marți, 30 octombrie 2012

PARIS RELOADED (II)



File de jurnal paranormal


PARIS RELOADED (II)

La Défence


Data trecută, abia i-am dat atenţie. Şi nu numai pentru că timpul ne presa. Mi se părea timp pierdut să vezi construcţii noi, ce arătau ca o pădure de beton, oţel şi sticlă. Din avion.
La fel ca la Londra. Între timp, am văzut şi noul centru economico-financiar din Bruxelles.









În ciuda dimensiunilor, cartierul bruxellez nu poate fi comparat cu cel parizian.
La Paris, arhitecţii şi constructorii s-au întrecut pe ei înşişi în imaginaţie şi diversitate.
Au reuşit să facă din zonă un adevărat obiectiv turistic, în care poţi, liniştit, să te plimbi câteva ore bune. L-am văzut seara, când începeau luminile să se aprindă.


Încet-încet, totul prindea alte contururi, devenind o poveste în sine.





Câteva creaţii de secol XIX şi XX, bine plasate,
sporesc farmecul acestui adevărat oraş al viitorului.


Revenim în vechiul oraş. De la Arcul de Triumf, sursă de inspiraţie pentru ai noştri, ne simţim în toate drepturile de cetăţeni europeni pe Champ Elysée. Intrăm în magazine cu preţuri de care auzisem din guriţa vedetelor noastre de Dorobanţi şi alte figuri ale politichiei româneşti. Ce-i să-i faci, dacă telecomanda nu poate evita astfel de emisiuni !?!

Mi-am permis să încerc un faimos parfum, al cărui bărbătesc miros a dispărut până să ajung la hotel ! Certat crâncen de cea mică, că nu am folosit paleta destinată pentru probă. Bine că nu m-au văzut prietenii !


Luna, rubensiană şi curioasă, mă urmărea pas cu pas. La concurenţă cu luminile bulevardului. Îl salut, din nou, pe Charles de Gaulle, erou al celui de-al doilea război mondial. Cel care, plin de bun simţ, a demisionat imediat, când francezii şi-au manifestat nemulţumirile prin 1968 ! Altă educaţie ! Şi ce CV avea generalul ?!?

Parcă şi noi avem un rege cu merite postbelice, recunoscute în plan modial !?...


Repet salutul către sir Churchill (cel cu Yalta), după ce trecem printre cele două palate (Le Petit şi Le Grand), închiriate, în acea seară, pentru ceva recepţii de toamnă.
Fracuri, rochii de seară, râsete ... fără stridenţele şi ostentaţia de pe malurile dâmboviţene.

 


O luăm pe Cheiul Senei, cu ochii pe Turnul Eiffel, ce arunca ocheade miilor de turişti şi indigeni în drum spre casele lor.
Podul Alexandre III ne farmecă cu imaginaţia proiectantului şi luminile ce-l scaldă.


Căpitanul Nemo patrulează cu toate proiectoarele aprinse, şi în diverse variante de ships, mărind misterul nopţii, ce ne învăluia tot mai mult.
Să tot stai şi să priveşti farmecul luminilor pariziene !


Simţi că-ţi vine să zbori !
După ce dăm colţul şi intrăm pe bulevardul de întâmpinare apare monstruozitatea inginerului Eiffel şi a prietenului său, românul Pănculescu, alt inginer, nicăieri pomenit prin ghidurile autohtone, care a găsit, de fapt, soluţia tehnică a împreunării segmentelor de fontă, turnate la Reşiţa.
Construcţie, pe care parizienii chiar au vrut să o demoleze după închiderea
Expoziţiei Universale din 1889 !



Pupilele se tot măresc şi irisul se micşorează pe măsură ce ne apropiem.
Nu mai puţin de 50 de tone de vopseluri sunt necesare, la fiecare şapte ani,
pentru protecţia celei mai înalte structuri pariziene.


Ajungem pe esplanada cu faimoasa fântână Trocadero, din faţa Palatului Chaillot, cu cinci minute înainte de împlinirea orei.
Perechi, de diferite etnii şi gabarite, dansau tangou clasic, spărgându-se în figuri şi concentrări de parcă prezentau moda pe nu ştiu ce catwalk celebru !
Din cauza lor pierd primele momente ale spectacolului nocturn de lumină.


Oferit de primarul Parisului din oră în oră. Primăria lor nu e în crize !
Turnul ia foc şi mii de licăre îl înfăşoară de jos până la laserul din vârf. Strigăte, exclamaţii, oftaturi, rumoare şi, brusc, totul revine la normal. Un ocean de lumină !
Cineva, care ne-a furnizat energie toată ziua, ne-aduce aminte că trebuie alimentat.
Fast-foodul este refuzat în contul promisiunii cinei din Plaçe Pigalle.
Cum să nu devii obez la Paris ? Când mănânci la ore târzii !?! Francezii au vinuri bune !
Nu numai amicul dr Puşcă, cu negru de Vrancea !

sâmbătă, 27 octombrie 2012

BIBLIOTECARUL ca BLESTEM





N.B. Tableta poate crea un accentuat disconfort la nivelul conştiinţei.
 
BIBLIOTECARUL ca BLESTEM
 
Am avut parte de un weekend plin de surprize. Conferinţa Naţională a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ed. a 23-a) m-a determinat să iau drumul spre locaţia ţinerii reuşitului eveniment. Organizat impecabil.
Am  verificat, pe viu, cum a nimerit orbul Brăila. Ştia braille !
Un serviciu de bibliotecă ce funcţionează, de mai bine de un deceniu, la Biblioteca Metropolitană Bucureşti. Înfiinţat pentru cei mai bine de 8.000 de potenţiali utilizatori existenţi pe malurile Dâmboviţei. Cu concursul altui neliniştit Sergiu. Ruba.
Personal, sunt convins că trăiesc mult mai mulţi ţugulani cu probleme severe de “vedere” pe malurile Senei bucureştene !
Despre existenţa bibliotecarilor publici se vorbeşte relativ rar. În România. Ca şi despre rezultatele şi realizările lor în domeniul cercetării, istoriei şi culturii româneşti. Deloc puţine. Chiar mă aşteptam, la această conferinţă, la o expoziţie cu lucrările realizate de bibliotecarii României. Măcar cu cei în viaţă.
O poate face Biblioteca Naţională.
Interesant ! RATB-ul, pe fază, a schimbat denumirea staţiei din dreptul impunătoarei construcţii în Staţia Biblioteca Naţională a României. Erau suficiente  primele două cuvinte. Nu ştiu cine-i nebunul, care să-şi facă biblioteca naţională în altă ţară ?!
Cu o asemena expoziţie ar vedea şi autorităţile, naţionale şi locale, că bibliotecarii români, contemporani cu ei, sunt demni urmaşi lui Demetrios din Phalera, Euclid, Ptolomeu, Eratosthene, Plotinus, Arhimede, Galen, Strabon, Herodot, Teocritus, Philo sau Eminescu, Hasdeu, Ion Bianu, G.T. Kirileanu, George Călinescu, Lucian Blaga, Gh. Popescu …
La Brăila, printre multele proiecte derulate, unele cu un efort fizic de apreciat, am constatat urmările efectele unui îndemn, făcut cu ani în urmă, în presa biblioteconomică. Reluat pe la diversele întâlniri cu caracter biblioteconomic sau laic. Referitor la dezvoltarea secţiilor de memoria comunitară locală.
Ceea ce afirmam atunci constituie, încă un vis, din păcate, în multe biblioteci publice din România. Mă refer, în primul rând, la bibliotecile publice de rang judeţean.
Tăierea brutală a rădăcinilor, cu ordin de la comisarii Moscovei, prin trecerea sub tăcere a istoriei moderne, a făcut ca generaţii întregi să nu cunoască realitatea societăţii burghezo-moşiereşti, ea fiind percepută ca răul cel mai mare care a existat pe întinsul României.
Realitatea arată că s-au păstrat extreme de puţine dovezi vizuale ale acelor timpuri. Dacă pentru Bucureşti şi alte câteva comune urbane s-au mai recuperat ceva imagini (filme, fotografii, illustrate şi alte documente iconografice) pentru marea majoritate a oraşelor şi comunelor rurale ale României, astfel de documente sunt rare.
Un adevărat serviciu au făcut ţării editorii de cărţi poştale ilustrate. Fără să conştientizeze prea mult, cu mici excepţii, la vremea respectivă, calitatea de cronicari ai timpului lor. Interesul era pur comercial, profitul. Ei s-au adaptat târziu, după 1894,  unei mode occidentale lansate după apariţia primei illustrate la 1869 la Viena. Şi aici sunt controverse.
cert este că în epoca de aur a cartofiliei (1890-1918) existau peste 8.000.000 (opt milioane) de colecţionari de illustrate.
Despre vremurile moderne găsim multe cuvinte, în lucrări istorice, geografice ş.a.m.d., mai mult subiective decât obiective, unele fiind de mare rigurozitate ştiinţifică. Însă cu imaginea, care face cât zece mii de cuvinte, nu mai încape loc de tăgadă. Ca şi cu documentul de cancelarie oficial. Nu mai merge cu - Stai, să vezi …
Cu atât mai mult, activitatea editorilor de illustrate de odinioară, foarte mulţi librari, este demnă de respectul nostru. După Revoluţia est-europeană din 1989, dorinţa de refacere a rădăcinilor a explodat. Mai ales că unii răuvoitori occidentali ne repetau obsedant că nu facem parte din Europa. Trebuie să recunoaştem, măcar în parte, aveau oarece dreptate ! În fapt, tot conducătorii lor ne excomunicaseră în zona unui program experimental ce a durat aproape 70 de ani.
În loc de 50 de ani, cât fusese înţelegerea ! Şi azi nerespectată.
Singurele documente vizuale, pentru multe localităţi, mutilate de kirovurile vremurilor noi, se dovedesc a fi vederile emise în acei ani (1894-1938).
A început şi la noi a activitate evervescentă a colecţionării lor, coordonată, din 1996, de Comisia de Cartofilie a Federaţiei Filatelice Române. În 1994, anivesasem Centenarul primei cărţi poştale illustrate româneşti. Atunci s-au organizat ample manifestări la Piatra-Neamţ (prima Expoziţie Naţională de Cartofilie la Piatra-Neamţ, simpozion, târg…). Mai târziu a- constituit Carto-Clubul Român cu activităţi demne de reţinut. Tot felul de iniţiative private au făcut ca aceste păsări călătoare prin toate colţurile lumii să se reîntoarcă pe plaiurile natale şi să fie prezentate publicului larg. Uneori cu costuri greu de înţeles ! 
Albumul Brăila în cărţi poştale illustrate scos de Biblioteca Publică Judeţeană PANAIT ISTRATI Brăila, în colaborare cu Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Brăila, în condiţii grafice demne de Europa, la Editura PROILAVIA (2011), a fost realmente o surpriză pentru mine. Lucrarea este rodul activităţii colegilor Ştefania Botez, Ion Volcu şi a colaboratorilor, printre care şi colecţionarii locali Iulian Panait, Marian Gheorghe, Nelu Ivan, C-tin Rădulescu ...
Mai mult, aflu că instituţia a investit sume importante în achiziţia de illustrate topografice Brăila, îmbogăţindu-şi substanţial fondul de documente al secţiei Memorie Comunitară. Lucru rar întâlnit, prin România, o astfel de politică de achiziţii ţinând de inteligenţa managerului instituţiei şi a autorităţilor locale, conştiente de valoarea documentară a unor asemenea piese.
Dacă achiziţia lor s-ar fi făcut imediat după 1989, costurile ar fi fost mult mai mici Acum o piesă clasică sau post clasică ajunge la sume de zeci de ori mai mari. Asta e !
Ţin minte, pe vremea documentării pentru cele două albume similare, dedicate oraşelor Bârlad şi Piatra-Neamţ, am găsit, la Biblioteca Academiei şi Biblioteca Naţională a României, colecţii extreme de subţiri. Noroc cu prietenii cartofili, putând astfel realiza lucrări ce conţin toate imaginile cunoscute la data editării.
Albumul de Brăila, prin modul original de concepere şi paginare, te face să te simţi mândru că eşti trăitor pe plaiuri româneşti, că ai avut străbunici, bunici şi părinţi cu asemenea realizări. Multe trecute cu vederea şi în zielele noastre.
Da, acum o sută de ani, eram pe deplin europeni !
O dovedesc imaginile şi nu poveştile unuia sau altuia. Academician sau om de rând.
Îndrăznesc să afirm că dacă nu era tăvălugul experimentului, numit comunism, am fi ţinut cu brio ritmul evoluţiei europene.
Acum, Brăila, ca tot mai multe alte localităţi româneşti (vezi http://www.federatia-filatelica.ro, secţiunea Bibliografie cartofilă - in Attach), are o bogată istorie în imagini a timpurilor moderne şi contemporane, alcătuită din illustrate, fotografii, alte documente vizuale. La dispoziţia tuturor cârcotaşilor aborigeni sau alogeni.
Reconstituirea vizuală a trecutului localităţii este datoria fiecărei biblioteci publice, este “un blestem” pentru bibliotecarul public din România.
Aşa a fost din zorii actualei civilizaţii, când bibliotecarului i-a revenit, din startul programului, misiunea civilizatorie de stocare şi conservare a memoriei omenirii, precum şi de diseminare a informaţiilor necesare membrilor comunităţii.
Unii au făcut-o mai bine, fiind bibliotecari, alţii mai puţin bine, fiind percepţuţi doar ca mânuitori de carte şi alte documente ! Funcţie şi de interesul autorităţilor naţionale şi locale (rege, împărat, preşedinte, guvernator, ministru, prefect, primar, director …) pentru civilizarea comunităţii.
Am auzit, la viaţa mea, pre multe oficialităţi şi catindaţi, cu prilejul campaniilor electorale sau pe la sărbăutori biblio, că vor avea grijă de ţară, localitate, de biblioteca cea de toate zilele, ca de ochii din cap !...  Cum au făcut-o, se vede !
Prin unele judeţe am reintrat, cât de cât, în Europa, şi cu ajutor de la Unchiul Sam, prin altele tot la bodega cu berea şi cârnatul se vor câştiga alegerile !… Fără bibliotecă publică, deşi e lege.
E greu, cu civilizaţia !
Felicitări bibliotecarilor brăileni ! Într-un  oraş, care arată din ce în ce mai bine ! Care va avea, în curând, o bibliotecă publică, mă refer la spaţii, pe măsură !
Este a zecea, dacă nu mă-nşel, bibliotecă publică construită în ultimii o sută de ani. În România. Puţin, extrem de puţin !
Viitorul aparţine bibliotecilor în schimbare !
A fost sloganul actualei conferinţe. Pentru a se schimba, condiţia primordială este un program guvernamental de construire de biblioteci. Mai ales în comunele rurale. Tipizate. Fără un spaţiu ultramodern, dotat cu tehnologii de vîrf, nu putem vorbi de o schimbare esenţială în domeniul civilizării şi informării membrilor unei comunităţi.
 
INFO … pe scut … sub scut…

AVERTIZARE METEO
 
Pentru a evita cu orice preţ subiectele, care interesează cel mai mult pe români: relansarea economiei, reducerea şomajului, eliminarea corupţilor, curăţarea partidelor de javrele politicianiste, alegerile parlamentare etc., mass media se agaţă de tot felul de ştiri care să bage lumea în sperieţi. Şi asta, de ani buni. Fapte, am zice banale (deşi ...), care se întâmplă peste tot în lume (violuri, găinării, crime, accidente de tot felul, incendii, căsătorii-divorţuri …) sunt isterizate, la cote de infarct, pe plaiurile mioritice.
 Ceea ce face acum România Liberă, altădată un cotidian serios, şi nu numai acest vehicul de presă, colportor de ştiri, dovedeşte calitatea joasă a actualilor ziarişti. Ne sperie cu VIN NINSORILE, aşa cum ne tot torpilau, prin luna lui cuptor, cu interminabila caniculă.
Dragii mei, pe 26 octombrie, de mii de ani pe centura 30-600 lat. nordică, Sf. Dumitru (agent meteo sub acoperire) închide cerurile, cum, plastic, se exprima moş Dumitrache (86 ani), unul dintre epitropii tatei. Asta însemna, trecerea la căciulă, bocanci şi alte cojoace de-ale Dochiei, până la 23 aprilie, când Sf. Gheorghe (alt agent) deschidea aceleaşi ceruri. Nu e nici încăzire globală, nici altceva, doar o ciclicitate, pe care de-abia de o sută şi ceva de ani o monitorizăm prin servicii specializate. Dacă n-am face din buletinul meteo show, cu sâni şi picoare lungi, informaţiile ar fi difuzate de specialişti autentici. Astfel, nu am mai fi alertaţi cu tot felul de tâmpenii spuse pe un ton de ţunami.
Greu, tot mai greu, cu analfabetele tv şcolite subţire, subţire de tot !   
Vă sfătuiesc să trăiţi la maximum frumoasele zile de toamnă-iarnă-primăvară ce vor urma. Chiar dacă plouă, ninge, ninge, plouă. Şi astfel de fenomene meteo au frumuseţea lor !
   
Derby, derby, derby
 
                                                                 
 
Văd că se anunţă un meci tare ! Spectacol garantat: PDLFC PNŢCD (Aripa Cirobea). Echipa PDL m-a dat pe spate ! Nu mai e niciun controversat pe liste ! Bravo, Monica ! Schimbă-ţi ochelariii, fato ! Sau n-ai auzit de Anastase, Udrea, Boureanu, Videanu, Preda, Ungureanu, Neamţu, Olteanu şi atâtea, atâtea hahalere portocalii&Co, care au dus ţara de râpâ ? Pronostic:   ARDe-i-ar focul urnelor !
 
TEATRUL TINERETULUI
 
Situaţia teatrului din Piatra-Neamţ e tristă. Nu vreau să fiu maliţios. Pe timpul PCR-ului, teatrul a avut cele mai mari succesuri ! Pi buni ! În Cultură şi la nivelul autorităţilor locale existau oameni de calitate. Acum doar jigodii. Ce vroiaţi să facă portocalii de tip Pinalty, Onisei şi curcubitaceele lui plagiatoare. Mai mult sau mai puţin sub acoperire ! Ştiu bine ce spun.
Acum e greu de îndreptat lucrurile. Să vedem după alegeri ! Se poate organiza chiar un simpozion naţional JOGODIILE CONTEMPORANE DIN CULTURA ROMÂNEASCĂ ! Sau cum le spune Gabriel Liiceanu LICHELE. Se bagă Institutul Cultural Român la organizare ? La Piatra-Neamţ.
 
INTERPRETARE
Dintre multiplele interpretări date Coloanei Infinitului, cea mai plauzibilă, pentru mine, pare acea privind reprezentarea evoluţiei poporului român. Deşi cam prozaică, accept demonstraţia. Bref ! Cum ne era nouă, urmaşii dacilor (!?!), cât de cât bine... veneau unii şi ne strângeau de ... gât ! Bir, haraci, rapt de teritorii, vasalitate, ocupaţie, tezaure în custodie (pe vecie), maziliri şi câte alte dure realităţi de care e plină istoria noastră ! Umblam, apoi, cu căciula în mână, pe la alţii şi, prin tot felul de turnătorii şi înţelegeri păguboase, scăpam de răi.
Nu ne reveneam bine şi iar ne strângeau alţii de ... gât !
Nu sunt prea sigur în ce fază ne aflăm !
Văd că vin, noii comisari, cu altă versiune !?!
 
FINAL ?!?
 

 
O mică parte din trăitorii pe spinarea românilor de toate etniile ! EUROPA avem o problemă cu javrele ! Cum o rezolvăm ?
De asta s-a ieşit în Piaţa Universităţii.
Pentru O ROMÂNIE EUROPEANĂ !
Şi alte 8,5 milioane de NIMENI la referendum

marți, 16 octombrie 2012

PARIS RELOADED




PARIS RELOADED (I)

Un alt început

Nu seamănă o excursie cu alta. Mai ales când revezi Parisul.
Paranormalul m-a luat în primire cu o seară înaintea plecării. Pe la 17,30. Când, tocmai,  vroiam să intru în cadă, mă sună de la agenţie. Sunt probleme cu hotelul. Îl rezervasem cu cinci luni înainte, îl plătisem cu trei, aveam voucher-ul în mână şi totuşi: Il y a un problème !
Ardeleanca intră în vrie.



- Sunteţi de acord cu schimbarea hotelului ? sună, timid, vocea. Cu hotelul, da, mai ales că referinţele, oferite de dl Google, nu erau prea bune. Cum cunoaştem, cât de cât, zona nu mi-am făcut griji. Nu doream, însă, schimbarea ei. Am fost în locuri mult mai dure ! În plus, nepoata, mijlocie-mare, ştia de luni de zile că vom sta în boemul Montmartre. Nu puteam accepta un hotel în cealaltă parte a oraşului, cum mi se susura la telefon.
Ajung rapid la agenţie. Pe drum, mă gândesc ce s-ar fi întâmplat cu un turist francez într-o asemenea situaţie ! În Bucureştiul nostru iubit. Era ştire ?
Intervenea ambasada, M.A.E. prezenta scuze, U.E. se autosesiza, S.U.A. făcea cu degetul, marţienii ... Dar aşa !...
Mesajele curg. Apare o propunere. La cca 500 de metri faţă de vechea locaţie. Consult Google şi accept. Se trimite mesajul.
După ceva minute vine răspunsul. Sec: - C’est, déjà, trop tard ! C’est ocuppé !
Alte căutări şi, după clipe tensionate, mi se recomandă lanţul Timhotel, hotelul din ... Place Pigalle !

Numele: Saint Georges. Vă amintiţi ? În iulie, la Napoli, am stat la San Giorgio !
Nu mai intru pe internet. Dau, imediat, O.K. !
Emoţii mari, mai ales la şefa agenţiei Sol Turism, al cărei client fidel sunt de ani buni. Paradox. Eu sunt cel care o liniştesc sau cel puţin cred că fac asta.
Vine, prin imprimantă, noul voucher.

Zbor spre Iancului ! Cada mă aştepta cu drag. Undeva deasupra Bucureştilor, refac, în miez de noapte, documentarul sejurului. Metehne de vechi bibliotecar !
Dimineaţa, o gardiană, la aero poarta Otopeniului, mă descalţă. Lucru total neobişnuit. Pentru mine. Cred că eram marcat vizibil de întâmplările serii, deşi eram spălat, tuns, şpreiat şi proaspăt ras ! Iar cureaua pusă în tăviţă ! Doar telefonul îl uitasem printr-un buzunar şi mă transforma în terorist. Potenţial. La checking, un bagaj avea cu 800 de grame mai mult. - Trebuie să-l refaceţi !, îmi comunică grav gura unei tipe suple. Le ştiu pe astea frumoase, cu buze subţiri ! Degeaba eram trei persoane cu două valize ! Cunosc procedura. M-am ars odată pentru că trolerul nu vroia să intre, sub nicio formă, din cauza picioarelor. În compartimentul standard, aflat la poarta de îmbarcare ! Unde mă aştepta, triumfător, aceeaşi silfidă domnişoară. - Aţi refăcut valiza ? Îi arăt, spăşit, plasa gălbioară. Exultă ! La revenire, colega ei de la Beauvais, mademoiselle Marie, doar mi-a zâmbit, deşi una din valize avea două kg în plus. Mi-a făcut, rapid, totalul bagajelor : 3.
- Bon voyage ! Altă civilizaţie ! Altă Marie !



Luăm calea aerului. Nu mai simt pământul patriei sub picioare. Constat asta, după dispariţia deselor zdruncinături cauzate de pistă. Îmi amintesc, instantaneu, cam pe unde sunt banii Dumneavoastră ! Luaţi conform unei palete largi de taxe şi impozite !
De ceva timp, un individ supraponderal se frământă lângă toaleta din faţă. E roşu la faţă şi la un moment dat îl aud: „- Hai, mă, hai că nu mai pot !” Vine consoarta, mai puţin durdulie. Dă neputincioasă din umeri. Ce să facă cu o cabinuţă pentru top modele !?! Noroc că stewardesele se dovedesc cooperante.
Se trag perdeluţele şi omul iese fericit, după câteva minute. Mi s-a părut că avionul trepida la paşii săi grăbiţi spre locul predestinat.



Până la pregătirea pentru aterizare, ceilalţi au bătut cărarea numai spre coada avionului, evitând privirile ghiduşe ale însoţitoarelor de bord. Nu degeaba, dacii avea privata prin fundul curţii ! Să aibă tot omul loc ! Unde să se poată învârti şi să admire peisajul !


La finalul zborului, cât o călătorie Bucureşti - Braşov cu interreggio autohton, când nu fură romii noştri cablurile, mult ocolitul Beauvais (nu înţeleg de ce), ne întâmpină răcoros. Superautocarul ne ia în braţe. Apuc să văd reţeaua de iluminat stradal, tip Brâncuşi, şi nişte poduri, ce traversau dulcea  autostradă. Poduri pline de copacei pe laterale sau garduri ţărăneşti pentru îmblânzirea betonului. De-ale francezilor !
Nici nu ştiu când ajungem la Porte Maillot de Paris. Refrişaţi. Pân’la hotel doi paşi. Cu metroul. Miez de zi al unui sfârşit de septembrie demenţial ! Pe aici a cam plouat toată vara.


Saint Georges ne zâmbeşte, larg, din gura metroului. Alături, La Folie Bergère ! Doarme. Nebunia începe la lăsatul serii. Pe întregul bulevard, tip rambla obişnuită de la Barcelona.
Frunze galbene se aştern în cale. Cazarea, duşul şi, la ora dinainte stabilită, cu doar 7 minute şi 33 de secunde peste, o luăm, tustrei, per pedes spre centrul Parisului aflat la picioarele noastre. La propriu.

Pe jos din Plaçe Pigale 




Notre Dame de Lorette ne aşteaptă tăcută şi sfioasă. O cochetă biserică din arondismentul 9. Aducem mulţumiri Managerului Suprem şi păşim pe mult căutatul bulevard Haussmann.
Personajul nu este unul oarecare. Datorită baronului, Georges-Eugène Haussmann, avem bucuria vizitării unui Paris radical remodelat. Din însărcinarea lui Napoleon al III-lea.
Viziune, care s-a dovedit fiabilă. Practic au fost reclădite 60% din clădirile Parisului aducându-l din plin ev mediu în modernitate.
A creat cele 12 bulevarde, raze ce pornesc de la Arcul de Triumf (Plaçe de l'Étoile), precum şi bijuteria arhitectonică a Operei Garnier. Altă minunăţie locală, cu impact planetar !
Prea puţini au intervenit, ulterior, în planul general croit în acele timpuri, autorităţile respectând cu sfinţenie standardele.
Vrei să-şi faci casă în plin Paris ? Nimeni nu are nimic împotrivă ! Numai că trebuie să găseşti loc şi, mai ales, să respecţi arhitectura exterioară de la mijlocul secolului al XIX-lea !
Simplu ! Fără nicio stridenţă. Vrei altfel ! Te duci în La Défence !
Există şi mici excepţii, dar mici de tot. Şi numai în interes public !


Amintesc că şi capitala României a fost beneficiara unor construcții bazate pe planurile pariziene ale lui Haussmann. Vezi Bulevardul Magheru. Şi pe la Cluj-Napoca. 
Flanăm prin faţa cabaretului Olympia (1899), unde acum ţine afişul Leonard Cohen.
Cine nu a evoluat aici, nu există !
Opera Garnier, o bijuterie în stil neo-baroc, cu un cadelabru de numai opt tone, pozat pe tavanul pictat de Jules-Eugène Lenepveu, atrage milioane de turişti.


Prinzi, aici, un bilet şi eşti un fericit o viaţă ! Ignorăm supermagazinul La Fayette şi intrăm în plin Acropole transferat, parţial, prin L'église Sainte-Marie-Madeleine în miezul Parisului.
Francezii, francezi, fac trimitere la templul antic, Maison Carrée, din Nimes. Normal !











Construit în stil neo-clasic, cu 52 de coloane corintene de câte 20 de metri, de jur împrejur, lăcaşul a fost sfinţit în 1842. Frontonul ne întâmpină cu Judecata de Apoi (Philippe Lemaire) iar pe impunătoarele uşi sunt reprezentate altoreliefuri în bronz cu scene din cele Zece Porunci. de fapt, 365 interdictive şi 248 permisive.




Le-a numărat rabi Simlai. 
Nu credeţi ? Luaţi programul din Biblie (Penthateul) şi le număraţi !
O luăm spre Plaçe Vendôme (1699). Denumire luată după hotelul omonim. Una dintre cele mai cele mai faimoase în lume şi considerată extrem de luxoasă.
Revoluţionarii Comunei din Paris au distrus coloana lui Napoleon, refăcută ulterior. Pastişă a celebrei columne romane. A lui Traian. Cea franţuzească reprezintă, normal, scene din campania napoleoniană din 1806, sculptate de Etienne Bergeret. Dacă vrei să vorbeşti de locaţia justiţiei franţuzeşti, spui simplu: Plaçe Vendôme !

 Prind o imagine paranormală !




Pătrundem în plin Dumas. Tatăl şi fiul. Jardin des Tuilleries, cea mai veche grădină franceză (1564). Model italian, refăcută pe la 1664, cu crescătorie de viermi de mătase şi seră de protocali, devenită, în zilele noastre, Musée de l'Orangerie (1920). Putem admira, printre cunoscute opere ale impresionismului şi post-impresionismului, de la Claude Monet, Paul Cezanne, Henri Matisse, Pierre-Auguste Renoir, Modigliani, Henri Rousseau, André Derain, Maurice Utrillo, Paul Gauguin, Alfred Sisley la Pablo Picasso. Iniţial, fosta seră a fost consacrată doar pentru expunerea celebrului ciclu Nymphéas (Nuferii), la dorinţa expresă a lui Claude Monet. O altă reproducere mi-a stat deasupra capului la Saint George.





La 1873, din Jardin des Tuilleries se înalţă primul balon cu om la bord. Nici nu bănui că pe-aici muşchetarii regelui Ludovic al XIV-lea îşi făceau mâna cu gărzile vicleanului cardinal Richelieu. Totul, desigur, pentru un scop nobil !?! Milady … eghileţii, Porthos, Aramis …
Plaçe de la Concorde de la capătul de est al bulevardului Champ Elysée pare, azi, mai mult decât paşnică după excesele terorii. Începute în 1789 şi terminată, un deceniu mai târziu, prin lovitura de stat dată de Napoleon.
Aproape că auzi vaierul celor peste o mie de ghilotinaţi la ordinul revoluţionarilor. Îmi amintesc de Danton până la Robespierre, incoruptibilul, care cerea ca virtutea sa fie instituită prin teroare.



La 15 decembrie 1799, prim-consulul Bonaparte, la prezentare noii constituţii, declara ritos: „Cetățeni, Revoluția s-a așezat la principiile pe care am început-o: ea s-a încheiat !” Libertate, Egalitate, Fraternitate ! Apoi, se autodeclară împărat ! Supertare !





Obelixul, adus de la Luxor (Egipt) în semn de omagiu pentru Champollion, cel care a făcut prima decodare a scrierii hieroglifice, străjuieşte, din 1836, liniştea zonei, unde susură elegantele fântâni, concepute de arhitectul Hittorff: Fontaine des Mers, cea dinspre Sena şi Fontaine des Fleuves. Acum, se instalau uriaşe corturi pentru nu ştiu ce întâlnire ! Nu, nu pentru nunta prezidentului, ci pentru un târg  de joburi cu mii de oferte.






Piaţa asigură vederea circulară spre punctele esenţiale ale Parisului. Trecem Pont de la Concorde spre Assemblée Nationale (fost Palais Bourbon). Dintr-o parte, Jean-Baptiste Colbert, un adevărat mecena al artelor,.marele reformator fiscal, între 1665 şi 1683, din timpul Regelui Soare, priveşte calm spre opera-i capitală: Palatul Luvru, cel mai mare din Europa.






Domul Invalizilor, iniţial spital militar, în timpul lui Ludovic al XIV-lea. A doua construcţie ca înălţime după Turnul Eiffel. Pe lângă spital, putem trece în revistă istoria armatei franceze, prin miile de exponate găzduite de diverse muzee, din interiorul complexului de clădiri. Biserica păstrează la cca 3 metri faţă de pardoseală, cenuşa lui Napoleon în şapte sicrie, tip matrioşka, cel exterior fiind realizat din porfir finlandez roşu, cu o bază din granit verde. 




Napoleon Bonaparte, unul dintre cei mai mari ucigaşi ai Europei. Geniu militar, făuritor de istorie ! La concurenţă cu Hitler şi Stalin. Alţi făuritori !?!
Ca să vorbim de europeni !


Şi, totuşi, micului caporal i se iartă multe. personal am toată consideraţia numai pentru faptul că lua în expediţiile sale războinice, adevărate echipe de intelectuali, din toate domeniile cunoaşterii. Cu rolul de a înregistra, copia, conserva, proteja valorile civilizaţiilor demult apuse. Datorită luării în echipă a tânărului Champollion, mai ştim, câte ceva, despre misterioasa civilizaţie egipteană ! De aici, legătura cu oraşele-stat din Orientul Apropiat, apărute şi ele spontan, nu-i decât un pas ! Arheologii descoperă, an de an, de numai vreo două sute de ani, noi şi noi biblioteci de acum 3-4-5-6.000 de ani, cu milioane de informaţii, din care s-a tradus parte insignifiantă.
Ce aflăm, ne duce la concluzia biblică: Nimic nou sub soare !?!
Recenta descoperire, avionul antigravitaţional, vechi de cca 5.000 de ani, conservat prin peşterile Afganistanului, care face senzaţie printre ufologi şi fanii paleoastronauticii, confirmă
Şi câte altele, reluate periodic de zeci şi zeci de ani ! Aşa cum fac, unii, tam-tam cu microcipul găsit în craniul lui Napoleon ! Ceea ce, în condiţiile la care a ajuns ştiinţa, nu mai poate fi o ştire de senzaţie. Nici, măcar, o ştire ! Faţă de găina lui Cristoiu !
Se face, astfel legătura logică cu misterul dispariţiei sale, temporare, din iulie 1794. A lui Napoleon. La revenire, contemporanii  constată miracolul creşterii bruşte „a capabilităţilor lui militare”. Toată programarea se încheie la Waterloo, când puterile sale erau mult slăbite. Mirări găsim şi la Michelangelo, Leonardo da Vinci, Jules Verne, Edison, von Braunner doar pentru a da câteva exemple. Am o teorie a oamenilor civilizatori, trimişi periodic de Managerul General, dar nu-i cazul să o dezvolt aici.



Să nu uităm ! Napoleon cosmetizează vechiul cod al lui Hamurabi, valabil de la începutul actualului program Homo sapiens. Pe care toţi îl au căpătâi, în justiţiilor lor.
Unele, cu adevărat independente !
Trecem, din nou prin dreptul sediului Adunării Naţionale, intrarea cotidiană, încheind turul dimineţii, spre seară, la Musée d’Orsay.
Vizita este programată pentru altă zi.




Ne mulţumim cu arhitectura exterioară şi piaţeta cu variate sculpturi.
Mai vechi, mai …
Bonus ! Un spectacol de îndemânare pe role, precum şi activităţile unui neliniştit showman, uşor nebun (!), ce încântă mulţimea cu momentele sale trăsnite. Luăm bilete pentru RER. Mâine o luăm spre mica localitate Versailles, cu marele ei Palat. Cade seara şi noi trebuie să luăm prânzul de la ora ... 17 !

Versailles, revăzut şi adăugit 




Dintr-o, deloc regretabilă eroare, ajungem la Saint-Cyr. O dimineaţă cu aer de Întorsura Buzăului, unde mi se lipeau nările la -33o C. Prin mileniul trecut, când venise sorocul însurătorii. Saint-Cyr locul unei celebre şcoli militare creată de Napoleon, mutată aici în 1808. Dăm cu spatele două staţii şi o luăm pe dreapta, spre Versailles.
Observ că asiaticii nu s-au sculat !?! Nu erau prin vagoanele aglomerate. Cel cu care venisem, fusese gol-goluţ.
Eroare ! I-am găsit, instalaţi deja la cozile caselor de bilete ! Matinali, dotaţi şi disciplinaţi !
Intrăm şi urmăresc curios reacţiile Ioanei. Bineînţeles îmi dau importanţă, dându-i tot felul de informaţii afişate, de altfel, prin fiecare sală. O istorie în imagini, revăzută, pe care o simţi prin toţi porii. Fiind o generaţie de adevăraţi francofoni, cu mult Dumas în fişiere.



Château de Versailles. Aflat pe loc 30, în clasamentele Patrimoniului Mondial al Umanităţii. Şi când te gândeşti că totul a pornit de la o cabană de vânătoare a lui Louis XIII. Fiul său reface totul şi mută aici Curtea și Guvernul Franței în 1682. Toţi regii au contribuit la înfrumusețarea palatului, centrul puterii până la Revoluția Franceză. Ulterior, muzeu de istorie a Franței. Păşim cu aceeaşi emoţie prin apartamentele atâtor Ludovici, ce provin, pe linie directă, din civilizatorul Iisus !?!
O teorie extrem de interesantă, care credibilizează rostul casei regale europene şi nu ne miră de ce se bucură de mult respect în ţările civilizate.







 Sala Oglinzilor, restaurată, ne taie respiraţia. Văd că au schimbat hidoasele capodopere contemporane. Cu altele. La fel de contradictorii. Poate pentru a accentua rafinamentul şi frumuseţea celor vechi !



Grădinile muzicale relevă alte aspecte ale acelei lumi, în locaţii ascunse după ziduri de verdeaţă. Grădinarul André Le Nôtre a lăsat demni urmaşi. În urma furtunii devastatoare din decembrie 1999, grădina este refăcută după planurile iniţiale. După ce admirăm Fântâna lui Apollo, o luăm încet, dar sigur, spre Trianoane. Marele Trianon, locşor de nebunii cu Madam de Montespan. Erau madame şi pe timpului Regelui Soare ! Un mic palat placat cu marmură și porfir, cu vaste grădini. În 2006 se redeschide şi Petit Trianon cu grădini, ce dezvăluie intimitatea reginei Marie-Antoinette, soția lui Ludovic al XVI-lea. Departe de fastul de la Versailles.






Străbatem locuri unde s-au fixat, pentru decenii, istoria României şi a altor state. În noi repere, care rezistă. Încă.
Trenuleţul ne aşteaptă cuminte să ne ducă spre fântâna, pe care o admirasem mai devreme.
Muzica clasică şi razele de toamnă se revarsă cu generozitate în sufletele noastre, saturate de imagini de mult apuse.





Părăsim Palatul, mai mult cu spatele spre poarta de intrare / ieşire, în timp ce Majestatea sa regele-ghid, Louis XIV, ne arată ferm direcţia spre gară. Allez !





Binemerităm un prânz franţuzesc la Timhotel Saint Georges ! Ce baghete, ce brânzeturi !