Wikipedia

Rezultatele căutării

miercuri, 27 iunie 2012

DEPENDENT DE ROMÂNIA !


Atenţionare ! Lectura textului poate crea un disconfort accentuat.

DEPENDENT DE ROMÂNIA !

Sunt obligat să recunosc acest lucru. Nici un serviciu, dintre cele speciale, nu mi-a impus să scriu aceste rânduri. O fac prin proprie voinţă.
……………………………………………………………………………………………………………
Am fost plecat câteva zile din ţară. Nu departe. La câteva sute de kilometri. Cel mult trei. Prima zi am dormit, aproape, nonstop. A doua zi, până spre seară. Am luat-o prin staţiune. Seamănă tot mai mult cu cele din Europa civilizată. Se construieşte masiv. Şi oamenii erau, tot mai mult, europeni ! Revenit în cameră, deschid televizorul. Era una dintre orele exacte. Ardeam să văd un telejurnal. Dau peste un post nemţesc. O plictiseală îngrozitoare. Ştiri scurte, fără nimic apocaliptic în ele. Trec la polonezi. Ăştia aveau ce aveau cu agricultura. Recoltau, arau, culegeau mere … Mai un castel … Politică, neam ! La ruşi, ceva cu armata, apoi Putin pe o balenieră preleva, cu ditamai harponul atomic, piele de balenă pentru cercetări ştiinţifice, spectacole cu artificii …
Măi să fie ! Simţeam un gol în stomac, ceva vâjâind prin cap. Unde-s ai noştri ? Dau peste bulgari ! Buletin meteo. Temperatura în nord, temperatura în sud, temperatura în vest, temperatura în est, cu ingredientele de rigoare: senin, vânt, nori ... Fără fâţe, fără fiţe …
În sfârşit TVR Int  ! Jurnalul era de ieri, dar numai conta. Linişte, multă linişte peste ţară ! Nu ştiu ce tovarăş, ne sfătuia la un consens pe trei-cinci obiective de interes naţional pe o nouă perioadă de timp. Altul, demonstra cât de grozavi suntem la politică externă ? În rest, ca acum 40 de ani. Nimic schimbat. Parcă era tot timpul Doriţi să revedeţi ! Din când în când, noul brand animat trona peste emisiuni de când lumea. Noroc cu Marioara Murărescu !…
Trec peste cele cinci-şase posturi de muzică şi sport continuu şi ajung la PRO TV Int. Din oră în oră, băieţii dădeau ştiri la greu: un viol, o crimă, o spargere; alt viol, altă crimă, altă spargere; un furt, un spectacol terminat cu scandal, un poliţist bătut sau invers … Ba pe la noi, ba pe la alţii, dar tot cu ai noştri în rolul principal !
Mi-a revenit pulsul.
Şi ce ştiri meteo ?! Adrenalină pură ! Temperatura scade brusc, cod galben în Oltenia …, la mare jale, la munte ... Sfârşitul lumii nu alta ! Prin 2012 vine un alt tsumami solar. mamă, mamă ! Sport. Becali declară, Becali zice … Becali face becalize …Între ştiri, păcăleli à la Jugaru ! sau cea mai făcut fufi de Dorobanţi. Ca bonus, celebre seriale vechi de 10-15 ani sau filme de 50, date de două-trei ori ! Să înţeleagă tot omul …
Ajung acasă. Ce trăiri intense ! Câtă diversitate ! Un sfert de oră până a apărut taxiul anunţat în doar trei minute ! Ceasul de marcaj nu funcţiona, uşa nu se închidea ! La un stop, zece minute ! O nimica toată ! Salvarea urlă din toate poziţiile ! O oră până acasă. În sfârşit, la XIII !
Duş şi-n pat. Zap ! Cade, nu cade ... Zap ! Ba pe-a mă-ti ! Zap ! Cutremur ! Zap ! Te dă afară ? Zap ! Nu te mai dă !? Zap ! Îţi taie leafa ! Zap ! Nu ţi-o taie ? Zap ! O nebunie !  Ora două. Mai ajungi întreg acasă, azi ! Aventuri - 24 din 24 !... Şi tot noi ne plângem ?
Cum să nu doreşti să revii în ţărişoara ta ! Mi-am revenit complet.
Doar aici, se trăieşte cu adevărat !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu