joi, 31 ianuarie 2013

Mult stimată





Scrisoare dăşchisă


Mult stimată Comisie Europeană,

Ca simplu cetăţean european din România am citit cu maximă atenţie cele 25 de pagini ale Raportului Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu [European] privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare. Şi am înţeles, cât am putut să înţeleg ca aparţinator al clasei de mijloc ! Din România.
Vorbiţi de subminarea Curţii Constituţionale, când, în fapt, ea a subminat voinţa poporului român !
Cât despre încălcarea unor proceduri, oare nu reprezentanţi ai Comisiei Europene, în special Viviane Reding, au răsturnat procedurile stabilite de Comisia de la Veneţia privind referendumul ?
Când 7,4 milioane de români cu drept de vot, l-au contestat pe Băsescu şi, prin el, instituţii gen ANI, CCR, Parchetul General, CSM, ICCJ + structuri de securitate, pe care le manipulează doar în interes personal, nu poate fi vorba de un atac la adresa Justiţiei româneşti.
Nu se vede de la Bruxelles că însăşi justiţiabilii români contestă conducerile acestor instituţii ? A se vedea, în acest sens, recenta contestare a conducerii CSM, de către marea majoritate a judecătorilor. Din România.
În raport se afirmă: “La începutul anului 2011, mai multe cazuri de corupţie la nivel înalt au fost pierdute sau parţial pierdute ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie”. Dar, mă întreb, ca simplu ţugulan European, ce caută prescrierile în domeniul atât de sensibil al corupţiei  ?
“Majoritatea hotărârilor în cazuri de corupție la nivel înalt sunt încă suspendate.” Aici sunt în totalitate de acord. A se vedea, printre altele, celebrul dosar Flota.
“Progresele ANI au fost încetinite de o serie de obstacole. În 2010, temeiul juridic al ANI a fost declarat neconstituţional.” Păi, cine a declarat-o neconstituţională ? Nu CCR-ul, o altă instituţie manipulată ordinar de marele Demis ?
Pe de altă parte se vede, cu ochiul liber, cum ANY tergiversează rezolvarea unor investigaţii asupra preferaţilor regimului băsescian.
Interesantă informaţia cu privire la corupţii dovediţi (?!?) din noul guvern, pe care nimeni din Justiţia românească nu-i cunoaşte ! Ceva nume, prenume ?
Raportul prea seamănă, pe alocuri, a document ceauşist, plin de generalităţi.
Dacă nu ştiţi cine a fost Ceauşescu, daţi un search pe dl Google. Băsescu fiind un fidel urmaş al său. Ca substanţă şi comportament.
Nu înţeleg ce caută aluziile într-un astfel de raport. De ce nu sunt date nume, fapte concrete, precum şi conţinutul plângerilor depuse la Comisie ?
Dacă mecanismul de cooperare şi verificare ar fi funcţionat, sunt sigur că multe dintre afirmaţiile cu conţinut evaziv / aluziv ar fi fost eliminate.
Aşa, însă, Doamnă (!) Comisie v-aţi comportat ca un veritabil comisar. Est.
Oare, cine pe cine a intimidat ? Poporul român pe Băsescu sau procurorii Demisului, care au hăituit, la modul cel mai grotesc, poporul ?
Permiteţi-mi, să vă spun, cu respect, că nu aţi înţeles, încă, cum a fost construit regimul Băsescu. Principiul a fost unul securisto-comunist. 200%. Au fost promovaţi, în principalele locuri decizionale, numai oameni cu probleme. Profesionale sau morale. Fără coloană vertebrală. Toţi fiind şantajabili. Fără onoare.
Atâta timp căt toate frâiele instituţiilor amintite sunt la Băsescu, degeaba vorbim de independenţă.
În rest, curat sprijin pentru România în procesul de reformare a justiţiei şi de combatere a corupţiei, doamnă Comisie ! Astfel, ne cereţi, imperativ, să încălcăm legi aflate în vigoare, legi adoptate în acord cu legislaţia europeană şi Comisia Europeană (a se vedea Legea 247/2005 a devastatoarei Monica Macovei) ! Când aşa, când invers ! Se poate ?
Sau recomandarea, extrem de ciudată, ca libertatea presei în România să fie restrânsă ! O altă indicaţie preţioasă ca ea să fie strânsă cu ... ANI, DNA-ul, Parchetul general …
Nu e bine, doamna Comisie ! Nu e deloc bine !
Antena 3, RTV, Realitatea, Digi24 ... sunteţi aici ?
Cu cele mai bune sentimente !

Ultima oră !
 
A. La poza de familie, de la recentul summit UE-CELAC din cutremuratul Chile, planeta l-a pus la colţ pe marele Demis. Mai avea un pas şi era prin boscheţi ! Unde sunt pozele de altădată ?
 
  N.B. Este doar o jumătate din imagine.
 
B. Senzaţional ! Înfrăţire istorică între două cârciumi europene. Una dintre ele se află în comuna doljeană Leu, în vreme ce sor-sa în Franţa, la Lyon.
 “Era normală această înfrăţire, întrucât denumirile noastre sunt aproximativ identice. De-abia aşteptăm să ne cunoaştem fraţii de băutură. Astăzi eliminăm o mare barieră între noi şi restul Europei”, a declarat primarul comunei Leu.  Foarte tare !
 
Beţivul - Alo, unde mă aflu ?
- Jos pe trotuar, str. Batiştei ...
- Lasă, detaliile, în ce oraş ?
 
Toate bune ?
 

Tel.  0731 936.615  0752 975.130 

Ai o problemă cu informaţia ?
Poate o rezolvăm împreună !

luni, 28 ianuarie 2013

BULINE MULTICOLORE




Aţi observat ce greu trec o sută de zile ?
 
La români.
Mass media noastră e tot timpul cu băţul prin gard.
Tot felul de strâmbe şi intoxicări. Grosiere sau de mare rafinament !?! 
Poate, poate se mai pune de un scandal ! Politic.
Becalianul e-n toate, în cele ce sunt …. 
ANUL SOLIDARITĂŢII ROMÂNEŞTI ?
HAI SĂ DĂM MÂNĂ CU MÂNĂ ?
Să fim serioşi ! Poate la alţii !...
Oare de ce, Ponta şi Antonescu, au făcut baie de mulţime la Iaşi şi Focşani ? Nu aveau, acasă, apă caldă şi săpun ?
Easy, easy ! Fără politicieni (=caţavenci), vreau doar oameni politici ! 
Alexandru Ioan Cuza, cartofor şi uşor afemeiat, a fost unul dintre puţinii oameni politici ai României din toate timpurile ! Pios omagiu !
 
Până trec cele o sută de zile, pentru Antonescu&Ponta,
câteva buline găsite prin cutia cu medicamente a bunicii virtuale !  
 
 
Fotografie: OFERTA ZILEI !
Să mai zică cineva că cei din hipermarketuri nu este culţi ?!?
 
 
OFERTA ZILEI !
Să mai zică cineva că cei din hipermarketuri nu este culţi ?!?
 
BULINE MULTICOLORE
 
Alcoolul ucide celulele nervoase !... Rămân, în viaţă, doar cele liniştite !
 
Soacrele au fost inventate deoarece diavolul nu ajunge peste tot !
 
Alfred Nobel este considerat inventatorul dinamitei. Ceilalţi au fost de nerecunoscut.
 
- Să nu mai prind picior de soldat nebărbierit prin unitate !
 
Culmea adolescentului rebel: să locuiască singur şi să fugă de-acasă !
  
TRATAMENT
 
- Bunico, cum te tratezi când eşti bolnavă ?
- Notează. La răceală, cu un păhărel cu ţuică. Dacă îmi creşte tensiunea, cu un coniac de calitate superioară, când îmi scade tensiunea, un pahar cu vin roşu. Lipsa poftei de mâncare o combat cu vin alb, iar pentru o digestie mai bună un pahar de bere.
- Bine, bunico, şi când bei apă ?
- Draga mea, de o asemenea boală, încă, n-am suferit...
 
INTERVIU
 
- Domnule Moritz, de când veniţi la Zidul Plângerii ?
- De 60 de ani. Aproximativ.
- De 60 de ani !?! Şi pentru ce vă rugaţi ?
- Mă rog ca evreii, creştinii şi musulmanii să trăiască în pace. Mă rog să nu mai fie războaie şi să dispară ura dintre oameni. Mă rog să nu mai fie foamete nicăieri în lume.
- Şi ce simţiţi după 60 de ani ?
- Parcă aş vorbi la pereţi, domnişoară !...
 
La şcoală (I)
 
- Spuneţi, copii, care e cel mai păros animal ?
- Ursul, spune un elev.
- Vulpea !
- Iepurele, pisica, leul ….
- Doamna de muzică ! 
- Cum, măi Gigele ? Ce ţi-a venit ?... De unde ai scos prostia asta ?
- L-am auzit pe domnu' de desen. Un an i-a trebuit până a pârlit-o !...
 
La şcoală (II)
 
Nepoata în clasa 0. După primul semestru.
- Buni, nu mă mai duc la şcoală ! Gata !
- De ce ?
- Păi, după ce că nu ştiu să scriu, nici să citesc, doamna, nu mă lasă nici să vorbesc !
 
  
Altă mediatecă. Superb ! Click pe pahar
 
sau pe 
 
 
  Toate bune !
 
gsm

vineri, 18 ianuarie 2013

CA MÂŢA-N CALENDAR










 
 
  Ca mâţa-n …
 
Citesc şi mă crucesc !
Văz şi nu-mi vine a crede ochilor !
Mai că-mi vine să-mi schimb dioptriile la ochelari !
Fondul Monetar Internaţional, prin economistul său şef, Olivier Blanchard, declară, fără umbră de remuşcare, că a greşit. Pur şi simplu nu a fost în stare să prevadă că austeritatea va afecta grav creşterea economică !
Erori în prognosticul de creştere şi multiplicatorii fiscali devine documentul-dovadă în care se asumă, negru pe alb, greşelile FMI.
Ce-mi place sintagma "multiplicatorii fiscali" ! Am şi visat-o astă noapte.
Ne-am consolidat, ne-am consolidat până era să dăm ortul ! Unii l-au şi dat, în afară de cei incineraţi, în timp ce alţii se dădeau cu snowmobilul !
Aşa e viaţa !...
Daniel Leigh, coautor al studiului împreună cu cel pomenit mai sus (ce bine ar fi să fie citaţi la un tribunal internaţional), arată că “în calculele efectuate de Fondul Monetar Internaţional a fost subestimat impactul pe termen scurt pe care reducerile de cheltuieli publice şi creşterile de impozite îl au asupra economiei. Prognozele au subestimat în mod semnificativ creşterea şomajului şi reducerea cererii interne determinate de măsurile severe de consolidare fiscală."
N-ar trebui oare ca FMI să facă un gest de onoare de a ne scuti de dobânzile luate pe împrumuturile acordate ? 
 În astfel de condiţii, decizia Demisului, de ne taia salariile şi de a  aplica pachetul măsurilor de “austeritate”, de jur-împrejur, se dovedeşte şi mai gravă.
Retragerea sa din viaţa politică este mult mai de actualitate decât astă vară. De ce ?
Întrucât i s-a atras, din mai 2010, permanent atenţia, că ceea ce face, prin intermediul boccienilor, este o greşeală cu cele mai grave consecinţe. FMI-ul a recomandat, dar deciziile concrete au fost luate de preşedintele “jucător”. Rezultatul a fost dezastruos  pentru milioane şi milioane de români. Şi pentru România. Acum este confirmat oficial !
Ce ar face un om cu onoare ?  
Justiţia, atât cât este, este obligată să ia atitudine faţă de cel, care a împins, prin voinţă proprie, poporul într-o fundătură, aproape fără ieşire. În loc să fie garantul prosperităţii poporului român ! Ca şi în cazul şmecheriei cu legea electorală nepromulgată, păstrând special legea veche pentru slavarea portocaliilor in extremis.
Aştept să văd şi să aud cum va descifra premierul Ponta noile mesaje ale FMI. În calitatea sa de prim pisic !  
Asist la baletul, plin de convulsii, al aleşilor neamului şi mă cutremur. Au ajuns să se ferească de propriul popor ! Vor să locuiască doar în lagărul de cinci stele ! Să nu fie deranjaţi în sfânta lor nesimţire. Parlamentarul Attila declară că vrea să stea în lagăr pentru a putea socializa cu ai săi colegi. Dar, nu e mai bine să socializeze cu alegătorii ?
Iar pe fondul unor asemenea întâmplări incredibile, cine credeţi că face atac cerebral ? Cătălin Ştriblea, unul dintre cei mai de bun simţ jurnalişti din media românească. Multă sănătate !
  *
Aflu, cu stupoare, ceva dat pe goarnă de CTP. Ar trebui să nu mă mai mire volutele maestrului prin meandrele concretului. Şi, totuşi …
Eminescu a fost ateu. Un ateu raţional !!!
Doi termeni care, aproape, se exclud.
Nu trageţi, tovarăşi ! Sper să am dreptul la propriul punct de vedere.
Orice om raţional şi bine informat ştie, de mai bine de câteva decenii, că nu am provenit din “zupa primordială”. Fapt pe care-l intuiau perfect oamenii cavernelor, anticii, medievalii şi modernii. Mai şcoliţi. Din actualul program Homo sapiens. 
Discuţia e, desigur, mult mai amplă cu sensuri absconse, pidosnice şi fără ieşire. Nici nu doresc să dezvolt subiectul, deoarece şi aşa neuronul îmi este tulburat.
Cobori, lateral dreapta, Luceafăr ...
 
Ultima oră !
 
Curtea Constituţională a hotărât. Sfârşitul lumii, din decembrie trecut, este neconstituţional ! A fost invalidat. Procedurile se vor relua la o dată nedefinită.
Preşedintele Zegrean a suferit un grav accident !
Între timp, a fost anunţat cod roşu planetar la trecerea asteroidului 4.567.893.201.313. Apocalipticii lucrează, nu se lasă !?! Poate mai dă colţul cineva.
Nu voi reveni cu amănunte.

Toate bune ?
 
,
 
Pe data viitoare !

Sergiu Gãbureac

joi, 10 ianuarie 2013

ANIVERSARE PUB 2012





PUB 2012
 
Piaţa Universităţii Bucureşti 2012 a fost un amestec de indivizi cu tot felul de speranţe, gânduri şi scopuri. Întocmai ca la Revoluţia din Decembrie 1989. Sau la ediţia I a Pieţei. Când, poporul român a ratat drumul spre Democraţie !
Duminica Orbului nu a fost de bun augur. De atunci, nu-l mai găsim. Mimăm democraţia. De la clasa politică până la instituţiile statului. 
S-au implicat mii de nevrotici, ciumpalaci, inepţi, viermi, mahalagii agresivi … Nu doar în Bucureşti. În numai puţin de 60 de pieţe din ţară şi peste hotare !
Cei mai mulţi cu credinţa în mai bine, revoltaţi de comportamentul decidenţilor băsescieni. Tot mai arogant şi dispreţuitor. Revoltaţi de corupţia generalizată şi disoluţia statului român. Scânteia s-a produs prin demiterea, în direct, a unui specialist în domeniu medical de către un politruc. Aflat, temporar, la Cotroceni.
Protestele, au luat în vizor, încă din acea seară de 13 ianuarie, ţinta reală. Politrucul. Un individ profund imoral şi lipsit de scrupule. Demisul.
Nu a fost o mişcare organizată, deşi au existat grupuri distincte. Fiecare cu opiniile sale. Nu au lipsit diversiunile, manipulările, intimidările. Represaliile sălbatice ale forţelor de ordine a dus la structurarea un nucleu dur, în jurul căruia au gravitat, temporar, alţi şi alţi protestatari.  
S-a încercat propulsarea unor lideri ai Pieţei. Mediatizaţi, intens, pe la diverse televiziuni. Fără succes. Piaţa nu i-a asimilat. S-a vrut ca protestul să fie al protestatarilor, fără culoare partinică, revoluţionară, sindicală, religioasă, etnică ...
Am auzit, luni întregi, nemulţumirile exprimate de miile de oameni, care s-au perindat prin Piaţa Universităţii. Deseori, parcă erau ţipuriturile maramureşenilor, din care izbucneau ura, neliniştile, durerile, spaimele şi bucuriile protestatarilor.
Unele au creat un accentuat disconfort la nivelul multor conştiinţe, dar cu realitatea nu te joci ! În Piaţa Universităţii s-au scris adevărate pagini de istorie.
Revăd, cu ochii minţii, zeci de scene: de speranţă, de calm, de bucurie, de revoltă, de curaj demenţial, de indignare, de frică, de lehamite, de fericire ...
Protestatarii, în general, nu s-au lăsat seduşi nici de mass media, nici de promisiunile politicianiste ale unora sau altora. Multe figuri, mai mult sau mai puţin carismatice, au adulmecat Piaţa. Nu li s-a oferit nici un os !
Marş, afară, javră ordinară ! Fără nici un compromis.
Înclinarea către USL a majorităţii celor care au votat s-a făcut în mod natural, în momentul în care s-a dovedit singura soluţie viabilă pentru rezolvarea doleanţelor.
Greu de digerat !
USL, o alianţă ciudată între dreapta şi stânga românească, împotriva unui partid struţo-cămilă. Seara de stânga, dimineaţa de dreapta ! În funcţie de interesele liderului. O gaşcă dornică de putere şi îmbogăţire. Chiar cu preţul trădării ! 
Mulţi au înţeles de ce a apărut o astfel de uniune vremelnică. Au intuit pericolul reprezentat de portocalii şi sateliţii lor. Alţii, nu.
Până la urmă, europenii şi Unchiul Sam se pare că au înţeles.
Marele merit al Pieţei Universităţii Bucureşti 2012 este acela de a fi adus clasa politică pe o nouă linie de START. Clasa politică românească are acum o şansă. O ultimă şansă ! Să vedem cum o gestionează.
Se impune mai mult ca oricând un an o solidaritate românească. Mai ales că manipulările bat, non stop, din toate direcţiile ! Est-Vest şi intern.
Cele 333 de zile de protest, mai mult sau mai puţin ignorate, rămân o şcoală pentru toţi românii. Am învăţat, cu toţii, că protestele nu trebuie să fie neapărat violente. Că nu, întotdeauna, numărul participanţilor contează, ci credibilitatea mesajului şi tenacitatea cu care este prezentat.
De acum, va fi mult mai uşoară exprimarea nemulţumirilor, când aleşii şi decidenţii nu-şi respectă promisiunile.
Am mai făcut un pas mic spre Democraţie !
 
Sergiu-Marian Găbureac
nevrotic din Piaţa Universităţii
gsm_as@yahoo.com
 
Ultima oră !

Duminică, 13 ianuarie 2013, de la ora 11,
la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti (Palatul Şuţu),
are loc marcarea unui an de la declanşarea protestelor
în Piaţa Universităţii Bucureşti.
Cu acest prilej va fi lansată cartea
Fenomenul Piaţa Universităţii 2012
de profesor Alexandrina CHIŢU.

vineri, 4 ianuarie 2013

NICI MAYAŞII NU MAI SUNT CE-AU FOST !






NICI MAYAŞII NU MAI SUNT CE-AU FOST !
 
Au fost Sărbători pe cinste ! Cu trei superconcerte: Tudor Gheorghe, Viena, Phöenix. Nicu Covaci nu se dezminte ! 
Am văzut la ştirişti, cu reluări la nesfârşit, cum exersa Demisul părăsirea Cotroceniului cu elicopterul. Pe undeva prin munţii patriei, pe banii contribuabilului român !?!
Sau concediul e pe sponsorizare de la ... Eba ?
Am stat la taifas cu prietenii.
În jurul mesei, la telefon, pe facebook, mail …
- Toate bune ? - Toate bune ! - La Mulţi Ani !  - Cu sănătate !
Cel mai mult au suferit, de sărbători, televiziunile. În special cele de ştiri. Nu tu crime sadice, nu violuri de senzaţie, nu coduri galbene, portocalii, roşii, nu accidente îngrozitoare, cu zeci de victime… Doar ceva găinării, mărunte ca orice găinărie, printre care şi cea de la restaurantul Palatul RSR (sic!) vandalizat de plătitorii Revelionului.
Cu adevărat de neuitat ! Invazia bucătăriei e antologică  !
Bietele noastre televiziuni dâmboviţene s-au prostituat cât au putut. În goană după rating. Cu o vădită lipsă de imaginaţie şi profesionalism. De la al 5.733-lea sfârşit al lumii (mayaşii, mici copii !), până la nemaipomenitele revelioane pe stradă ! Cu gunoaiele aferente !
Nici anul ăsta nu s-a transmis în direct de la Roman !
La atâta veselie generală, printre focuri de artificii şi tiribombe, a trecut aproape neobservată intensa activitate statală a partenerului nostru strategic din noaptea noului an. Marele Licurici a trăit clipe de coşmar. Raţiunea a învins. Peste baltă, la unchiul Sam, s-a majorat nivelul de impozitare asupra gospodăriilor cu venituri mai mari de 450.000 de dolari pe an. Peste Dunăre, la bulgari, preţurile la gaze scad cu aproape 10%, iar energia termică se ieftineşte cu până la 7% !
La noi, veselie continuă ! Transpare o dorinţă tot mai aprigă de rupere a alianţei ajunsă la putere. Prin voinţa electoratului. Se vede de la o poştă, că sunt forţe oculte ce nu doresc stabilitatea naţiunii. Realizatorii de emisiuni, cioclii de serviciu, bagă tot felul de strâmbe. Doar, doar or avea un breaking news de senzaţie !
Ne aflăm în plin Kafka. Becalianul a devenit mama Omida de Băneasa ! Până şi bătrânul marinar, tot mai jigărit, pare resemnat. Îşi doreşte, pişicher, realizarea programului de guvernare ! Se face că nu ştie că e un program pe patru ani. Când el va fi o tristă amintire. Se bazează pe proverbiala nerăbdare a boborului, care vrea rezultate instant. Ceea ce este, practic, imposibil. La cât a distrus PDL-ul, e greu de refăcut într-un an.
Acum, face opoziţie constructivă ?! Cu cerebralii udemerişti ! Udreniana visează cai verzi pe pereţi şi îşi apără, cu înverşunare, frunza ! Cea de un milion de euro. Pe sor-sa, identică, dar de 4 euro n-o bagă în seamă !
Aleşii, intraţi pe toate uşile şi portiţele, se pregătesc de noi confruntări democratice ! În aceeaşi anvelopă salarială !?!
Între timp, pleacă, spre alte zări, cei care ne-au umplut sufletele de bucurie de-a lungul anilor. După dealuri nu se întrevede nimic bun. Constat că scena se umple, tot mai mult, cu vedete nonvalori. Am ajuns să nu putem dormi dacă nu ştim ce a mâncat cutare loază, cu ce s-a îmbrăcat alt cutare ...
Vulgaritatea a cuprins întreaga societate românească. Mahalagismul este prezent în orice talkshow.
Nu eşti trendy dacă nu eşti cârcotaş ! CTP-ul ocupă, detaşat, locul I. "Nu trage, dom’ Semaca !"
Se simte, mai mult ca oricând, nevoia unei solidarităţi a neamului românesc. Pentru a opri tăvălugul nimicitor, pe care televiziunile mioritice îl prezintă cu o satisfacţie nedisimulată. Mai vine şi crivăţul FMI !
Tăvălug, care trece peste o Europă aflată în mare impas.
 
N.B. Sunt zile când eşti porumbel şi zile când eşti monument !
 
Toate bune ?