumit și cu rezultatul de joi. Dar, de ce să nu recunosc, sper și la o finală fabuloasă. Hai, Simona !



 

 Șeful Pentagonului, venit special în România, m-a dotat cu tehnică de
ultimă generație pentru a resista și vara asta ! Mulțumesc Dorel Pietrăreanu !


Toate bune,




Sergiu Gābureac

VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,
gsm_as@yahoo.com; gsm.ass007@gmail.com,
Tel.0731 936.615 - 0752 975.130
Ai o problemă cu informația ?
Poate o rezolvăm împreună !