Wikipedia

Rezultatele căutării

joi, 12 iulie 2012

TOT RĂUL SPRE BINE !

Atenţionare. Lectura textului poate crea un disconfort accentuat.

Tot răul spre bine !

Să recunoaştem. De nu era preşedintele-carnasier, cu prostiile sale fără număr, fără număr şi cu al său staf de partid plin de suflete blonde, inclusiv de sex masculin, prezenţa la urne ar fi fost, cu siguranţă, redusă şi votul (glonţul) nu ar fi avut efectul meritat.
Incitându-ne, periodic, prin apariţii de prim casnic, pe la tot felul de hypermarket-uri, cu sintagme rămase celebre în subconştientul naţiunii, ne-a determinat, cca 80% din alegătorii reali, să avem un comportament democratic. Să votăm. Chiar civilizat. La excepţii includ pe cei de la Curcani. Ca la orice curcan, care se respectă când vede roşu, li s-a urcat uşor sângele-n mărgele !
Imediat pe listă e, de departe, purtătoarea de Vuitton şi tocuri Claricci. Cu marea performanţă de a ceda Capitala. Practic fără luptă, cu toate că a avut fonduri cu nemiluita. Masochistul motan Dănilă şi-a luat pliciul ! Lipsa crasă de imaginaţie a condus, normal, la predarea tuturor foncţiilor. Spre disperarea marinarului-bişniţar cu resursele ţării şi spre bucuria buldogilor. Sigur se lasă cu congres. Îl vor arde şi pe boculean, deşi, la Napoca-Cluj s-a lăsat cu diverse cântări … Să fie o pedeapsă pentru locuitorii de la poalele Feleacului !?
Vom vedea !
Lista scurtă a “greilor” se încheie cu farsorul spay, MRU, care, în timp ce nava PDL era sabordată de marele ei comandant, lucra, împreună cu alt cirac, la platforma de dreapta.
Ceva de genul: - Răzvane, fă-te că lucrezi !
Desigur, pentru cei din Republica Vollapukă. S-ar putea, însă, că ăia să nu vrea ? Au şi ei demnitatea lor ! Nu acceptă orice experiment, mai ales, tip criză.
Uluitor !
Pentru prima oară, într-o localitate românească, s-a votat sută la sută. Noroc că domnul alegător, Gheorghe Toader, din Bădila (Argeş) nu s-a dus cu scuterul său în weekend la bulgari. Era dezastru. Ar fi fost bătut un alt record: singurul sat din România, Balcani, Europa, Terra ... unde nu s-ar fi prezentat nimeni la vot !
Recent, urbea cu un singur locuitor, Buford (SUA), a fost vândut cu 900.000 de dolari ! Acum orăşelul din Georgia are doi locuitori. Cetăţeni vietnamezi.
O bună afacere ! Urmează Bădila ?!? Nu cumpără prinţul Charles ?
Una peste alta, a fost, cred, cea mai ieftină campanie de după 2000. Bicicletele, spun gurile rele, au fost lăsate, la rece, pentru parlamentare comasate cu prezideţiale !? Atunci Roberta biciclista va face opturi prin comuna natală.
Cu atâtea coduri pe zi, umbrelele de ploaie au fost, la locale, manipulatoarele de bază, plus perechea de hârtii de valoare inscripţionate cu numărul 50.
Cu siguranţă, va fi puţin mai bine ! Măcar dpdv psihic.
Am demonstrat că se poate !
Marii anonimi, din Piaţa Universităţii şi alte 62 de pieţe, au fost confirmaţi de marele electorat.
În rest, analiştii pot îndruga verzi şi uscate.
Aştept finalizarea auditului la ministere, agenţii guvernamentale, consilii judeţene, primării ... şi mediatizarea rezultatelor.
Altfel, puternicii zilei o pot sfecli în doi timpi şi trei luni de zile.
Presiunea este uriaşă. Aşteptările imense.
Mass-media să-şi îndeplinească menirea, iar Justiţia să funcţioneze la capacitate maximă. Sunt cele două smurduri ce mai pot salva România.
Să nu vă închipuiţi că toţi USL-aşii sunt chei de biserică !
De săptămâna viitoare, cu ochii pe ei !
Guvernanţii să nu facă prostii prea mari, iar pe cele mici să le corecteze rapid. Să vorbească cât mai puţin ! Rezultatele să fie dovada. 
Vine o vară fierbinte, când nu e timp de concedii atât pentru aleşi, cât şi pentru guvernanţi. Fondurile europene aşteaptă de ani de zile.
Prezidentul părea că intrase în concediu perpetuu. Nu i-am auzit respiraţia la vizita de lucru a lui Kover Laszlo prin secuime şi nici reacţia la declaraţiile denigratoare faţă de România. Republica a III-a.
Mai nou se bagă în seamă dând lecţii de interpetare a textelor europene. Nu înţelege lucruri elementare. Că textele juridice româneşti trebuie adaptate la cele U.E. şi nu invers. Se amestecă, din nou, unde nu-i fierbe oala. Nu înţelege că nimeni nu-l mai doreşte ! Nici măcar pedeleii săi.  Dar el vrea, musai, scandal. Cum îi este năravul. Vrea în rândul întâi. La poze !
Ferească Dumnezeu de mai rău !

N.B. O sugestie pentru primarul Sorin Oprescu de la alegătorul GSM. A ars iară, pentru a nu ştiu câta oară, celebra moară a lui Assan (1853). Monument istoric. Aud că mulţi amuşină intens terenul pentru noi afaceri imobiliare.
Mi-amintesc una dintre directivele UE ce menţionează ca toate unităţile industriale să fie mutate în afara localităţilor. Avem în Bucureşti, încă multe zone, foste industriale, lăsate premeditat (!) în paragină. 
Tot au dispărut peste noapte, parcuri întregi, rezultat al complicităţilor dintre aleşii locali de tristă amintire şi diverşi dezvoltatori. De ce nu s-ar amenaja în locul lor spaţii verzi, iar dedesubt să fie parcări, magazine … Ar fi şi o reparaţie la gravele distrugeri din ultimii 20 de ani, prin reducerea drastică a fabricilor bio de oxygen la nivelul Capitalei. Nu mai amintesc de catastrofa la nivel naţional.
Din fericire, prin mediatizare şi implicare susţinută, candidatul Nicuşor Dan, a câştigat 23 de procese împotriva primăriilor din Bucureşti, salvând parcuri şi zone istorice. De oameni ca el avem nevoie. Dacă ar fi după mine din astfel de aspiranţi la postul de primar aş face corpul de consilieri pentru primarul ales.

La treabă, stimabililor !



Obama l-a sunat pe Băsescu şi-i cere să scrie poporului un mesaj de rămas bun. Băsescu întrebă:
- Dar, unde pleacă poporul român ?
GSM la 15.06.2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu