sâmbătă, 14 septembrie 2013

MISTERE ? MINUNI ! NORMALITĂȚI.







MISTERE ? MINUNI ! NORMALITĂȚI.

E clar ! Actualul proiect Homo sapiens (3) nu ne aparține. Oare de ce tot ne mirăm, ori de câte ori găsim dovezi în acest sens ? De ce nu acceptăm realitatea și să ne trăim segmentul de viață hărăzit în canoanele date în cartea cărților ? Pentru a trăi, cât de cât, normal.
O altă prietenă de pe Strasse FB este șocată, făcând referire la cazul Arșinel. „Cineva susținea că i s-ar fi găsit mai repede un rinichi pe motiv că este vedetă. Șocantă mi s-a părut afirmația lui Mădălin Voicu. Că Arșinel este o vedetă și era normal să se procedeze așa. Cum poate să spună așa ceva? Meritocrația presupune multe lucruri, dar în niciun caz dreptul la viață, nu se dă pe acest criteriu. Dreptul la viață îl dă doar Dumnezeu.”
De fapt, asta a și fost. Să mă explic. După declarațiile medicilor a fost pură întâmplare. Chiar dacă, să zicem, că s-a pus problema săririi peste rând, nu se găsește ușor un organ de transplantat. Nici în Occident, dar mai ales în România. Mai mult, să zicem că a existat acel rinichi, în acel moment zero, mai trebuia să fie și compatibil cu organismul primitor ! Sunt prea multe lucruri care să se potrivească într-un timp atât de scurt. De aceea, zic: A fost gândul lui Dumnezeu, realizat prin îngerașul personal al lui Arșinel. 
Paulo Coelho a descifrat destul de bine astfel de lucruri misterioase. Frumos spus, de altfel, pe înțelesul tuturor în cartea cărților, Biblia.
Nu un papagal, printr-o „celebră” planetă trasă la bâlci sau în centrul istoric, ne stabilește segmentul de viață hărăzit de Dumnnezeu, ci noi înșine. Așa e conceput programul, nouă nu ne rămâne decât să-l respectăm. În cadrul libertății total acordate. 
E un mister, pe care, personal, l-am înțeles târziu. 
Mama a fost operată, la 59 de ani, de cancer. Ultimul stadiu. Toate pacientele, colegele ei de salon, diagnosticate identic, au decedat în următorul an. Așa cum a prezis medicul. Mama, nu. După șase luni a fost la control. „- Coană preoteasă, e bine !” Tatei i-au spus că o mai duce un an-doi. Câtă precizie ! La controlul de 3 ani, medicii erau contrariați ! La cel de 5 ani, medicii i-au comunicat solemn, în grup, coanei mari că nu va mai muri de cancer. Mama a mai trăit 31 de ani după operație, fără a mai fi o zi internată în vreun spital. Și-a continuat viața, în stilul ei obișnuit, încă 11 ani după moartea tatei. Îngrijind până în ultima clipă de gospodărie. Singură. Gospodărie mare cu găini, pisici, câini, livadă, vie !...
Interesant ! Tata îmi spunea, când eram adolescent, că va muri tânăr. Tot așa de la o planetă, pe care o trăsese, alt papagal, la bâlciul de la Vaslui. A trecut în neființă la 86 de ani.
Toate la timpul lor !
Cum circulă știrile. Știm, cu toții, cum a murit. Fulgerător. Mama Monicăi Gabor (fostă Columbeanu) lovită de o stâncă. La cererea ei (sic!), șoferul microbuzului a oprit undeva pe Cheile Oltețului. Pentru a face poze. Cu o zi înainte, ne informează DC News, turiștii au fost la Monastirea Frăsinei (com. Muereasca, jud. Vâlcea). Până aici nimic neobișnuit. 
Doar că, lăcașul de cult este sub semnul avatonului
Sună ciudat. Cuvântul !
Avaton - lege-hotărâre prin care se interzice accesul femeilor într-o monastire ortodoxă.
Este rânduiala sfântă a tuturor așezămintelor de cult din Muntele Athos.
Monastirea Frăsinei este singura cu acest regim din România, nefiind, singura din lume. Avatonul funcționează și la Monastirea Sfântul Sava cel Sfințit (Mar Saba din pustiul Iudeii, Israel) sau la Monastirea Sfântul Visarion (Dosikou, Grecia). Până în anul 1948, toate monastirile grecești de la Meteora s-au aflat sub semnul avatonului


La vreo doi kilometri mai jos de poarta monastirii, se afla un avertisment. Piatra de legământ originală se afla în prezent în Casa Memorială a Sfântului Calinic. Sunt gravate în chirilică (limba bisericii în acele timpuri), atât binecuvântâri pentru femeile care vor păstra acest legământ, cât și blesteme pentru femeile care vor sfida avertismentul.
"Acest sfânt locaș s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinți monahi și, fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor viețuitori acolo, de aceea sub grea legatură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece, să fie sub blestem și toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gârbavia și tot felul de pedepse, și iarăși celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu și a smereniei noastre și să vină asupra lor tot fericitul bine. Calinic, episcopul Ramnicului Noului Severin, 17 ianuarie 1867."
Rânduiala așezământului monahal mai cuprinde, interdicția de a se mânca carne în monastire și de a se face slujba de la miezul nopții până dimineața. Aspre rânduieli, care nu sunt la îndemâna oricui.
La vreo doi kilometri mai jos de monastire s-a construit o biserică nouă și câteva camere de oaspeți, destinate femeilor, pentru slujbe și pentru spovedanie. La acest metoc al Monastirii Frăsinei cazarea și masa sunt gratuite. Tocmai pentru a se evita ispita sfidării rânduielii !
*
Așa cum am anticipat, proiectul Roșia Montana a fost stopat. Cele 500.000.000 tone de steril pe un perimetru de până la o adâncime de 400 m vor rămâne acolo.
Unii, spun că în spatele mișcărilor de stradă a fost x sau y ! Ce mai contează ? Principalul e că protestatarii obțin ceea ce au dorit. Presiunea străzii, de care avea nevoie guvernul și parlamentul, și-a făcut efectul. Dosarul exploatării cu cianuri la Roșia Montana pare închis. Punct. El își va urma cursul firesc în Parlament, dar cu rezultatul scontat. Chiar dacă vor fi plătite despăgubiri. Nu mai contează. „Puterea şi fericirea unui stat se află în puterea şi fericirea mulţimii, adică a naţiei." spunea Mihail Kogălniceanu.
Cu siguranță, liderii protestatarilor, viitori lideri politici, vor prezenta soluții fiabile pentru depoluarea zonei de cianuri și pregătirea ei pentru turism sau alte investiții, ca să scoată din sărăcie locuitorii acelor plaiuri. 
Ei au, acum, o uriașă responsabilitate față de acei oameni.
Ultima oră ! Sensei Monica Macovei declară că în conformitate cu legile în vigoare, licența de exploatare, deținută de Roșia Montană Gold Corporation, a expirat, iar acordul de mediu despre care se vorbește în aceste zile trebuia dat ... in urma cu 12 ani.
"Licenţa nr. 47/1999 era, însă, pentru mina veche, exploatată de Minvest (statul român) şi închisă în 2006. Pentru noul proiect minier pe care îl promovează RMGC, perimetrul a fost modificat de câteva ori, astfel că toate operaţiile de explorare, cercetare arheologică, descărcări de sarcina arheologică, certificat de urbanism etc. se bazează pe un perimetru ilegal. Logic, asta înseamnă că pentru noul proiect nu există licenţă de exploatare".
Ca să vezi pentru ce ne strofocăm de vreo două săptămâni pe toate bulevardele !?! Vorba lui Badea: Noaptea minții ! Cum au studiat, oare, liderii protestatarilor, care ne-au pus pe jăratec, dosarul Roșia Montană ? Sau o fi vreo gulgută de-a domnișoarei Monica ?
Bătăliile pe scena politică sunt tot mai dure. E și multă intoxicare la mijloc, cu sintagme rupte din context, apoi aruncate în media pe post de adevăruri. Totul e ca liderii USL să nu cadă în capcana serviciilor și a adversarilor. Dacă nu vor duce la capăt programul propus până în 2016, vor dispărea, ca partide, de pe scena politicii românești. Să nu se amăgească că va mai rămâne vreunul. Să țină minte și Ponta și Antonescu ! PDL-ul a scăpat ieftin !
*
Constat că unii jurnaliști au luat-o razna ! A câta oară ? Consideră victoria asupra naționalei de fotbal a Ungariei drept una istorică ! Să fim serioși ! Pe unguri i-am bătut permanent de decenii bune. E o victorie absolut normală.
Ar fi fost o victorie istorică pentru unguri. Dacă ne băteau !
Așadar, piesa istorică Posada s-a montat într-o nouă versiune.
Felicitări regizorului !
Uneori, fotbalul se întoarce la origini !?! Amintesc doar episodul războiului, de o sută de ore, din 1969 dintre Honduras și Salvador. Încheiat cu numai puțin de 3.000 de morți. Sau meciul din 29 mai 1985 de pe stadionul Haysel dintre Juventus și Liverpool terminat cu 39 de morți și sute de răniți.
Puțini știu că, în străvechime, jocul cu mingea se termina cu exterminarea adversarilor. La propriu. Englezii sunt cei care au civilizat „jocul” dându-i și un nume, devenit în zilele noastre o mare afacere, atât prin spectacolul oferit maselor, cât, mai ales, prin vânzările de sclavi numiți, pompos, fotbaliști profesioniști. 
Am asistat la o agresivitate, fără precedent în România, a suporterilor naționalei Ungariei. Au fost lăsați să-și dea arama pe față  ! Au fost fotografiați, filmați, imaginile fiind difuzate pe întreaga planetă ! Să vadă lumea și să judece mesajele „prietenești” și modul barbar în comportament. 
Să nu ne amăgim ! Și noi avem specimene asemănătoare.
Cea mai dulce răzbunare a fost calitatea jocului și scorul la finalul meciului.
În ceea ce privește meciul cu turcii nu avem ce jeli ! E greu să depășești un stat cu 75.627.384 de locuitori. Aria de selecție e de de aproape patru ori mai mare. Turcii, ca și italienii, englezii, francezii, spaniolii au mentalitate de imperiu. Cu astfel de națiuni e greu de luptat. Unii dau exemple cu Uruguay. Uruguay-ul are structură de trib, ca și olandezii, croații ... Cu triburile nu te joci. La ăștia ori, ori ! De aceea, comparațiile nu-și au rostul dacă nu ținem cont de caracteristicile fiecărei nații.
Mintea scurtă a românului ! Vă amintiți principala clauză contractuală pentru antrenorul Pițurcă ? Să construiască o echipă, care să se califice la Euro 2016 și nu la mondialele din Brazilia. Credeți că o echipă națională se face în doi timpi și trei mișcări ? Acum, după ce componența și sudarea echipei naționalei sunt aproape finalizate e ușor să vină altul și să continue.
De comentat, comentăm la nesfârșit. La fel ca și cu programul USL.
Asta e condiția noastră. Noi, suntem români !
 
Pilula destresantă
 
Doi polițiști intră într-o librărie. Vânzătoarea:
- Ce-i băieți, plouă afară ?...

Toate bune,


Sergiu Gābureac
Tel. 0731 936.615 - 0752 975.130 
Bucureşti - 39

Informatia, o problemă ?
O rezolvăm împreună.

vineri, 13 septembrie 2013

Anotimpurile Poeziei




Anotimpurile Poeziei

Aseară, joi, 12 brumar 2013, am fost la Club Art Boema 33, ediția cu numărul 105 a serbărilor revistei VAMA LITERARĂ, unde poetul George Filip, președintele Asociației Canadiene a Scriitorilor Români Independenți, a avut o prestație de excepție, fiind foarte bine receptat de participanți. Prilej cu care i-au fost lansate volumele Era poeților, Axiome și Top secret - 2013.


O noapte cu multă poezie bună și muzică de calitate, moderată de binecunoscutul nonconformist Daniel Vorona
director de proiect și realizator.

                  
Au fost implicați, direct, poeți, prozatori, actori, artiști plastici, jurnaliști: 
 

Mihail Gălățanu, aniversat pentru cei 50 de ani, Beatrice Diaconu-Larson (SUA), Mihai Antonescu, Adelina Fleva



           

Ștefan-Doru Dăncuș cu lansarea volumului Întoarcerea poetului risipitor, Tic Petroșel, Horia Stoicanu, Vali Pena, Doina Ghiţescu, Antonia Dragomir, Cătălin Codru, Cristian Pavel, sensibilul grup CANTOS (Mihai & Codruţa Lojewski), Dorin Dumitru, Vali Nițu, George Coandă, Emilia Dănescu, Cristi Iordache, Camelia-Iuliana Radu, Iacob Voichiţoniu, Ioana Burghel, Marcel-Ion Fandarac, Traian Chiricuţă,
și mulți, mulți alții. Remember Daniel Turcea
Totodată, au putut fi admirate operele 
Cătălinei Drăgulin (pictură) și ale lui Dan Gavriș (sculptură).
Pe lângă cei amintiți, deja, la organizatori, adaug editura AGENTPRESS, Grup Media SINGUR, GIGA Tv și OBSERVATOR TV.RO.

Anotimpurile Poeziei,
un adevărat spectacol-manifest de muzică, poezie și culoare.

Toate bune,

Sergiu Gābureac
Tel. 0731 936.615 - 0752 975.130 
Bucureşti - 39

Informatia, o problemă ?

O rezolvăm împreună.

joi, 5 septembrie 2013

Două într-una: SERBAREA SERBĂRILOR & VOX POPULI !





Tableta nostalgică

SERBAREA SERBĂRILOR
De se întâmpla să fie sfârşitul lui august,
nu puteai părăsi orașul fără să treci, seara, prin iarmaroc.
Sărbătoarea laică cea mai aşteptată din an de la cei mici,
până la cei aflaţi spre apusul vieţii.
Pregătirile începeau cu  săptămâni înainte.
La primăria oraşului venea starostele iarmarocului, vestitul Iuju,
(ce cutreiera toată Moldova) pentru negocieri şi obţinerea autorizaţiei.
Reamintesc. Iarmarocul a fost, de-a lungul timpurilor, forma reprezentativă de organizare a comerţului interior. Din 1863, la Bârlad, se stabileşte un iarmaroc anual (20-29 august) şi altul săptămânal (marţea şi joia).
Oborul de vite a fost amplasat mai întâi lângă Biserica Sf. Voievozi, apoi la Sf. Gheorghe. Dar nu la cele săptămânale ne vom referim acum, ci la iarmarocul cel mare, cel anual.
Iarmaroacele mari se ţineau cu prilejul zilei patronului spiritual al oraşului.
Şi, nu se putea iarmaroc fără ... bâlci.
Cu o noapte-două înainte, curgeau vagoanele şi camioanele cu echipamentele, rapid montate pentru a începe distracţia anului.








Tot felul de atracţii: lanţuri rotitoare, bărci, căluşei, zidul morţii, diverse panarame, la propriu şi la figurat, cu artiste aduse tocmai de la … Roma (Botoşani), gogoşerii, vată pe băţ, înghețată, bragă, bere, mititei, roata norocului, încercarea puterii, tiribombe, butoaie, cojoace, cereale …
Zile de sărbătoare şi profit pentru întreg oraşul.
 Nimeni nu dormea în noaptea nopţilor, plină de mistere !
Toţi aşteptam bâlciul cel mare, de la care speram ca o minune să se întâmple. Şi pentru mulţi chiar se întâmpla.
Mai ales pentru cei tineri, la vârsta primei iubiri.
Transportul se asigura cu: care, căruţe, ghiociuri, bihunce, şarete, trăsuri, tramcare sau, la Bârlad, cu bastardul lui Diaconu (un dinozaur auto, un adevărat monstru, cumpărat cu banii proveniţi din vânzarea florilor).
Şiruri de care trase de plăvani, aduceau din satele tutovene / vasluiene, copii, babe şi moşnegi, de care ceilalţi membri ai familiei, oameni în puterea vârstei, aveau grijă să nu fie păcăliţi sau furaţi de trântorii, dintotdeauna, prezenţi activ la asemenea aglomerări.
Sau cu diverse produse la vânzare.  

                                                                                         Ștefan Andronache 2007
Lanţurile lui Iuju, bărcile, căişorii, bicicletele, maşinuţele ... nu aveau odihnă seară de seară. Chiotele, ţipetele, râsetele, zornăitul lanţurilor depăşeau sonurile fanfarelor din Valea Mare sau Cozmești, care se întreceau în cântări populare şi a şlagărelor ușoare ale timpului.
O fotografie la minut, dată după ... trei zile, făcută la Mireasa, la Foto-lux sau La grănicerul, era o amintire în ceaţă pentru anii grei ai bătrâneţii.
Panaramele, dominate de departe de intelectualul Circ Kludski, luptau să obţină favorurile celor veniţi să vadă omul de gumă, August prostu’ (interzis și el, săracul, prin anii ’50-’60) sau Mărioara şi Vasilache, precum și alte minuni aduse, an de an, pe post de noutăți absolute !
„- Lume, lumeee ! Pentru prima oară în oraşul dumneavoastră !...
„Starurile”, venite de peste mări şi ţări, îşi puneau viaţa în pericol, la cererea publicului, pentru cinci lei intrarea generală, trei lei copiii şi femeile.
Şi, intrau bieţii părinţi, doar nu puteau să-şi lase odraslele să fie mâncate sau atacate, Doamne fereşte !, de femeia şarpe, sirena vie, femeia păianjen, femeia gigant, femeia cu două capete, omul cu limbă de bou şi câte alte dihănii, grozav zugrăvite, pe pânza de-afară. Parada era cheia succesului. De multe ori, aproape jumătate din spectacol.
„- Ce-i pictat afară, înăuntru-i viu şi natural !”,  te asigurau animatorii cu vorbe pline de accente exotice, cu ținute extravagante, doar-doar vei scoate leuţii pentru a vedea jigăritele animale ţinute în cuştile din interior.
Totul în frunte cu înfricoșătorul şarpe „12 metri de la cap la coadă, 9 metri de la coadă la cap, în total 30, care  omoară  boul, cu  coada, dintr-o lovitură. Fereşte, bade, să nu te omoare !”
Stripteuzele timpului, racolate de prin împrejurimi, după un instructaj sumar, erau lansate, cu surle şi trâmbiţe, pe scena din faţă, la paradă pentru a arăta ce n-a mai văzut lumea ! „- Afară-i vopsit gardu !”  Înăuntru, copii rămâneau uluiţi cum curgeau bănuţii din urechile unui confrate luat pe sus, în arenă, de către maestrul prestidigitator. Gheorghe şi Ileana se minunau cum a putut să le ghicească numele domnu’ cititor de gânduri.
În aglomeraţia bâlciului, auzeai, nu de puţine ori, „- Prindeţi hoţu !”. Toţi duceau, instinctiv, mâna la buzunar şi răsuflau uşuraţi.
Numai unul ţipa sfâșietor, stârnind mila celor din jur.
Răzbunarea pe duşman nu putea fi potolită decât la omul care-ţi dădea puşca şi trei alice pentru a trece în lumea umbrelor: banditul, vânătorul, raţa, mirele şi mireasa, câinele şi pisica, soarele și luna sau cocoşul cântător.
Zidul morţii făcea mai mult „victime” în rândul privitorilor, ameţiţi de volutele curajosului motociclist echipat ca-n Jules Verne.
Gogoaşa înfuriată, mai mult lungă decât lată, vanilată şi supercrocantă, făcea ravagii, fără nici o discriminare, de la copii la cei mai distinşi domni însoţiţi de elegantele lor cucoane.
Limonada, berea erau la mare căutare, potolind setea dată de micii sau cârnaţii picanţi, ce umpleau cu fum aţâţător tot iarmarocul.
Tiribombele stârneau isterii, ca şi bărcile ce zburau prin aer. Alba-neagra făcea zeci de victime. „- Asta are, asta n-are, asta nu-i câştigătoare !”
Într-o clipă, se duceau banii obţinuţi pe-o vacă, un porc sau dintr-o altă afacere abia încheiată. Roata norocului, multiplicată în n-șpe exemplare, umplea casele cu ghipsuri colorate. Când aveai noroc ! Iar câştigarea unei sticle cu doi ochi albaștri, plătită, uneori, de zece ori mai mult
decât una luată de la băcănie, crea o bucurie de nedescris. 
Apăreau pe piaţă recoltele de fasole, grâu, cartofi, linte, floarea-soarelui ... Noi poloboace aşteptau botezul focului cu zeama de lemn strâmb.
Peste care, însuşi Burebista a vrut să pună oprelişte.
N-a reuşit, bietul rege !
Acum, se încheiau afacerile cele mai bune. Urma adălmaşul.
Vinul curgea în valuri. Până și bătăile erau un lucru firesc între flăcăii din satele învecinate, ce se întâlneau, acum, pe un teren neutru.
Cauza, veche de mii de ani  ! Fetele din satul lor, ce făceau ochi dulci celor din alte sate ! Prin octombrie se înregistrau, de altfel, şi cele mai multe răpiri sau fugi, deseori abil organizate, de la părinţi.
După zarvă şi negocieri, urma nunta ca-n poveşti, cu iertăciunile.
Tradiţionale.
Adrenalina era la cote maxime, spre miezul nopţii.
După care, toţi se retrăgeau, încet-încet, spre casele lor, întorcând, ades, capul, pentru a mai vedea odată luminile. Tot mai puțin strălucitoare.
Timp de un an, mulți trăiau cu nostalgia hărmălaiei din noaptea mirifică.
Iarmarocul îşi muta catrafusele spre Vaslui (1-8 septembrie), Negreşti, Roman ... după cum erau rânduielile laice și creştineşti.
Apud Sergiu-Marian Găbureac: Bârladul de odinioară și în zilele noastre și Pași prin Piatra-Neamț. Editura Biblioteca Bucureștilor în 2008 și 2011.
Tableta amară. Poate provoca disconfort la nivelul conștiinței !
Vox populi ! 

În privința proiectului Roșia Montana m-am mai pronunțat. Repet. Dacă nu se va da drumul proiectului Roșia Montană, iar vor boci, unii, pe toate drumurile: „Munții noștri aur poartă / Noi cerșim din poartă-n poartă”. Dacă i se dă drumul, alții vor urla: NENOROCIRE ! O să murim cu toții ! Grea alegere !
Am convingerea că Parlamentul va ști să pună presiune, când va dezbate legea și va decide. S-ar putea mări redevența și întări condițiile de păstrare a mediului. Cred în respectarea normelor, întrucât suntem o țară membră a U.E. Condiția e ca acel contract să fie foarte bine făcut.
Soluția propusă, legea, nu este vreo șmecherie pontistă, cum insinuează Demisul ! Repet, e o decizie a naibii de greu de asumat. Doar Parlamentul poate decide. Reprezentanții poporului. Iar deasupra lui, poporul însuși.Guvernul este un executant, iar președintele ar trebui să fie neutru.
Atitudinea oscilantă a șeful de stat (!) nu mă mai miră. A devenit o obișnuință. După ce a susținut, fățiș, ani de zile proiectul ucigaș, în condiții mult mai rele față de condițiile recent renegociate, brusc, l-a lovit amnezia și a uitat ce campanie insistentă făcea mai anii trecuți, pentru implementarea sa ? Cum și-a dat seama de strategia coerentă a guvernului, a și dat pe goarnă propunerea cu Referendumul. Ca nici după 24 de ore să o retragă. Știți bine de ce !
Oare nu-i nimeni capabil să pună cu botul pe labe acest fariseu ? Desigur, cu mijloace democratice ! În ciuda faptului că el umblă permanent, cu tehnici și trucuri securiste ! Javra, tot javră !
Să fie foarte clar ! Prin forțe proprii nu vom fi în stare să procesăm cele 500.000.000 tone de halde steril de pe cele 1.258 de ha. Să nu uităm că zona e, deja, grav poluată, încă din anii '60. Știm ce s-a întâmplat la Baia Mare. Până apar noile cianuri, ce facem cu cele vechi, de pe timpul ciuruitului ? Mai nou cu muzeu, la cererea turiștilor externi (?!?). Atunci să-i facem și celuilalt criminal, general Antonescu. Ca să nu facem discriminări. 


                                                                                      Intact Images
Prin Piața Universității, mulți protestatari onești, dar și multă butaforie / recuzită, poze de familie ... Presiunea pusă, în plus, e binevenită. Manipularea postului tv DIGI 24 a fost grosieră. Ca și a altor tembeliziuni. Imagini nerelevante, dezbateri emoționale,  fără argumente concrete. N-ar fi mai bine să discutăm serios și pragmatic problema ? De aceea, înclin spre Vox populi ! Ca orice discuție să fie definitiv încheiată.

P.S. Pentru a doua oară, aflu, că „judecătorii” de la Curtea Constituțională i-au împiedicat pe români să scape de javre. Maidaneze ! Acum, una a mâncat un copil ! Ce facem ? Așteptăm până când javra cotroceniană va mânca o țară ?
Propun ca cei, care sunt pentru eutanasierea maidanezilor să fie pe post de executanți. Ați omorât vreodată un câine ? Să vă uitați la privirea lui. O altă problemă la fel de grea. Să „mulțumim”, în cor, președintelui României socialiste și Demisului, autointitulat șef de stat ! Pun pariu că mulți nu știu pentru ce ?
Îmi comunică o prietenă, pe Strasse FB, că, noi, românii, am ajuns de râsul lumii !
Îi răspund public. Nu, draga mea, eram demult de râsul planetei ! Începând din Duminica Orbului 1990 ! Îți reamintești, apelul venerabilului Ion Rațiu ? „Vreți Răsărit, votați pe dl Iliescu, vreți Occident, mă votați pe mine !”.
Așa a început democrația-haos în Republica a III-a !
Tot mai mulți turiști, accidentați prin neagra străinătate, cer disperați ajutorul guvernului. Nimeni  nu  întreabă, însă, de ce nu au avut încheiate asigurări de sănătate ?
Ca să închei în pur stil dâmbovițean, constat că noile mișcări de protest au apărut pe fondul unei știri devastatoare. Bianca Drăguşanu NU SE MAI CĂSĂTOREȘTE !
Propun referendum și să nu pierdem vremea cu Roșia Montană, maidanezi, Vosganian, Videanu, cu gaze de șist, economia subterană, și alte berete roșii ?
Disgusting !

- Să-ți fie rușine, Traiane. Iar ai venit beat acasă !
- Ca să respectăm adevărul nu eu am venit, m-au adus băieții. 
Toate bune,



Sergiu Gābureac
Tel. 0731 936.615 - 0752 975.130 
Bucureşti - 39
Informatia, o problemă ?
O rezolvăm împreună.



Reacții la Sărbătoarea sărbătorilor: „Într-un an, pe vremea împușcatului, Iuju se duce mai pe înserat acasă la primarul din Murgeni, ca și în alți ani pentru a vorbi de autorizația pentru iarmaroc, bineînțeles cu un plocon consistent. E invitat la masă. Când petrecerea era în toi, primarul, cu nostalgie după vremurile când era tânăr exclamă: "ce a mai trecut vremea dom-le, parcă mai ieri mă dădeam în lanțuri la iarmaroc !" La care Iuju zice: - Păi, haideți, s-o facem și acum ! Se urca cu toții în Aro, ajung în iarmaroc. Îl scoală pe mecanic, ăsta n-avea benzină, îi dă primarul de la Aro, îi asigură pe fiecare în scaunel și pornește scrânciobul.

Înainte de a lua viteză, de ce nu s-ar urca și mecanicul în scrânciob ? Jucaria se rotea din ce în ce mai accelerat, când unul dintre petrecăreți strigă să oprească întrucât îi venise rău. Dar cine să oprească ? Dimineața, când sătenii duceau vitele la cireadă, jucaria lui Iuju încă se învârtea, iar tovarășului prim secretar de partid îi ieșise pe nas învârtitul.” (de la Șt. Carabăț din Bârlad)